VasileŢi-am mai povestit: printre serile mele preferate din ultimii ani a fost aia când, într-un beci de 3 x 3 sub o cafenea din Amzei, Martalogii s-au dezbrăcat de ei înşişi şi au transformat imnuri punk ca Toţi ciudaţii sau Fură din Mega Image în Nirvana unplugged ’93 după două luni la Vaslui.
Când mi-a zis săptămânile trecute Ciprian că vin Guerlainu şi Angst la Trei Beţivi să ne prezinte mini-setul acustic Sex Pula Pistol, ŢUŞTI am făcut, ca un gândac din scurgerea de la baie.
O oră şi ceva mai târziu, sub AC-ul proaspăt reparat (oh, happy day) al barului, făceam toţi ciudaţii un semicerc de cururi pe podea, ascultam SPP la rece în beznă şi ne gândeam: iată, în sfârşit, folkiştii pe care nici măcar nu îi meritam, dar de care aveam atâta nevoie.
Nu asta trebuia să fie folkul, până la urmă? Trăirile şi revolta omului sub vremi, distilate de un dârlău cu o chitară într-un dive bar întunecos?
Fie vorba între noi, io oricum asta iau acasă de pe albumele şi de la concertele Sex Pula Pistol. Nu cowboyala horror-SF cu zombi (deşi e haioasă), nici baladele din tărâmul Ayran (deşi sună catchy), nici măcar cuvântul pula folosit cu dărnicie (I am a sucker for that, recunosc) ci o discuţie serioasă despre tehno-alienare, frustrare, coping, adicţii, constrângeri sociale. Purtată în tablouri şi faze pe care le ştii deja fiindcă le-ai trăit tu însuţi: în bar la Dana, Fredy Alcool, Vara SPP. Am ajuns rău / Conduc roboţii...
E grozav şi să dai din picior pe Dansu de împreunare la Quantic sau la Arene (mi-e dor de piesa aia, apropo, când o mai băgaţi în setlist?), dar SPP-acustic-la-doi-metri-de-tine sunt Dylan sau Rodriguez traduşi pentru lumea unde oamenii vorbesc cu AI-ul, roboţi explozibili zboară prin aer, un nebun are un trilion de dolari şi covrigul a ajuns doi lei jumate.
O lume în care rezişti mai uşor dacă găseşti pe cineva care să se uite la tine cum se uită absolut toată lumea la Guerlain.
Uite şi nişte poze mai vâjâitoare decât ale mele, de la Sandra, fireşte.
