Poate ştiai asta deja, şi pur şi simplu am ajuns io târziu la chef ca de obicei, dar aplicaţia Google Earth (aia de sine stătătoare, pentru desktop) încă există. Şi e mult mai stufoasă decât google mapsurile de zi cu zi din browser. Poţi, inclusiv, să renunţi la randările alea 3D tâmpite şi să vezi poza cartierului tău exact aşa cum l-a prins satelitul.
Dar mai poţi face o chestie în Google Earth. Să deschizi fişiere .kmz, care conţin nişte hărţi pe care cineva bine intenţionat le-a suprapus cu grijă peste topografia existentă. Şi e faching spectaculos.
Nu ştiu cine e domnul Claudiu şi dacă e cartograf de meserie, dar pe blogul lui am găsit o grămadă de hărţi istorice pe care le poţi importa în Google Earth ca să le admiri pur şi simplu sau să le compari cu Bucureştiul zilelor noastre:
– o hartă de prin 1790 a căpitanului von Otzellowitz şi una a colonelului Specht;
– o hartă din 1846 comandată de marele vornic al Departamentului Trebilor din Năuntru, Barbu Ştirbei;
– o hartă din 1852 şi una din 1871;
– o hartă de la 1895, una de la 1900 şi una din 1911, când oala cu macaroane începea deja să semene a Bucureşti;
– două hărţi de când era deja bunica fată, din 1934 şi 1938;
– două hărţi dinainte de ’77-saki şi Ceauşima (1968 şi 1969);
– în fine, harta Bucureştiului în 1990, de când puţa noastră şi nisipul începuseră să se joace împreună.
Sigur, e o experienţă megatristă pe alocuri (mai ales când ai copilărit lângă ce e azi Bulevardul Unirii şi toată răsfoiala asta prin istorie îţi trezeşte amintirile prafului, noroiului şi pădurii de macarale din care s-a născut atrocitatea).
Dar e şi haios să descoperi, sub oraşul pe care îl cunoşti atât de bine, fosilele unor repere de demult, ca Fundătura lui Pipăilă din preajma străzii Spoitorilor, Plantaţia de Duzi de lângă Societatea Comercială Locuinţe Eftine sau pe Ţepeş Vodă Între Vii înlocuit de Bulevardul Marelui Stadion.
Şi poate o astfel de plimbare ne-ar ajuta să înţelegem cum a ajuns oraşul ăsta atât de futut şi anapoda. (Chiar dacă încă n-am interzis manelele şi grătarul.)
[…] Te poți uita pe Google Earth la Bucureștiul de acum 200 de ani. Cu ocazia asta îți mai poți răspunde singur la niște curiozități. […]
[…] Pe scurt, străzile Gura Lupului şi Mihai Bravu nou au fost contopite şi botezate Dristorului abia după Primul Război Mondial, în scopuri propagandistice. Găsim denumirea asta abia pe hărţile interbelice (Ţi-am scris deunăzi unde poţi admira o grămadă de hărţi). […]