Oricâte 700 de restaurante nepaleze ar răsări după ploaie pe versanţii stâncoşi ai Bucureştiului (nu că nu m-aş bucura, ptiu ptiu!), Chautari de pe Griviţei rămâne în topula-cestui (hăhă) influencăr gastronomic.
Mai ales fiindcă (aicea vine şi partea cu influencăreala), de câte ori ajung acolo, mă întâmpină prietenu’ Sujan (of Casa Tănase fame), acel om care INSISTĂ SĂ FIE TOT UN ZÂMBET deşi lucrează în horeca în anul duomnului 2026. Îţi trebuie vigoare de şerpaş pentru asta.
Dar şi fiindcă mereu găsesc ceva nou în meniu.
Tura asta, de exemplu, pe lângă veşnicul Desfrâu cu Momoşi în Cinci Stiluri (încă n-am reuşit vreodată să mă opresc din momos, bine că se termină la un moment dat)…
…curryul cu bucăţi misterioase de bivol (am găsit şi un colţ de ficat! score!), mai fibros decât mielul pe care-l alegeam de obicei, dar atât de hotărât să-mi cânte în palatu’ gurii despre elementele foc şi pământ încât pot să-i iert orice (plus că bivolul e pasăre rară pe aici)…
…şi, off the record, acadelele nenorocite din aripi de pui bălăcite în chili dulceag şi prăjite KFCeşte…
… a apărut la vasile pe masă o farfurie de bhutan (sau bhutun sau bhuton, nici ei nu s-au hotărât – iar în lista de bucate a vărului Chautari chiar nu mai ştiu cum îl scriau).
Pentru nepalezi, bhutan nu e doar ţara de mai la dreapta pe hartă, ci şi o gustare-de-bere despre care doar citisem poveşti până acum şi al cărei nume înseamnă prăjeală în nepali. Şi care mai şi dovedeşte că poalele Himalăyii şi Piemontul Getic sunt legate printr-un tunel antic, pentru că e o gustare foarte piteşteană*, cel puţin în formula pe care mi-a prezentat-o Sujan în seara asta**.
Formula: simplu!, iei nişte maţe de porc (până aici, cucina povera ca la Piteşti), le tai rondele, le dai într-un clocot (bănuiesc) şi pe urmă le stirfryuieşti temeinic într-un maglavais usturoiat, ghimbirat, cu ceapă dulce, ardei iute, varii prafuri specifice şi celebrul Chemical X din desenele animate.

Iese ceva gumos şi cronţănitor (maţul, acest calamar terestru!), umami, sărat, iute, caramelos şi iar sărat, cu exact cât trebuie din post-parfumul ăla – ChatGPT găseşte-mi repede un eufemism – de grajd al intestinului. Sărbătoarea de după ce ai jertfit ceva mişcător unui zeu străvechi.
Mai gustare-de-bere decât tot peştele uscat de la Beriozka, această descoperire montană a făcut să coboare în cascadă o IPA de la Griviţa (pe calea Griviţei – si fueris Romae) şi încă una, şi chiar aş mai fi lungit-o pe aici dar începea meciul.
(Mai bine rămâneam acolo. A fost meciul ăla.)
Chautari continuă să poată fi găsit pe Griviţei 70-72 (aproape de intersecţia cu Buzeşti), pe facebook, chiar şi pe aplicaţiile de livrare dacă vrei să îi îmbogăţeşti pe techbros. Are şi chautari punct ro.
*Discleimăr: ajung rar la Piteşti. În ultimul deceniu am mâncat acolo doar maţe la nea Ilie şi un katsukare minunat la un mic restaurant japonez de familie despre care am uitat să-ţi povestesc dar probabil îl ştii.
**Mi s-a explicat că bhutanul conţine de obicei şi alte măruntaie ale jivinei, ca inima, ficaţii sau burta (sau măruntaiele altei jivine, ca capra sau bivolul). Dar un porc era prin preajmă săptămâna asta şi avea maţe.




