Utopia Balcanica

Conspiraţia Urziceni. Dezvăluiri care schimbă totul

La cât de mare e interneţul, despre multe locuri s-a zis în băşcălie că nu există. Mă gândesc la Bielefeld, North Dakota, chiar şi Belgia sau judeţul Teleorman. Haha, hihi, rofl lol w00t, Teleormanul nu există, e o conspiraţie, sigur aţi auzit poanta la un moment dat.

Tocmai de aceea, când am descoperit documentele ultrasecrete (pentru siguranţa mea personală, nu le pot reproduce ca atare) care atestă acest fapt cutremurător, primul meu gând a fost că-s falsuri, că cineva îşi bate joc de mine. Dar după nopţi de cercetare susţinută, conformă cu toate rigorile metodei ştiinţifice, pot afirma fără urmă de echivoc că ORAŞUL URZICENI NU EXISTĂ.

Ei vor ca tu să crezi că Urzicenii există, dar Urzicenii nu există. Serios.

Nu râde. Urzicenii chiar nu există

Înainte de a apăsa x-ul din colţ cu gândul că “cîcat, pula, încă o teorie a conspiraţiei”, gândeşte-te că sunt în primul rând jurnalist profesionist şi abia după aia un nebun de pe internet. În plus, chiar şi lucrarea mea de licenţă a fost despre teorii ale conspiraţiei şi cum le identifici. Aş şti să o recunosc dacă ar fi pur şi simplu încă o aberaţie. Îţi spun toate astea ca să înţelegi că nu-i o glumă. Pe urmă pune-ţi două întrebări simple:

Ai fost vreodată la Urziceni? Evident că nu.

Cunoşti pe cineva care pretinde că e din Urziceni sau că a fost la Urziceni? Aproape sigur că nu. Dacă da, fereşte-te de ei. Fac parte din conspiraţie.

Experimente periculoase în Bărăgan

Totuşi, cum s-a născut conspiraţia Urziceni?

Ei bine, documentele mele spun că în anii ’80 o echipă de fizicieni de vârf lucra sub comanda directă a familiei Ceauşescu la un proiect ultrasecret, urmând întocmai schiţele marelui inventator Nikola Tesla (ştiaţi că era istroromân? îl chema de fapt Nikola Sulă, după tatăl său, un cunoscut gigolo istroromân). Scopul era reconstituirea mega-laserului cuantic bioenergetic, cu care dacii i-au ţinut în şah pe romani vreme de sute de ani.

Întreaga operaţiune se desfăşura în câmpia Bărăganului, un loc întins, nepopulat, unde savanţii puteau experimenta în linişte cu arma devastatoare, sub acoperirea “oraşului Urziceni” – nume de cod pentru laboratorul lor secret.

Încă de pe atunci, poporul român era minţit că “oraşul Urziceni” e un orăşel tipic de provincie, totalmente nespectaculos, un fel de Dolhasca mai la sud. Asta pentru a nu stârni bănuieli şi curiozităţi, bineînţeles.

În momentul în care arma era pusă la punct (şi Nicolae Ceauşescu devenea conducătorul omenirii), aşa-numitul oraş Urziceni urma să fie şters din acte, ca o simplă eroare geografică, şi dat uitării. Nimeni nu avea să mai menţioneze oraşul Urziceni vreodată. Crima perfectă.

Poarta iadului, deschisă la “Urziceni”

Echipamentul cercetătorilor din Bărăgan era foarte mare consumator de energie; locuitorii din Bucureşti îşi pot aminti cu siguranţă penele de curent din anii ’80, cauzate de redirecţionarea electricităţii din toată zona Munteniei către laserul dacic. Accidentele erau din ce în ce mai frecvente la “Urziceni”, condiţiile de muncă tot mai grele pe măsură ce dictatorul însetat de putere aluneca pe panta nebuniei. La un moment dat, în iarna lui 1989, la “Urziceni” a avut loc o catastrofă.

În cursul unei vizite de lucru a lui Ceauşescu (când acesta şi-a dat, de fapt, obştescul sfârşit) o explozie devastatoare a reactorului laserului dacic a provocat o spărtură în continuumul spaţio-temporal. Altfel spus, o poartă spre altă dimensiune. De atunci şi până azi, în întreaga zonă au loc manifestări paranormale. Acestea au culminat în anii ’90 cu materializarea turnului Eiffel (!) şi a fermei din Dallas (!!!), aruncate de riftul dimensional, ca dintr-un tun imens, la zeci de km distanţă, lângă Slobozia. POŢI MERGE ACOLO SĂ LE VEZI! OZN-uri, figuri fantomatice, dispariţii de persoane, toate sunt la ordinea zilei.

Astăzi, ofiţerii Securităţii, infiltraţi în toate guvernele post-89, continuă să intoxice populaţia cu informaţii false privind “oraşul Urziceni” pentru a păstra ascuns faptul că, la doar 60 km nord-est de Bucureşti, o adevărată poartă spre iad dă naştere unor fenomene care sfidează legile cunoscute ale Universului.

Cei care ajung, într-un fel sau altul, să ştie adevărul sunt fie înrolaţi cu forţa în Securitate şi spălaţi pe creier (ca toţi prietenii tăi care pretind că au fost la Urziceni!!!), fie eliminaţi fizic.

Urziceni, oraş fictiv: invincibile argumentum

În ciuda eforturilor Securităţii de a ascunde adevărul, odată dezvăluită istoria, orişicare cetăţean vigilent poate descoperi indicii privind inexistenţa Urzicenilor ca oraş.

