Utopia Balcanica

Enciclopedia biscuiţilor ştift: (peste) 75 de clone de Oreo din întreaga lume

Totul a început când am găsit biscuiţii Porleo şi biscuiţii Boro într-un magazin sătesc.

Oau, câte imitaţii de Oreo există pe planeta asta! Cineva trebuie să strângă într-un loc toate aceste demersuri biscuistice, mi-am spus, şi tâmpitul din mine a adăugat: acel cineva voi fi eu.

Nici măcar nu-mi plac atât de mult biscuiţii.

Disclaimer: pentru că aceste imagini au fost adunate în timp, am uitat de unde provin multe dintre ele. Câteva le-am făcut chiar eu, câteva sunt de pe reddit, câteva sunt de pe saiturile producătorilor şi neguţătorilor de biscuiţi. Dacă ai făcut vreuna dintre pozele astea – sau dacă ai produs tu însuţi o clonă de Oreo – scrie-mi şi îţi voi oferi toată recunoştinţa necesară.

Disclaimer 2: da, ştiu că şi Oreo e la origine o copie după ceva care se chema Hydrox. Dar să-ţi botezi biscuitul Hydrox, zău, e ca şi cum ţi-ai boteza sucul Tymbark Carbomix şi te-ai aştepta să-l bea o creatură înzestrată cu instinct de conservare.

Gata, vasile, arată-mi biscuiţi.

Vezi că-s peste şaptezeci, o să ai ceva de scrolăit.

1.
Undeva în Liban, o căpetenie Hamas pune gând rău alimentarei când îşi dă seama ce a cumpărat.

2.
Turcia e patria clonelor de Oreo. Ăsta e doar vârful bisbergului.

3.
Piraţii din Caraibe şi-au pierdut corabia la un barbut cu piraţii de biscuiţi din India. (Ştii că e o ţară a contrastelor când sloganul firmei Sumo e “be healthy”.)

4.
Dallas nu e doar un serial vechi cu texani, ci şi producătorul brazilian al acestor biscuiţi radicali. Se mănâncă strângând din pumni.

5.
În Maroc, Bleo e culoarea dezamăgirii de pe faţa copiilor.

6.
Cum se jură Patriarhul? Să BOR io dacă nu seamănă cu un oreo adevărat.

7.
Misteriosul turc mascat a poposit astă vară la birtul din Cornu.

8.
Ai promovat de la imitaţie nouăzecistă de Fanta la imitaţie contemporană de biscuiţi?

9.
Americanii sunt straightforward. Ştii din start: e o clonă de Oreo, cumpăr-o, mănânc-o…

10.
Taiwan. More like Tai don’t wan.

11.
Germania e pur şi simplu altă looome. Cam ca Clooojul.

12.
Văzuţi în Japonia: biskuiţi kux kremă.

13.
Filipinele sunt un arhipelag cu 7000 de insule, fiecare cu biscuitul ei autentic şi original.

14.
Mamă, ia-mi şi mie Oreo! Da, ştiu, avem acasă.

15.
Trăim vremuri tulburi. Mişcarea prinde rădăcini şi în India.

16.
În Iran au un sentiment intraductibil, dorul de după dor. “Mi-era dor de biscuiţi iar acum mi-e dor de ăia 50.000 de riali pe care i-am dat pe ei.”

17.
Reclama aia cu “Doreleee, fă-mi şi mie o marcă de biscuiţi”.

18.
We put the “quit” in “Bisquits”.

19.
Formulă marocană de salut când te întâlneşti cu un duşman.

20.
Alături de Octavio, un foarte popular model de Skodo.

21.
Vine de la George, aşa cum Oreo vine de la Oreorge şi Oylumo probabil de la Oylumonica.

22.
După droguri, principala cauză a pierderii cunoştinţei în Mexic e hipnoza cu biscuiţi.

23.
Indonezia ne propune biscuitul preferat al lapapaptelui.

24.
Turcia ştie exact ce trebuie să faci cu lada aia de biscuiţi expiraţi pe care nu i-a vrut nimeni.

25.
Hăh. O fi vrut şi gagiul Andreei Bălan să rămâie în istoria biscuiţilor ca Bănel în parfumerie.

26.
Pe toţi ne amuză clonele de Oreo.

27.
Mai stăm să mâncăm nişte biscuiţi? Nah.

28.
Nu inventa. Emulează.

29.
Rudă cu Antonio.

30.
Când eşti în Santiago de Chile şi dintr-un garaj dubios se aude “It’s-a-me!”, recomand să fugi.

31.
Aproape bomba sexi a Hollywoodului anilor 50. Aproape.

32.
Brazilia e un caz special. Acolo există o clonă oficială de Oreo pe care o clonează celelalte clone. Cloncepţiune. Mă întreb dacă are legătură cu Negresco, hotelierul din Nisa.

