Utopia Balcanica

În 1715, costumele de scafandru nu erau extraordinar de sexi

Într-o zi din 1715 în care holera era mai domoală, un tânăr comerciant devonian pe nume John Lethbridge s-a uitat în zare, spre ocean şi a spus: băi, câte epave pline cu argintărie preţioasă stau pe fundul mării şi nimeni nu face nimic.

După ce s-a asigurat că nu l-a auzit nimeni, Lethbridge s-a pus pe meşterit şi a înjghebat primul costum de scafandru din istorie. Mă rog, era mai degrabă un butoi de ţuică, dar avea hublou şi găuri pentru mâini, primea aer printr-un furtun şi comunica printr-o sfoară cu suprafaţa. Mă cuprinde un feeling de siguranţă şi încredere numai când mă gândesc, mânca-ţi-aş.

O troacă de scufundat care a funcţionat în heleşteul feng shui din fundul curţii va funcţiona şi în Oceanul Atlantic, la 20 de metri adâncime, nu-i aşa?

Se pare că da. Lethbridge a trăit 85 de ani, a făcut (după unele surse) 17 copii şi s-a super îmbogăţit din recuperat comori cu butoiul ăla al lui pentru Compania Indiilor Orientale, punând bazele meseriei de om-broască şi pavând cărarea pentru roboţelul ăla care, sute de ani mai târziu, a cotrobăit după farfurii pe Titanic.

Foarte suplu şi hidrodinamic. Sursa.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul), Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău.
Dă nişte cafele pe patreon | Dă o cafea pe ko-fi | Cumpără un tricou

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!