VasileCând am aflat că a ieşit un film care se cheamă Dacii liberi, mi-a zvâcnit un pic inima. Oare au înviat băieţii ăia care turnau Vikingşii româneşti la Drăgăneşti? A terminat Roxin să-şi cânte epopeea?, m-am întrebat.
P-ormă am văzut că în film apare Pogăciaș, prietenul meu bărbos care-i doctor în istorie militară, chiar dacă îi place să se costumeze. La cum îl ştiu, probabil vorbeşte serios despre daci. Stai, un film serios? Despre daci? M-am dus la proiecţie şi m-am lămurit.
Dacii liberi (de Monica şi Andrei Gorgan, cu sprijinul fundaţiei lui Don Lothrop, care ţine şi PressOne) nu e un documentar despre daci, nu e nici măcar un documentar despre istorie. E o pastilă antropologică de o oră şi un pic, despre relaţia românilor cu unul din miturile lor preferate.
Flăcăii de la trupa de reenactment, administratorul sitului de la Sarmizegetusa, patrioţii de pe internet, un şaman care vibrează neo-păgân pe frecvenţe cosmice în pădure, un popă ortodox care încearcă să fondeze o comună hipioată / sat de ştrumfi pe dealurile Buzăului: fiecare dintre oamenii ăştia şi-a construit nişte daci proprii și-i dispus să îi împărtăşească.
N-am să spoilăresc replici din film, că oricum e scurt. Dar e înduioşător şi presărat cu umorul involuntar al intervievaţilor, fără să-i dezumanizeze sau să le pună etichete. Spune multe despre fenomenul dacofilie-dacomanie-dacopatie, deşi mi se pare că abia i-a râcâit suprafaţa. Merită o privire.
Mai ales că deasupra tuturor tronează Funar, stăpânul tuturor misterelor Universului.
Mai rulează în weekend la MŢR şi Elvire Popesco, dacă vreţi să-l vedeţi. (Are şi o pagină de facebook.)
