Vasile
De curând am citit o carte foarte interesa… Cîcat.
De curând am fost obligat să citesc o serie de cărţi neinteresante, prin urmare m-am pierdut în mrejele interneţului trăgând mâţa de coadă şi aflând despre genetică chestii pe care le ştiam deja, da’ mă prefăceam că nu le ştiu ca să mă păcălesc singur că, dacă tot sunt un leneş, măcar învăţ.
Iată aşadar, cititorule, nişte detalii amuzante despre genomul tău. Şi al meu, dar mai ales al tău (eu nu sunt om, sunt ţigan evreu mason şi, pe deasupra!, ghiaur, dacă e să ne luăm după dacii liberi din pădurile Teleormanului).
Am să presupun că ştiţi deja de pe ciuciupedia ce-s alea gene, ce-i ăla genom, cum e alcătuită molecula de ADN din baze azotate şi alte nebunii. Io vin numai cu nişte d-astea, cum le zice în româneşte, fun facts. Ştiaţi că?
Cel mai sifilitic genom aparţine nu sifilisului, ci unei alte bacterii (Carsonella) care locuieşte în păduchii de plante. Se presupune că mâine-poimâine această bacterie îşi va pierde chiar identitatea de bacterie şi va deveni o parte a acelui păduche, aşa cum organelele (nup, nu-i un -le în plus acolo) care produc fotosinteza la buruieni ar fi zburdat cândva în calitate de fiinţe vii de sine stătătoare. Oricum, ruşinosul şi meschinul genom al acestui microb constă din 160 mii de perechi de baze. Al nostru are vreo 3 miliarde.
Şi nici noi nu suntem tocmai cununa creaţiei în materie de cantitate de informaţie genetică. Păi o floare naşpa şi neimpresionantă care creşte în Japonia se făleşte cu peste 150 miliarde de perechi de baze, de exemplu, iar Polychaos dubium – o amibă, dintre toate vietăţile lumii! – pare să fie Terente al genoamelor, cu şase sute şaptezeci de miliarde de perechi de baze, o stufoşenie atât de stufoasă încât pur şi simplu n-am putut folosi cifre arabe ca să v-o povestesc, preferând să transcriu întreaga sumă şi să anexez o lungă frază explicativă ca să vă fac conştienţi de stufoşenia stufoasă a stufoşeniei.
Are în cutie mai multe instrucţiuni decât maşina sovietică de cubulit morcovi. Şi decât tine.
Acu’ de ce-o fi pus Iehova de 200 de ori mai mult ADN într-o janghină de amibă decât în mândrul Adam cel cu sula ca un ram, asta rămâne să stabilească Pleşu, Tudor Chirilă şi alţi oameni cu conexiune la îngeri.
Da’ are o scuză demiurgul. Genomu’ omului, singurul care ne interesează într-atât încât să vrem să-l purtăm cu noi, încape astfel super lejer pe un ştiuc de 1 GB. În plus, o bună bucată din ADN-ul fiinţelor care mişună pe planeta asta oricum nu face nimic.
Pe bune coaie. Păi dacă e să-l luăm pe genom la bani mărunţi, 8% dintr-însul e alcătuit numai din hoituri de virusuri endogene. Ştiu, ce mişto! O zecime din noi e viruşi preistorici care s-au strâns ca afişele electorale pe stâlpi şi acum au să ne însoţească gratis în toate aventurile noastre ca specie.
Un alt exemplu de balast genetic: pseudogenele. A nu se confunda cu ce-şi pun tinerele domniţe la ochi ca să fie şi ele penale, cum au văzut la teve. Toţi suntem plini de pseudogene, adică gene care cândva făceau ceva şi s-au stricat. De exemplu gena somnului pe timp de vară la Connect-R. Sau gena care ne învăţa să sintetizăm vitamina C din glucoză, ca toate mamiferele care se respectă: pentru că dintr-un motiv sau altul a noastră nu mai merge, trebuie să mâncăm portocale sau facem scorbut ca marinarii. Noi (primatele, adică) şi porcii de Guineea. Pe restu’ îmblăniţilor îi doare în cur.
Deci iar are derbedeul de doamne-doamne cel atotfăcător câte ceva de explicat. Păi după ce caci toate vietăţile lumii, şi pe Adam după chipul şi asemănarea ta, faci treaba aia cu “An-tan-te” (sau aia cu “Pe-o-ba-ră-se-că-ca-o-cioa-ră”) şi zici: tu, Adame… hm… şi tu, hârciog de junglă… aveţi hipoascorbemie din oficiu?
Important e că doar 2% din ADN-ul nostru e codant, adică ştie cum se fac proteinele (protip: din proteine se fac, mai departe, oameni). Restu’ e ce v-am povestit mai sus, plus introduceri, note de subsol, anexe, bibliografie, secvenţe gen GAGAGAGA repetate obsesiv (probabil în aşteptarea concertului din august), dubluri, tripluri. Suntem albumul de gume Turbo & lucrarea de diplomă (făcută în sictir) ale naturii, simultan. Oau.
Nu mai ştiu unde am găsit imaginea asta, dar acum cred că era un sait de genetică.
Iar mecanismele prin care acest ADN se înmulţeşte, ceea ce trebuie să facă foarte des (numa’ când practici onania arunci ‘jde milioane de cópii), zici c-au fost făcute de români la Tohan. Că trebuie să mulţumim naturii pentru treaba asta (fiindcă unele mutaţii sunt mişto şi se adună în timp ducând la noi şi noi trăsături precum cea a tapirului, descrisă mai jos) e una, da’ faza naşpa e că şi într-o familie super sănătoasă, dintr-o sută de prunci, vreo patru au să iasă defecţi şi nu prea putem face nimic în acest sens.
Uneori se întâmplă ca o parte din celulele unui organism să aibă un cod genetic şi restu’ altul. Uneori se întâmplă ca o parte din celulele tale să fie de alt sex. Aş face o glumă acum dar ar fi de prost gust, şi ştiţi cum nu-mi plac mie glumele de prost gust.
Colac peste pupăză, suntem plagiaţi de zici că ne-a scris un profesor cu renume de la vreo universitate din provincie şi nu numai. Adică cu toţii ştim că 98,7% din codul nostru genetic e ştift după al cimpanzeului pitic, da’ 85% din toată treaba asta se regăseşte la şoricel. Şi cel puţin un sfert la cartof. Şi vreo zece la sută la holeră.
Bine, lăsăm la o parte excepţiile, adică Fuego care-i sută la sută căprioară sau Bănică junior despre care se zvoneşte c-ar fi jumate tapir.
Chiar, ştiaţi că tapirul are… Cu toţii ne dorim uneori gene de tapir.
https://www.youtube.com/watch?v=H_hDvnM_xao
Vă mulţumesc pentru atenţie.