Utopia Balcanica

Am vorbit cu Ras Pacino, şamanul subacvatic al drâmbei şi didgeridoo-ului

Prietenul nostru Dan e percuţionist, rapper, trapper, nomad, amfibiu, poet, brăilean, vamaiot, bucureştean. E Carlos Daniel (nu fotbalistul), care te bagă în transă cu tigăiţa magică, sau cum îi zici tu la handpan. E Baiazid, care te bagă în sperieţi când îi spui de trei ori numele în faţa oglinzii şi iese să-ţi cânte east side underwater dark trap.

Nu în ultimul rând, tot el e şamanul Ras Pacino, co-şef de trib (împreună cu Brian Petermann) la Voodoo Vibe Tribe, şi despre asta vă scriu io de fapt azi, pentru că tribul tocmai a scos un album.

De câteva zile încoace poţi asculta cap-coadă LP-ul PeşteRA pe youtube şi pe Spotify.

(E şi un joc de cuvinte acolo, ne explică Ras Pacino, în afară de trimiterea super-evidentă la caverna de unde ne tragem cu toţii: peştele, simbolu’ originilor şi Ra, personificarea soarelui. Soare subacvatic speologic, dacă vrei.)


În timp ce reascultam tripăiala asta tribală am schimbat şi două vorbe cu şamanu’ nostru. Mi-am permis, că am ciocnit de câteva ori prin Trei Beţivi şi Zadar. Altfel nu era şamanu’ nostru, era şamanu’ şi atât.

Baiazid, Carlos Daniel, Ras Pacino. Nu e greu să fii atâţia oameni? Se cunosc între ei?

A venit natural. Plus că ajută la marketing – e foarte posibil să nu-ţi placă *toate* ipostazele mele. Evident că e greu uneori, fiindcă toţi trei necesită atenţie. Normal că se cunosc, sunt fraţi! Mai şi colaborează uneori.

Care-s muzicile preferate ale lu’ Dan în viaţa de zi cu zi? Cine l-a influenţat? Are vreo plăcere vinovată?

Când vine vorba de rap, preferatul meu e Kool Keith. (n.r. – ăla cu zeci de avataruri: Dr. Octagon, Dr. Dooom, Black Elvis etc. etc.) Aş putea spune că el m-a inspirat să creez personaje diferite în funcţie de stil. Ca sound, Memphis rap: Tommy Wright, Triple Six Mafia. Iar pentru muzica tribală aş da vina şi pe reggae dub – cel mai mult îmi plac clasicii, ca Augustus Pablo, King Tubby, Lee Perry. Dar în toate genurile muzicale găsesc ceva care să mă prindă. Ascult de la doom metal până la manele vechi.

Zi-ne despre proiectul Voodoo Vibe Tribe, my friend. Cum s-a născut, cine l-a crescut, misiune, viziune, valori, încotro?

Prin 2014 am început să cânt la didgeridoo, drâmbă, djembe – instrumente tribale. Fiind şi rapper, am început să dezvolt acest stil personal de rap tribal. Împreună cu câţiva prieteni – Brian Petermann, Brice Pottier, Amsho Loc – am făcut o trupă de tribale, L’équipe de pêche, cu care am avut câteva concerte în 2015 şi 2016. Între timp, eu am continuat să cânt tribale, mai ales în Vama Veche, unde am şi inventat conceptul Voodoo Vibe Tribe. La început, VVT eram eu, Valentin the Drum Machine la djembe şi George Leonte la chitară electrică. Deşi s-a destrămat şi formula asta, eu m-am apucat să produc albumul PeşteRa, care conţine piese concepute în perioada aia.

În prezent, Voodoo Vibe Tribe suntem eu şi Brian Petermann (didgeridoo, beatbox, looper) şi e foarte posibil să adunăm noi membri. Vrem să colaborăm cu cât mai mulţi instrumentişti, să susţinem concerte tot mai complexe, să aducem influenţe din mai multe culturi tradiţionale în soundul ăsta tribal.

Poze. Stângu’: Ras Pacino. Dreptu’: Brian Petermann.

La mare sau la munte?

Eu sunt un tip acvatic, aşa că prefer marea. Dar mă simt bine şi în pădure, şi în munţi, chiar şi pe malul unui canal de irigaţii în Bărăgan, la pescuit. Pe scenă mă simt ca peştele în apă, iar dacă scena e în pădure sau pe plajă, perfect.

OK, dar unde a fost cântarea ta preferată de până acum?

Concertul meu preferat a fost la Waha, în 2018. Eram cam nepregătiţi, nu ştia nimeni de noi, Voodoo Vibe Tribe era într-un stadiu incipient. Dar eram programaţi după El Negro – şi multă lume venise să-i asculte pe ei. În momentul în care am făcut proba de sunet la didgeridoo, tremura totul. Mi-am zis “mamă, ce concert o să facem” – deşi a fost mai mult jam session decât concert. Publicul a rămas acolo încă de la proba de sunet. A dansat toată lumea, a fost delir.

Vecinii ce părere au de pasiunea ta pentru instrumente primitive?

N-am prea stat la apartament :).

Când (şi unde) o să putem asculta & simţi & bâţâi curul pe Voodoo Vibe Tribe live, sistemu’ tribal din Vama Veche?

Pe 22 aprilie facem concertul de lansare la Manasia, în Bucureşti. Apoi vom începe un turneu prin ţară. Am stabilit deja Vama Veche, Constanţa, Sibiu, Alba Iulia, Cluj, Timişoara, Arad – o să anunţăm pe insta şi pe FB tot traseul. Iar în august cântăm la Waha. Abia aşteptăm. Presimt că vom avea chiar mai multe concerte vara asta.


Ai auzit. Sâmbătă, pă 22, vin şamanii la Manasia. De acolo vedeţi voi.

Ca să fii la curent cu ce mai fac Voodoo Vibe Tribe poţi să te branşezi la feisbucul lor, la instagramul lor, la youtubul lor şi chiar şi la tiktokul lor.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!