Încerc să mă dez-buimăcesc. Primăvara s-a amânat şi la câteva sute de kilometri de noi cad rachete. Caut, ca tot omul, să dau o mână de ajutor, dar mă simt mai mic şi mai inutil decât vreodată până acum, şi cred că şi tu la fel.
Îmi aduc aminte nişte muzică. Printre cele mai frumoase muzici ucrainene pe care le-am ascultat în ultimii ani – trioul Panivalkova, cu care te-am mai bătut la cap. Dau play.
Aflu că Ira (Irina) Kulşenko – KULSHENKA de pe youtube şi bandcamp şi una din grozavele vocal-poli-instrumentiste ale Panivalkovei – a şi înregistrat un cântec, acolo, în Kyiv, în mijlocul nebuniei.
Un cântec simplu. Candid. Un picutz sfâşietor.
Nu m-am putut abţine şi am contactat-o pe Ira. Nu mă aşteptam să aibă timp să-mi răspundă. Da’ mi-a răspuns, m-a urecheat că încă scriu “Kiev” în loc de Kyiv şi mi-a trimis poze pe care să ţi le arăt şi ţie.
M-am bucurat că am vorbit cu Ira şi că Ira e bine.
Cum rezistă un om într-un oraş sub asediu?
În prima zi, toţi am fost şocaţi. Toată ţara s-a trezit într-un vacarm de rachete şi obuze. Nu ne venea să credem că a început. Acum sunt tot în Kyiv cu familia mea. Nu ne-am dus în adăpostul antiaerian. Stăm ascunşi în baie şi pe hol. Casa mea e castelul meu. Asta cred eu.
Am sigilat ferestrele în tot apartamentul, doar uneori mai crăpăm un geam ca să intre puţină lumină şi aer curat.
Mi-am făcut şi un obicei. În fiecare zi îmi las cele trei pisici pe pervaz, să respire nişte aer proaspăt şi să privească cerul. Poate şi ele visează la viitor. Uneori mai vedem oameni plimbându-şi câinii, oameni cu copii. Unii s-au săturat să se ascundă, ignoră sirenele, ies din case şi stau la coadă la alimentară.
La dracu, io nu-s în stare să desenez omuleţi că-s stresat şi tu reuşeşti să faci muzică în mijlocul infernului. Care-i povestea cântecului Vivre libre?
În cariera mea de freelancer pe Fiverr, am colaborat mult timp cu Florian Csaszewicz. El a scris piesa şi mi-a oferit-o – eu am adăugat strofa în ucraineană şi am înregistrat-o.
A trebuit să întrerup înregistrarea de mai multe ori din cauza sirenelor şi bubuiturilor.
Din câte ştiu, capitolul Panivalkova s-a încheiat, dar bănuiesc că aţi rămas în relaţii bune. Ce fac acum colegele?
Bineînţeles că suntem prietene. Ira (Luzina) e în Spania şi Daşa e în Rivne, în vestul ţării, cu familia ei. Îşi fac griji pentru mine şi pentru ceilalţi prieteni. Încearcă să ajute de la distanţă.
Acum câteva zile, în oraşul natal al Irei Luzina, Enerhodar, invadatorii au ocupat centrala nucleară. Cea mai mare din Europa. Ira le-a scris multor oameni din comunitatea ştiinţifică internaţională ca să le atragă atenţia asupra pericolului. Daşa face voluntariat, ajută cum poate. Suntem mereu în legătură. Şi glumim cât putem. Altfel o iei razna.
Îţi trebuie nişte ancore.
Psihologic, e foarte, foarte greu. Dar încercăm să credem că vom câştiga. Soldaţii noştri, preşedintele şi civilii sunt toţi foarte curajoşi. Oamenii încearcă mai degrabă să se ajute unul pe altul decât să fugă.
Ce înseamnă libertatea pentru tine, Ira?
Înseamnă foarte mult pentru mine. N-aş şti cum şi de ce să trăiesc fără ea. E în sângele poporului nostru, în natura noastră.
Te-ai gândid să pleci din Kyiv? Din ţară?
Nu. N-am de gând. Am fost invitată să vin în Franţa, Germania, Polonia – dar nu. Cei mai mulţi dintre prietenii mei s-au mutat în zona de vest a Ucrainei.
Înainte de război mă gândeam să emigrez undeva în Europa, dar acum vreau să trăiesc aici. Să-mi construiesc viitorul în Ucraina. Să refacem o ţară din ruinele astea.
Ce putem face, pe lângă voluntariat şi donaţii?
Să ignoraţi propaganda susţinătorilor lui Putin. Sunt de-a dreptul zombificaţi.
Ţara aia trebuie izolată de întreaga lume, până când ruşii vor simţi şi vor înţelege ce s-a întâmplat de fapt. Ei au permis să se întâmple asta. Ei n-au făcut nimic să prevină asta. Izolare. Totală.
Ce le-ai transmite ruşilor, dacă ai avea cum?
Tot ce puteam să zic s-a zis deja. Nu voi mai vorbi cu ei niciodată. Acea naţiune a murit pentru mine.
N-am să pot ierta brutalitatea şi crimele lor, tăcerea lor – şi faptul că îl sprijină pe Putin, fie şi de frică.
Există speranţă?
Da. Nu doar speranţă. Încredere totală că vom învinge. Binele va învinge întotdeauna, indiferent cât de grea e lupta.
Mi-ar plăcea foarte mult să rămân în viaţă cât să văd asta cu ochii mei.
Cu drag,
Ira.