Conform hărţilor oficiale, “oraşul Urziceni” s-ar afla pe DN2 (care leagă Bucureştiul de zona Moldovei). Personal, deşi am mers pe ruta respectivă de zeci de ori, nu am nici cea mai vagă amintire a aşa-zisului oraş, nici măcar a unui indicator care să-l anunţe. Explicaţia autorităţilor este că şoseaua îl ocoleşte, dar de ce doamne iartă-mă ai face un drum care ocoleşte oraşul dacă susţii că oraşul există şi e atât de important?

În schimb, iată o hartă a judeţului Ialomiţa înainte de 1989. Nici urmă de Urziceni. Convinge-te singur, ia orice hartă a RSR-ului şi NU VEI GĂSI ÎN JUDEŢUL IALOMIŢA ORAŞUL URZICENI.

Însuşi numele oraşului ar trebui să ne pună pe gânduri. Pentru rădăcina acestuia, “a urzi”, de altfel un cuvânt pe care nu-l foloseşte nimeni, dicţionarele vor indica sinonime ca a conspira, a complota, a născoci, a inventa, a ticlui, a unelti. Când până şi numele arată că e o conspiraţie, cum poţi să mai crezi cu seninătate că Urzicenii sunt un oraş locuit de oameni, atâta tot că nu merită să îl vizitezi vreodată pentru că e banal şi probabil pute?

Încă mai crezi în Urziceni?

Campania de fixare a Urzicenilor în mentalul colectiv, lansată de guvernele post-’89, a atins apogeul în 2009, când echipa fictivă “Unirea Urziceni” a câştigat titlul de campioană naţională. Avea şi o emblemă făcută integral din clipart-uri din Word, la naiba.

Putem doar presupune că printre galeriile de fotbal începuse să circule zvonul că Urzicenii nu există, zvon pe care conspiraţia l-a înăbuşit trimiţând o echipă de androizi să câştige campionatul. E de ajuns să spunem că pe saitul oficial al FRF nu figurează nici un club de fotbal în Urziceni. LA DOAR 2 ANI, CAMPIOANA ROMÂNIEI NU E DE GĂSIT.

Cât despre pozele care circulă pe interneţ şi care pretind că reprezintă aşa-numitul oraş Urziceni – iată imaginea “gării Urziceni” de pe wikipedia.

Dă-i acoperişul jos (e pus în Photoshop, se vede după pixeli) şi… iată un decor de film western italian, din ăla ieftin, cu Franco Nero.

Întrebarea rămâne, CÂT DE DEPARTE VOR MERGE CU MINCIUNA?

Tot de pe wiki aflăm câte ceva despre personalităţile, mai exact personalitatea pe care ei vor să credem că a dat-o omenirii aşa-zisul oraş Urziceni. Pe bune, Securitateo? Academicianul Alexandru Toma, pe numele adevărat Solomon Moscovici, promotorul realismului socialist, autor al cunoscutei poezii Brăduleţ, brăduţ drăguţ?

Cât de proşti ne cred?

Restul dovezilor te las, cititorule, să le descoperi singur. Eu mi-am cumpărat deja bilete spre o destinaţie pe care nu o divulg. Dacă mă găsesc, măcar ştiu că am deschis ochii unei ţări întregi. ORAŞUL URZICENI NU EXISTĂ. Avertizează-ţi prietenii.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

20 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Anca Sandu
Anca Sandu
11 years ago

Şi ruşii ne-au furat tezaurul.

XYZ
XYZ
11 years ago

cind esti prost, esti prost pin’ la capat…. e vorba de tine, evident….

Vasile
Vasile
11 years ago

XYZ e indicativul dumitale în cadrul Conspiraţiei?

Oh noes, sunt printre noi

Anca Sandu
Anca Sandu
11 years ago

nu cumva marea ocultă mondială a pus la cale un complot anti-dacic?

boemul
boemul
11 years ago

iegzistă, bre! are şi blocuri :))
sau or fi fost decoruri? hmmm…

boemul
boemul
11 years ago

a, m-am prins. reorganizarea teritorială :) şi Olteniţa tre’ că-i inventată, uite că nu-i în ce avea să fie jud. Călăraşi.

Vasile
Vasile
11 years ago

Blocuri? te-au drogat securiştii, ţi-au arătat Călăraşiu’ sau Slobozia sau Bolintinu’ Deal şi ţi-au zis că ai fost la Urziceni. Mi s-a întîmplat şi mie dar eu ŞTIU ADEVĂRUL!

Bozgoru'
Bozgoru'
11 years ago

44°43’4.87″N
26°38’53.56″E
Try this…

Vasile
Vasile
11 years ago

@Bozgoru’ incredibil! Pînă şi în google maps s-au infiltrat

eo
eo
11 years ago

s-o ticnit vasilea de la pre mult tenereu.

Ondine
Ondine
11 years ago

Nu cred ca da bine pentru site-ul nostru anticonspirationist sa spun ca am fost in vreo doua vacante la Urziceni, nu? :))

ggl
ggl
11 years ago

Şi eu am trecut anul ăsta prin Urziceni, dar recunosc că dormeam, sau cel puţin încercam să dorm pentru că eram într-un autocar şi era ora 3 AM sau aşa ceva. Poate am visat, cine ştie, se mai întămplă, mai ales dacă Securitatea ainstalat turnuri care difuzează gânduri, ca într-un roman al fraţilor Strugaţki.

flojo
flojo
11 years ago

mesaj pt autorul articolului: urca-te bre intr o masina si da o fuga la Urziceni, ca sunt indicatoare, sigur nimeresti daca vrei. Eu n-am fost acolo niciodata insa tu trebuie sa fi incercat sa faci asta daca lansezi ipoteza ca n ar exista. Deci?? Eu cred ca de fapt e un test pt a vedea cati dintre noi “punem botu'” si cati nu sunt asa creduli..

Dinu
Dinu
11 years ago

hahahaha, Vasile Corut!

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net