Cu siguranţă ştii că a ieşit un Borat nou, e pă Amazon Prime dar dacă duamne fereşte n-ai amazon, în niciun caz nu te sfătuiesc să-l cauţi pe torente la bulgari.
Nu-i primul Borat, dar e tot Borat. E şi o doză zdravănă de campanie acolo (o să i-o scuzăm, ca şi colegilor de la South Park, că deh – perioadă delicată) da’ Sacha e în continuare Sacha. Cu siguranţă o să te amuzo-înduioşeze.
Bonus: palatul prezidenţial din Kazahstan e jucat de Casa Academiei (aia groaznică, de lângă Casa Poporului) – şi tocmai s-a dublat în nici 10 secunde prestigiul întregii instituţii conduse de Aurel Pop. We invented toffee and trouser belt!
Am mai menţionat asta, dar promenada aia de vizavi de Babeş, unde erau deja prăvălia de ruşi, prăvălia de secui, pescăria, covrigii şi SH-urile, are acum şi staţie de bere la ţuţuroi. RomBeer continuă să se extindă în sprijinul nostru, al stătătorilor acasă.
Vizavi de Babeş e un loc mai bun în perioada asta decît peste drum de vizavi de Babeş.
Joi, 29 octombrie
Vechiul nostru prieten Hanuman toarnă zilele astea nişte live-uri candide, d-alea de suflet. Ăsta-i unul. Big up, frătzone.
Următorul e joi seară, direct pă youtube.
Sâmbătă, 31 octombrie
Vrăjitorii gurbăneşteni Athanor (de care mi-e foarte dor) poposesc în după amiaza asta în curte la Real Foods, la Aviatorilor.
Aici vor prepara exoticii parsi-burgeri, după reţeta celebrei Niloufer King, în chifle homemade, cu harissa de ardei verzi. Cât să mai simţi că trăieşti deşi e faching 2020. Preferabil cu rezervare.

Altfel, dacă ai copii de 6-8 sau 9-12 ani care nu mănâncă iute, Cursolino le oferă un program special de halloween cu lecţii de magie de la expertul Augustin şi alte surprize.
Duminică, 1 noiembrie
Undeva între matineu şi friguţ, pe terasă la Green Hours, Corina Sîrghi, Jean Americanu’ şi restul tarafului vor cânta, bine îmblăniţi, o serie de cântece-medicament.
Duamne-ajută.
Şi dacă ţi-e târşă să ieşi din casă, iată recitalul Corinei de la Outernational, de astă-vară.