Casa Tănase. Stai aşa: restaurantul nepalez Casa Tănase. O bombiţă în plus pentru care insistăm să iubim Bucureştiul

Serile de marţi din Zadar sunt o chestie atât de berlineză încât mi-e frică să mă duc la budă că vine Kleo şi mă asasinează. Ce bine că nu-s agent CIA! Dar asta e exact ce ar spune un agent CIA. Hm. Hmm.

Şi pornind noi spre Zadar pentru dansuri tribale şi voie bună, constatăm că nepăleşte foamea.

Un calambur atent plasat, pentru că trei case mai jos a apărut un nou restaurant nepalez. Poate cel mai hazliu din Bucureşti, cum urma să descopăr. (Şi am mai fost la vreo două în ultimii ani.)

Trecem poarta. Se cheamă, I shit you not, nu ştiu povestea şi nici n-am să întreb ca să nu ciobesc misterul, Casa Tănase.

(*După câteva săptămâni, când eram deja de-al casei, dragul de Sujan mi-a desluşit şi misterul. E în amintirea lui Tănase, prietenul lor român.)

Logic că ar arăta ca o bombă – e un restaurant nepalez pe Vulcănescu care se cheamă Tănase, ffs – şi dacă n-ar arăta intenţionat, post-ironic, ca o bombă.

Trecem repede peste strigătul ancestral “unde m-ai adus, Vasile?” pentru că miroase îmbietor şi am ginit după o uşă bucătăria, care nu arată rău.

Afară-i o mică terasă cu o superdrăguţă pictură murală hindu-psihedelico-ufologică (făcută special, nu moştenită de la vreo speluncă anterioară! hopa!). Înăuntru e clasicul alandala cu Buddha cugetând, tablouri desperecheate, şapte feluri de tapet, muzici din topu’ zilei, scaune cocacola. Cam pustiu, dar locul abia a împlinit o săptămână şi n-a scris vasile despre el.

Ne întâmpină un flăcău şi o fată, ne dăm târcoale, nu prea ştim de unde să ne apucăm, în româneşte, în engleză, dar încercăm să fim cu toţii simpatici.

Entuziasta înfrăţire nepali-română din ultimii ani e şi pe firmă, şi în aer, şi în meniul bi-continental.

Guest are God! În sfârşit, o deviză care se bate cu Lee Ho Food Taste So Good.

Curry, şniţel, thali, ciorbă. Papanaşi, gulab jamun. Imagine there’s no countries, it isn’t hard to do.

Cerem un suc şi un lassi simplu (băutura pe bază de iaurt a subcontinentului indian, pe care nepalezii o preferă dulce, ca un shake de la Mec cu mai puţină vinovăţie). Ăsta simplu nu-i simplu, are stafide, sirop de ciocolată şi o aromă delicată de trandafir. Cum o fi ăla complicat? Oricum, e un lassi delicios, semn bun.

Scrie fast food, dar nu-i fulgerător de fast. Să vedem dacă-i măcar fast adică ştii tu, fenomenal de favorabil.

Încercăm, complet la pleasnă dar tot în spiritul quick’n’easy, tăiţeii cu pui wokăiţi şi un platouaş de momo.

Nudălşii chow mein au un umami zdravăn şi o căldură blândă de ardei iute proaspăt. Colţunaşii vin însoţiţi de tradiţionalul maglavais de chili-ghimbir-usturoi. Suntem momolţumiţi.

Apropo de chili, şi maceratul ăla din olivieră e minunat. Am întrebat dacă îl pot procura de undeva – cică-l fac ei cu ardei aduşi din Nepal.

Dap, ni s-au spulberat dubiile: aici se mănâncă.

Păcat că suntem numa’ doi că aş fi gustat mai multe. Chapati peste pupăză, cea mai scumpă drăcie din meniu, thali cu miel, e numa’ 40 de lei.

Thali nepalez, zici? Thakali khana, cum am înţeles că-i mai spune pe acolo. Bogat, variat, colorat, la banii ăştia? Let’s do it, Romania.

Ce mumuseţe instagramabilă. Păcat că nu-s influencăr pe instagram.

De la ora două, în sens trigonometric: un dal subţire – terci de linte iuţişor, cu parfum de coriandru verde. Un curry de miel gros, pământos, sărat, cardamom, scorţişoară. Nelipsitul curry de cartofi (aloo ra sibi, cu fasole verde adică). Frunze blânde de spanac stir-fry, murături mici şi intense, câteva crănţănele simbolice şi iaurtul cerut, probabil, de ISU. În mijloc, mult, mult orez. Ni s-a oferit chiar orez în plus dacă nu ne ajunge orezul. My friend, orezul e bun dar suntem doi oameni destul de compacţi.

“This is what we eat every day”, îmi explică omul locului, oleacă mândru că n-am dovedit chiar ultimul bob de pe tipsie. Dar a fost o luptă cinstită.

Merindea: 4/5. O fi că-i nou, o fi că-i chiar bun? Cert e că se înfruntă fără frică cu confraţii săi mai vechi din Bucureşti.

Mediul: 4/5. Festival al încropelii immigrant-punk. Intim, prietenos. Cam friguţ, dar vine primăvara.

Mărcile: 5/5. Am adus ofrandă cam 100 de lei + ciubuc (cu cardul, în mod miraculos), am plecat doi sătui. Cântă mahalaua, tremură podeaua.

Putea să fie un dezastru digestiv sau găselniţa aia fericită, candidă şi rară. A fost găselniţa. E clar – dacă tot mergi să pileşti în Zadar-ex-Geobar (că ştiu că faci asta), ai unde să bagi un curry la ghiozdan înainte de bere.

Casa Tănase e lângă Zadar, J’ai şi spitalul de rinichi, pe Mircea Vulcănescu 11. Şi brusc nu mai sunt aşa revoltat că încă se cheamă aşa. Cred că lu’ Vulcănescu şi prietenilor săi nu i-ar fi plăcut, şi atunci sâc.