Contextul (pentru pustnici): într-o zi în care nu i-au venit nimănui calomnii mai ingenioase, cuiva de pe tiktok TV i-a căşunat pe ceasul lui Bolojan că ar fi nu ştiu ce Patek Philippe de barosani de ţşpe mii de euro, practic un ceas de pesedist.
Austerul şef să poarte un ceas cât o casă? Nici măcar io n-aş fi atât de bou.
Plus că, mă ştii, când aud de ceasuri de vedete, mă activez. (Îmi place să mă uit la poze cu oameni mai bogaţi decât mine şi să le identific ceasurile. Aş putea fi detectivul deprimat dintr-un film noir elveţian.)
Probabil au făcut-o alţii deja dar hai să vedem cât ne ia să identificăm ceasul lui Bolo de capul nostru.
În primul rând, poza pe care au vânturat-o ăştia e cam fuzzy. Hai să vedem dacă găsim una mai bună. Clic, clic, google images, bolojan. Aha! uite-l, bartai cesoiul, 24 de megapixeli. (Într-o poză de pe wiki din septembrie ’25.)

OK boss hai să vedem: avem ceva care arată a cronograf! Cu faza lunii! Şi cu două pătrăţici pentru dată! Ar putea fi numeroase ceasuri, inclusiv ceasuri de ţşpe mii de euro. Dar stai…
Enhance, vorba lu Picard.

Pfft, uite-l: T-ul de pe coroniţă.

Nu vine de la Tatek Philippe şi nici măcar de la Tongines… (Tag are un scut. Titoni o floricică. Tissot are pe coroniţă un T mai mic, tăiat.)
Mai e şi secundarul ăla lung şi subţire cu un t mic în fund…
Prestigiosul dispozitiv de la mâna campionului chibzuinţei este chiar un
Timex T2N294.
Yup, un ceas american cu mecanism japonez asamblat în China şi cumpărat din Mall Oradea sau cum s-o numi mallul în Oradea.
Nici măcar n-are cronograf (sub-cadranele alcătuiesc calendarul, iar butoanele din stânga şi dreapta coroanei se apasă cu o fucking agrafă ca să-l regleze, ca la Casio cu melodii). Nici măcar n-are fazele lunii (bula mare e doar day/night).
Costa 300 de dolari când a intrat pe piaţă, acum 15 ani. La polonezi cred că încă îl găseşti cu vreo 700 de lei.

Cineva l-a şi filmat din toate unghiurile şi l-a pus pe youtube, probabil ca să-l facă de ruşine că e aşa ieftin. Great value for you my friend.
A durat un minut jumate să aflăm CE CEAS ARE DOMLE ILIE SĂRĂCIE.
Dacă eşti genul de om care se uită în gura Alexandreascăi, cred că aş putea, cu multă răbdare, să te învăţ să îl şi citeşti.
Aşa, în linii mari, băţul scurt arată ora.


