Recunoaşte că nu ştim mai nimic despre momentul ăla istoric când ruşii le-au vândut Alaska americanilor. Normal, nu suntem nici ruşi, nici americani. Cel mult am auzit povestea aia despre cum unul dintre participanţii la negocieri a fost generalul americano-austro-ungaro-român George Pomuţ, fost căpitan în armata lui Kossuth la ’48, fugit în America să nu-l execute prietenii lui Avram Iancu.
Dar mai există o poveste. Se face că, într-un univers paralel, Alaska e un overseas territory imens al principatului Liechtenstein.
Nu de alta, dar gurile rele (mă rog, un documentar elveţian) spun că primul om la a cărui uşă a bătut ţarul Alexandru cu nişte Alaska la promoţie a fost principele de Liechtenstein, unul Johann cel Bun care a domnit 70 de ani şi era full de biştari. Abia când monarhul liechtensteinez i-ar fi zis “pleacă, mă, de-aici cu şmenurile, dacă ai nevoie de bani de vodcă, zi”, ţarul s-ar fi orientat spre vecinii de peste Pacific.
Actualul principe de Liechtenstein recunoaşte c-a auzit de multe ori bârfa asta istorică de la părinţi şi bunici, şi e convins că cineva cu chef de scotocit prin arhive ar putea produce şi nişte dovezi.
Nu-i de mirare că tataia Johann a refuzat oferta. Cine s-a jucat Europa Universalis ştie că, pentru Liechtensteinul mileniului II, Alaska ar fi fost un gheşeft de cîcat: un hinterland friguros aflat de cealaltă parte a planetei, locuit de câteva sute de ruşi şi câteva triburi neolitice de aleuţi, de la care ai fi putut să obţii nişte blănuri, dar ca să vezi!, dincoace în Europa eşti tot Liechtenstein şi n-ai ieşire la mare.
150 de ani mai târziu, totuşi? Un hinterland friguros plin de aur şi petrol, colonizat cu nemţi rezistenţi la intemperii. Practic, sora Norvegiei pe cealaltă emisferă. A 19-a ţară din lume ca întindere, de 10.000 de ori mai mare decât principatul de azi. Belşug şi welfare-utopie cu foci.
Morala? Cine nu-şi asumă nişte riscuri rămâne ţara aia pe care o invadează Elveţia din greşeală, incident urmat de un viguros schimb de scuze*.
* Mă rog, poate ar fi păţit la fel, dar cu Canada.
[…] asta: Când Liechtensteinul a ratat ocazia să fie ditamai imperiul, plus urşi polari: http://utopiabalcanica.net/2019/03/08/cand-liechtensteinul-a-ratat-ocazia-sa-fie-ditamai-imperiul-pl… Distribuit cu […]