Utopia Balcanica

Agenda săptămânii: 5-11 iunie 2023. Dar, mai întâi, muzicile de la TIFF (că începe acuşica)

Probabil ştii asta deja dar vineri, 9 iunie, începe TIFF 22 sau TIFF 2023 (heihei, spune-i cum vrei / e al 22-lea şi suntem în 2023). Ţine până pe 18. Ditamai festivalul.

Şi iar am reuşit cumva să-l păcălesc să se asocieze (şi) cu mine, aşa că ne auzim de acolo, dye la Cluuuj unde-i altă lume.

Anul ăsta e Focus Nordic aşa că înfofoleşte-te pentru vreo 40 de filme din Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Islanda (sorry dudes, Fire Saga nu se califică drept film islandez). Şi o căruţă de alte proiecţii, dezbateri, sindrofii. Nu te bat la creieri cu programul complet şi biletele, că le găseşti pe interneţ, şi dacă citeşti asta înseamnă că ai făcut tu rost de interneţ de undeva. E şi o broşură minunată în PDF.

Plus că vin şi Oliver Stone şi Geoffrey Rush să spună chestii deştepte despre filme, spre deosebire de mine, care nu prea am ce să zic deştept despre filme aşa că hai să-ţi zic mai bine despre muzica de la TIFF de anul ăsta. Ieei muzică!

Vine Jay-Jay Johanson (sâmbătă, 10 iunie, la castelul din Bonţida), tristeţea aia umblătoare de care n-am avut încotro şi m-am îndrăgostit când punea cineva cu îndârjire So Tell the Girls într-un bar întunecos unde mai atârn io.

Vin şi veteranii kraut-prog-electronicii cosmice, Tangerine Dream (joi, 15 iunie, la Casa de Cultură a Studenţilor). Atât de veterani încât regretatul fondator al trupei are un dinozaur numit după el. Nici măcar Vanghelis nu are un dinozaur numit după el (OK, are un asteroid).

Sărbătorim şi douăşcinci de ani de Omul cu Şobolani, cu documentar şi concert unplugged. Vin şi Partizan la Muzeul de Artă. E şi un TIFF Picnic cu Nightlosers şi Trio Ardealul în Parcul Etnografic. Oh, vin chiar şi Diskopunk, nişte bizarro-ABBA care bănuiesc io că-s arma secretă a Suediei pentru eurovizionul de anul viitor.

Daníel Hjálmtýsson din Islanda. Cine-concert pă S-a furat o bombă al lui Gopo din ’62. Cine-concert pă Tabu al lui Murnau din ’31. Cum cine? Concert.

Şi muuuuu(no, la Cluj îi altă lume)uuulte altele pe care nu ţi le mai povestesc că ţi-ai luat deja biletul de tren.


Pentru naufragiaţii în Bucureşti, ce-a rămas din săptămâna asta sună cam:

Miercuri, 7 iunie, la Isha (restaurantul nepalez de pe Vasile Lascăr, între Gemeni şi Trei Beţivi) e o seară de live cooking cu bufet cât-poţi-glojdi.

Joi, 8 iunie, la Hidden (Timpuri Noi) e un multumult oriental cu Torsan şi Achim, suflătoare şi percuţie.

Tot joi, în Le Croc pe Viilor are loc o serată alt-punk-rock cu tinerele speranţe Antebellum şi Quadra. (Nup, tot nu ştiu cum sună.)

Şi tot joi e seara de folk’n’oldies a lui Vasi din Retro Pub, în staţie la Lizeanu.

Şi tot joi cântă Sorin Romanescu la chitară în grozavul Zadar.

Vineri, 9 iunie, Retro Pub îi găzduieşte pe Blue Monday Ministers. Bluz şi istorie.

Tot vineri păţim un jam session cu Planet Phun la Grădina Arthub.

Sâmbătă, 10 iunie, bardul derbedeu Ovidiu Niculescu mormăie la Le Croc.

Iar duminică, 11 iunie, mi-a şoptit o mierlă că toţi prietenii Societăţii Ornitologice Române (şi ai păsăretului în general) sunt invitaţi în grădină la Agronomie, la Noaptea Privighetorilor. Cu tur ghidat, expoziţie şi un recital al grupului Pro Nobile.

Mai notăm că în acest weekend La Pod în parcul Carol se mănâncă fudulii şi momiţe, iar la Verde Stop pe Barbu Văcărescu se streetfoodeşte italieneşte. Şi am încălecat pe o şa şi scrie-mi dacă am uitat ceva.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net