VasileDacă te întrebai de ce nu desenează vasile pe aici, uite, am reuşit să-mi flexionez agenda şi să dau o fugă la Cluj. Acolo am reuşit să-mi torsionez programul* şi să ajung la Mera World Music Festival, hepăningul meu preferat din partea aia a ţării, ăla cu care te ameninţ şi pe tine mereu.
(*că nah, dacă ajungi la Cluj, desenezi cu Maria şi Anna la clubul de BD, te dregi cu o bere dimineaţa cu Cocoselù, profeţeşti cu TURM, vampirizezi un pic din abilităţile lui Adi Barbu şi în general îţi doreşti să fi stat mai mult la Cluj.)
Nişte gânduri post Mera?
Cred că cel mai mult îmi place că-i un festival mic, care de atâţia ani evită în mod activ (închipuie-ţi că partenerul lor media la Bucureşti sunt eu! ahaha) să devină un festival mare, pentru că oricum n-ar avea unde să se întindă, fizic, decât dacă inventează cineva aparatul de micşorat hipsteri.
Şi ştii ceva? Să-i asculţi pe BGKO, care-s deja muzică clasică, sau pe Trio Mandili, care umplu Quanticul când vrea haciapuriul lor, cot la cot cu babele din sat într-o incintă care e literalmente sub nuc în curtea cuiva, e o experienţă rară.
Oricum e prima oară când le prind live pă polifonicele astea. (Să iau o piatră în gură.) Au umor şi harismă.
Multe faze au fost perfect previzibile. Evident că dacă te chemi taraful lui András Nagy Csomor o să suni bine la un hoedown într-o şură într-un sat din Ardeal.
Dar am avut parte şi de surprize – adică uite, Los Pipos nu mă dădeau pe spate când îi ascultam pe spotifai (yet another pan-latino-fusion act să te joci Tropico pă el, meh) dar odată instalaţi în ograda aia, au băgat-o în transă, dădea’ oamenii din cur ca apucaţii. S-a pornit şi ploaia din senin la un moment dat, PĂI NORMAL MULŢIMEO, DACĂ FACI DANSUL PLOII CE TE AŞTEPTAI SĂ SE ÎNTÂMPLE.
Poze de la cântările unde nu mi-a fost lene să pozez.
Mi s-a părut că şi restul Merei se simte bine în zilele de festival. Patru zile pe an cu hipioţi desculţi şi mongolian throat singing prin sat sună suportabil şi sustenabil.
N-am intervievat localnici (erau ocupaţi), dar semnele de voie bună au fost acolo: birtul din sat a cântat şi a băut, micii au sfârâit, s-au traficat langoşi, zorzoane, artizanat, vată de zahăr, porumb. Uliţa mare din Mera a fost pentru câteva zile o Vama Veche (aia veche) mai poliglotă.
(Aveam şi o poză minunată cu un copil cu ochi albaştri pătrunzători hanging out în faţa acestei cozi la bere, dar nu e frumos să pun pe internet poze cu copiii oamenilor aşa că pula Pulitzer anul ăsta.)
Înapoi în curtea cu şura (în drum spre poiana cu hamace din spate, de peste pod – apropo, podul ăla e safe? scrie că-i proiectat de studenţi în anul I), mai ţin să punctez că n-a lipsit marca festivalurilor austro-ungare: şpriţul. Mare, rece, 14 lei. Păcat că nu se practică şi la noi. Dacă aveam şpriţ la 3BFest nu mai stăteam două ore la coadă la bere, ci la şpriţ.
BTW, ce mă-sa ne facem cu căldurile astea? Am ratat jumate din lucrurile care s-au întâmplat pe timp de zi (inclusiv unele de care îmi păsa foarte mult, gen atelierul de pâine sau degustarea de alcool local) fiindcă era prea arşiţă. Şi io-s din sud – darămite bieţii oameni care nu-s din sud.
Estimez că, până prin 2036, toate festivalurile se vor muta primăvara sau toamna, iar în iulie şi august o să stăm acasă la răcoare şi Star Trek.
Hehe uite-mă şi pe mine la Mera World Music Festival.