33.
Dap, Brazilia e un caz special.

34.
Lidl being Lidl.

35.
Cineva din Arabia Saudită profitând că acolo nu există Lidl.

36.
Nigeria, patria prinţilor fără moştenitor şi a biscuiţilor care chiar insistă că nu sunt Oreo.

37.
Rob şi mai cum?

38.
Dintre toate statele americane, ăsta sau Oregon.

39.
Viaţa e grea în Venezuela lui Maduro. Nici consoane nu mai găseşti la magazin.

40.
Delicacy front, how can you refuse? Stai să-ţi arăt.

41.
Mulţi prieteni ai mei care stau în Olanda au căpătat o viziune pozitivă asupra vieţii. O fi ceva în biscuiţi.

42.
Mi-ai adus ceva bun? E în borseta aia Adibas?

43.
Mi-a adus şi Moş Nicolae ceva bun? E în ghetele alea Plima?

44.
Mândrul popor olmec a lăsat omenirii capete uriaşe de piatră şi biscuiţi, probabil şi ei destul de tari.

45.
Dă-mi şi mie Oreoul tău să copiez, trăi-ţi-ar mă-ta, îl schimb un pic să nu se prindă profa.

46.
Opiu? Nu? Mai rău?

47.
O să-mi deschid un SH de boarfe la Delfinului şi o să-i zic SH Op’N’Go ca să parazitez un brand cunoscut. Stai, cum adică e luat?

48.
Faptul că-s produşi de KRFOA mă îngrijorează. Jos cu megacorporaţiile! Deşi, dacă zici că lui Mik îi plac…

49.
Se spune că Mao însuşi i-a cerut poporului chinez un Oreo mai eficient, dintr-o singură silabă dacă se poate.

50.
Cu aromă de cu căpşună.

51.
Hai, lanţu’ Aldi, să moară ce-ai tu pe casă că n-ai văzut la nimeni ceva similar.

52.
Nu poţi să ai scorul finlandezilor la testele PISA dacă nu-i ameninţi pe copii cu ceva.

53.
Nu-mi vine să cred că nu e Ore’Oreo!

54.
Di Caprio sau din Strehaia. Ori, ori.

55.
Oreo fără E-uri, acum în orice Profi.

56.
Cineva tre’ să mănânce asta. Oriyo, ori tu.

57.
“Otso sunt biscuiţii mei preferaţi” – frază încă nerostită de nimeni în 6000 de ani de istorie a biscuiţilor.

58.
Un italian de care ai zis că eşti, Toto Cutugno?

59.
N-am 50 de bani, dar pot să vă dau rest această… chestie…

60.
Ştii că ai o problemă când începi să scrii “por” în bara de adresă şi primul lucru pe care ţi-l sugerează Mozilla e ăsta. Caută ajutor.

61.
Sigur, Escobar a făcut şi lucruri bune pentru Columbia.

62.
Ăsta e Rio Original. Nu glumesc. Urmează multe Rio false.

63.
Rezultatul celui de-al patrulea program kenyan de clonare. Celelalte au fost duse în spatele laboratorului şi făcute salam de biscuiţi.

64.
Arată-i familiei tale că nu ţii la ea.

65.
Acum cu lapte de taur, doar în Indonezia.

66.
Acum cu lapte de cal nărăvaş, doar în Nigeria.

67.
Fake Oreo meets ştift Rolex. Arată-le colegilor de garsonieră din Krasnoiarsk că te-ai ajuns.

68.
Mi-au rămas nişte litere de la scrabble. Da’ vreau şi să sugerez că biscuiţii mei sunt în formă de robo-aspirator.

69.
“Giovanni, la Mamaia mi-ai spus că ai o Alfa Romeo.” Dar suntem în Etiopia.

70.
Care va să zică, Julieta, dacă vrei să fim împreună pe vecie… Alo?

71.
Mişto în Malaezia, mănânci biscuiţi până-ţi ies pe ambele urechi.

72.
Filosofii dezbat şi azi ce-a fost mai întâi: clona rusească de Oreo sau cântecul lui Şnurov.

73.
Legenda spune că sfinţii Chiril şi Metodiu au inventat alfabetul ăla ca să poată copia mărci de biscuiţi pe şestache.

74.
Vasile, de ce ai făcut o listă cu 75 de fucking clone de Oreo pe care n-o s-o citească nimeni niciodată nicăieri?

75.
Vasile, parcă erai la regim!

Adăugiri ulterioare:

76.
A treia cea mai originală insulă din lume.

77.
There can be only Wang.

78.
Neaţa la cafeluţă, cele mai delicioase fursecuri.

79.
Mico.

80.
Clonă de Mico.

81.
Insert glumă cu Şică Orban.

82.
Toto, am senzaţia că nu mai suntem în Kansas. Suntem în Serbia.

83.
Rectific: îmi place aproape toată mâncarea thailandeză.

84.
Atât de mici, şi totuşi vizibil muşcaţi de cineva înainte de ambalare.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

1 Comment
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
UserX
UserX
2 years ago

Jos pălăria pentru asemenea răbdare și determinare! Umor mortal, adică tipic Vasile! Danke!

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!