Lăsând gluma un pic la o parte, salut, drag prieten scriitor, jucător de jocuri de cuvinte, pictor, desenator de omuleţi. Ştiu că mai arunci un ochi şi pe aici.
Am o veste utilă pentru tine.
Partea bună când îţi descoperi un talent, fie el şi modest, e că la un moment dat oamenii încep să-ţi ofere caşcaval ca să-l exerciţi. Am păţit asta cel puţin o dată! Partea proastă – mai ales când talentul ăla nu e matematica plicticoasă – e că legea şi contractul social obligă la emis facturi, calculat impozite, depus declaraţii etc.
Când ai un job full-time în viaţa reală şi desenezi omuleţi doar aşa, cum cânta Ingres la vioară, probabil nu are sens să-ţi înfiinţezi un SRL fiindcă atunci e musai să tocmeşti un contabil. Dacă te faci PFA, teoretic poţi să-ţi gospodăreşti singur cifrele, dar e posibil să-ţi prinzi (cum e posibil să-mi fi prins şi eu) urechile şi să ajungi să-ţi doreşti cu ardoare acel contabil. Oricum ai lua-o, e bătaie de cap. Contabilii costă multuţ, iar oficializarea PFA în sine e o experienţă complet uncool. Stai la cozi lângă oameni care strănută suspect.
Atunci te încrunţi şi zici: “Of, dacă ar exista un one stop shop pentru toate astea: cineva care să înfiinţeze PFA-ul pentru mine, să mă ajute să-mi faci ordine în hârtii dacă am deja PFA, să-mi răspundă la întrebări, să-mi genereze din câteva clicuri facturile şi să-mi arhiveze bonurile când îmi cumpăr pixuri. Un fel de contabil personal, direct pe laptop/telefon.”
Iar eu te anunţ că există SOLO.ro, un startup românesc & briceag elveţian care chiar asta face: înfiinţează, facturează, ţine contabilitatea, depune declaraţia, calculează cât tribut datorezi statului. Posibil să nu prăjească şi cartofi, dar are o interfaţă galbenă şi crocantă. Iar abonamentul nu costă mai mult decât dai într-o lună pe Nepflics şi Spofifai (orice asemănare cu servicii reale e întâmplătoare).
Io m-am abonat la SOLO şi am avut până acum o comunicare foarte fluidă cu SOLO, astfel încât această reclamă la SOLO îi va fi facturată lu’ SOLO prin SOLO.
SOLOception.
Şi abia acum m-am prins de acest simpatic double entendre: îi zice SOLO pentru că eşti propriul tău şef, contabil şi fan înfocat, dar şi fiindcă uneori ai nevoie de un Han Solo să te şofeze prin galaxia hârţoagelor. Îl găseşti şi pe facebook.