Utopia Balcanica

Buletin pandemic de prin vecini – martie 2020

ORAŞ NEPRECIZAT, Bulgaria. O femeie în vârstă a fost văzută cumpărând lubrifiant Durex, convinsă că e dezinfectant. Oamenii de bine au încercat s-o prindă ca să-i explice neînţelegerea, dar cucoana era foarte alunecoasă. (Tribune.bg)


RUSE, Bulgaria. Vameşii bulgari au prins un cetăţean român încercând să treacă Dunărea cu 20.000 de măşti cumpărate din oraşul Gabrovo, cu destinaţia Galaţi. O inspecţie a constatat că nici măcar nu erau măşti bune (erau de-alea anti-praf). Au fost confiscate oricum. Se poate spune că traficantul a fost demascat. (24Ceasa)


PIATRA NEAMŢ, Neamţ. Un bărbat aflat într-un centru de carantină a evadat ca să-şi bată soacra. După ce a fost băgat la loc, a încercat din nou să evadeze ca să-şi bată soacra, de data asta de la etaj, moment în care şi-a trosnit şi bulanul. Auci. (Pro TV)


TREVISO, Italia. Un sârb de 43 de ani, care în trecut se mai dăduse drept poliţist şi probabil cosmonaut, s-a deghizat în infirmier ca să fure măşti şi halate din spitalul municipal. Am cunoscut cândva un băiat din Oneşti care acţiona similar. Posibil să fi fost chiar medicul care a semnalat impostura.

În tot acest timp, într-o comună din celălalt capăt al Italiei, un alt sârb îi fura maşina primarului. (Bliţ)


BREZOVO, Bulgaria. Primarul din Brezovo ne asigură că lucrurile sunt sub control: “Cine n-are dezinfectant sigur are ţuică prin casă!”

Iată un trac dârz, care ştie exact încotro duc proverbialele şapte cărări. (24Ceasa)


TROIAN, Bulgaria. Câţiva antreprenori ingenioşi vindeau lichid de parbriz pe post de de dezinfectant (24Ceasa). La fel şi la Sofia, unde au fost confiscate două cisterne de lichid de parbriz. Iar la Plovdiv a apărut chiar şi o făbricuţă de măşti contrafăcute, probabil din chiloţi decupaţi.

Faptul că ai noştri n-au fost încă prinşi exersând aceste scheme de îmbogăţire rapidă îmi sugerează ori că poliţiştii noştri dorm în papuci, ori că noi ca naţie dormim în papuci, ori că nu se mai găseşte lichid de parbriz.

Şi tot e mai bine decât ce încerca să-mi vândă mie teleşopingul de pe Prima.


BIHAĆ, Bosnia-Herţegovina. Poliţia a închis un cafe-bar unde localnicii continuau să-şi consume pe şestache cafeluţele şi şliboviţele. Clienţii găsiţi înăuntru la momentul descinderii au susţinut că ajutau la renovarea birtului. (Bliţ)


BROŞTENI, Vrancea. Formularele pentru declaraţia pe proprie răspundere de ieşit din casă se vindeau cu un leu bucata la magazin. Primarul spune că el le-a tipărit ca să fie distribuite gratis, dar cineva a învăţat bine lecţia cu “no such thing as a free lunch”. (Libertatea)


SOFIA, Bulgaria. Poliţia sofiotă a destructurat un salon clandestin de poker. La faţa locului au fost descoperiţi 14 cartofori (ştiu, şi eu am citit “cartofiori”) şi două mese doldora de fise. Poate nici nu practicau pokerul chiar în momentul ăla, dar stăteau laolaltă, ceea ce în zilele noastre e un joc de noroc. (24Ceasa)


ZLATARIŢA, Bulgaria. Şi pentru că nu putem încheia buletinul fără nişte împuşcături, un bătrânel de 88 de ani şi-a asaltat îngrijitoarea cu un pistol cu gaz. Nu ştim de ce. (24Ceasa)


Să cânte, ca de obicei, muzica.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!