Luni, 20 iulie
Îh. Luni. Ce pot să-ţi recomand pentru luni e să stai în pat şi, eventual, să asculţi caseta lui DENIS, cu care o să şi stăm de vorbă foarte curând.
Marţi, 21 iulie
Dingletopia: Nation Under Siege (by Orcs) e moka pe Steam şi m-a captivat câteva ore bune cu poantele alea seci şi grafica aia absolut adorabilă. Dune 1 corcit cu Prosnorkulus? Dap. E o parodie, dar ar fi făcut faţă fără probleme anilor ’90 ca joc perfect legitim. Ce dracu, Champions of Zulula era un joc perfect legitim.
Miercuri, 22 iulie
Sezonul 3 din Norsemen, singurul serial cu vikingi care contează, tocmai a dat năvală pe netflix, la prădat.
Joi, 23 iulie
Dan Helciug s-a săturat de live-uri în balcon şi cântă sub copac la Berăria H.
Maria Răducanu îi aduce un tribut Amaliei Rodrigues la Green Hours.
Bunătăţi pe băţ (de la Ileana, fireşte) şi nişte muzici cu energii pozitive la VINO, pe Iancu de Hunedoara.
Vineri, 24 iulie
Veşnic proaspeţii Fără Zahăr cântă (cu sifon) la Herăstrău sub umbrela unteatru.
Karaoke pe terasă la Yellow, în Titan. Cu mască sună probabil şi mai bine!
Sâmbătă, 25 iulie
Îndrăgitul Outernational se întâmplă anul ăsta doar virtual. Dar hei, e un line-up pe cinste. Weekendul ăsta, pe feisbuc, direct din Negreşti, Vaslui, of all places.
Dacă ţii morţiş să mai şi ieşi din casă, El Negro se aude de departe – din parcul 23 August.
În timp ce Adi Despot şi Cezar Popescu cântă, într-o formulă ţapinărească, la foişorul de lemn din IOR (presupun că e vorba de ăla dinspre statuia lui Cuza).
Duminică, 26 iulie
Tot în cadrul Outernationalului distanţat social, Milan W şi Ansamblul tulnicăreselor din comuna Avram Iancu concertează live pe facebookul ICR.