Povestea pe lângă care trecem în fiecare an

Nimeni nu poate fi mai trist de 1 ianuarie decât Ion Derevel, fost găuritor-filetator la Republica, “academia de ţevi”, cum glumea cu colegii pe vremea împuşcatului. Ghemuit lângă un calorifer electric în garsoniera lui confort 3 din Ozana, bietul Ion Derevel ştie că, până iarna viitoare, soarta lui n-o să mai intereseze pe nimeni.

N-a putut înţelege niciodată ce-i apucă pe toţi spre sfârşitul anului. Mergând pe stradă, aude oameni necunoscuţi întrebându-se unul pe celălalt: ce face Derevel Ion, unde merge Derevel Ion. De ce nu-l întreabă direct pe el, doar e acolo, pe acelaşi trotuar cu ei?

Oricum toţi mint de îngheaţă apele. Nu merge la nici o petrecere Derevel Ion, n-a prins nici o ofertă specială Derevel Ion la vreo pensiune din Bucovina sau Maramureş, nici nu crede că şi-ar permite, că e inflaţie. “Am luat bilete la Viena pentru Derevel Ion!” Baliverne! N-a primit niciodată nici un bilet la nimic. Nici măcar la Nae şi Vasile.

Şi totuşi, cum o fi la Viena? Oare e întreţinerea mai mică?

Ei, şi n-ar avea decât să vorbească ce-or vrea, de-aia-s oameni. Dar atât de mult îl deranjează că toţi au sechela asta totalitară, să-i puie numele de familie în faţa numelui de botez. Ca în catalog, ca când el şi ceilalţi copii erau nişte nimeni pentru un profesoraş care era, la rândul lui, un nimeni.

Îi vine să rupă cămaşa de pe el acolo, în mijlocul hypermarketului, între difuzoarele care-i tună numele pe dos, să urle ca un animal în agonie: Ion Derevel! Ion Derevel!… Eu, Ion Derevel, ţăran fără ţarină, plugar fără plug!

Dar are o singură cămaşă.

Şi ce rost ar avea? Pe 1 ianuarie devine iar persona non grata, cel al cărui nume nu se rosteşte, un proscris, un surghiunit în cubiculumul lui friguros şi cu igrasie. O fi supărat pe cineva?

Dar el nu ştie să fi făcut vreodată ceva rău.

Nimeni nu poate fi mai trist decât Ion Derevel.