Utopia Balcanica

Balkanik! al nouălea: înapoi acasă (cu ONUKA, Baba Zula şi surorile Osoianu)

Aproape că mi-a dat o lacrimă când mi-a zis Ligia deunăzi: vezi, vasile, nu-ţi face program că anul ăsta avem din nou Balkanik şi o să fie din nou la Uranus.

Îhîm, cam asta-i vestea: Balkanik Festival nr. 9, sub turnul de apă, între 9 şi 11 septembrie. Nu ştiu cum s-a nimerit, nu ştiu cum s-a potrivit dar o să ne veselim.

Atât cât ne putem veseli, fiindcă vremurile nu-s încă de aşa natură.

Cântă ONUKA, unu’ din numele mari ale ultimului deceniu în electronica ucraineană. Nata Jijcenko, lidera trupei, e probabil primul om din lume care a reuşit să electrifice buhaiul.

Cântă Baba Zula, pe care mi-i amintesc de la un Balkanik anterior – o psihedelie stambulioată cu electro-saz şi psiho-darbuka. Dacă-ţi plăceau Altîn Gün sau Barîş Manço, ăştia au să te coboare şi mai adânc în gaura de iepure.

Cântă surorile (sau cîntî surorili) Osoianu, deja mega-celebre graţie colaborărilor cu alde Subcarpaţi, dar încă perfect capabile să aducă ploaia. Sper.

Cântă Bubliczki, un simpatic taraf de alămuri gypsy-klezmer-caşub din Caşubia, Polonia.

Şi alţii.

Ştiu că te-am luat din scurt, dar primele 500 de abonamente sunt doar 50 de lei şi se găsesc pe Entertix.

Afişul, în forma sa actuală, e aici:

Hei-rup, chiar şi site-ul e aproape gata (se lucrează!). Curând o să avem şi programul celor trei zile însorite. Ne vedem la un cocteil cu ţuică.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net