Ştirea din şoşoubiz a mileniului (*sau cel puţin al lui 2023) e că E-An-Na şi Sex Pula Pistol (CC: Consiliul Concurenţei!) au scos o piesă împreună. Se dă doar pe reţetă. Are şi videoclip.
M-am topit.
Marţi, 30 mai, Tavi Scurtu revine în Zadar (după ce şedinţa de săptămâna trecută s-a anulat). Plăsmuirea – incredibilele aventuri ale jazzului constănţean.
Miercuri, 31 mai, The Mo Chits. La Londohome.
Tot miercuri, Expirat dă drumul la vară cu un party. Îşi inaugurează şi noua pictură de pe perete.
Joi, 1 iunie, la Le Croc pe Viilor e un concert alternativ-grunge al unor gagii pe care-i cheamă MUAV şi despre care nu am găsit absolut nimicuţa nicăierea.
Tot joi, la Retro Pub e tradiţionala seară de folk şi coveruri cu Vasi.
Vineri, 2 iunie, tot la Retro are loc o zdrăngăneală-chilleală cu CRI GRI light.
Sâmbătă, 3 iunie, în Londohome, Mateus Dantas din Brazilia şi Juan Negretti din, parcă, Venezuela dialoghează experimental-tropical pe căile nebănuite ale percuţiei.
Sâmbătă şi duminică, la 1Up Gamers Pub e KIDS ComicsFest.
Dacă am omis ceva, probabil o să-mi fie lene să completez dar poţi să mă tragi de urechi la vasile (a rond) (saitul ăsta) punct net.