Utopia Balcanica

Vecinilor mei de sus. Răzbunarea va fi păroasă

V-o coc.

burnsAm să mă răzbun pă voi şi pă liniştea voastră sufletească mai abitir ca Hamlet pe unchiu-su şi am să râd cu poftă uitându-mă la voi cum plângeţi lacrimile usturătoare ale penitenţei.

E vorba, v-aţi dat seama din titlu?, de vecinii mei de sus. Cărora le-o coc. Meticulos, fără grabă, cum se coc vendetele personale.

Încă nu-i cunosc pe vecinii mei de sus. Ştiu doar că au în casă muzică mişto, pe care o pun la ore decente. (Chiar şi în perioadele alea când luna-i plină şi trezeşte în mine temutul vârcolac ascultător de manele scârboase noaptea.) Nu bat în ţeavă, nu chirăie, nu greşesc etajul când vin băuţi acasă.

Pentru că-s atât de buni şi blânzi şi toleranţi, nişte vecini ca ăştia ar merita un premiu, aţi spune. Poate chiar mă invidiaţi pentru că am vecini civilizaţi sus, şi jos nu stă nimeni.

Dar nu vă pripiţi. Nimic nu-i cum pare. Vecinii mei de sus poartă o vină capitală pentru care vor plăti într-o zi cu vârf şi îndesat. Am să le-o coc, şi toţi cei cărora le-a copt-o Vasile* ştiu că Vasile nu glumeşte.

*E posibil să nu fi copt nimănui nimic până acum.

Vecinii mei de sus au un căţel.

Mai rău, căţelul lor are o păturică.

Pe care vecinii mei de sus o scutură. Cu consecvenţă. Direct în balconul meu cel amplu, unde am flori şi mobilă de balcon şi rufe întinse la uscat şi butoaie pentru varză care vor rămâne veşnic nefolosite pentru că cine dracu are să mă înveţe pe mine să pun varză.

Din pricina lor şi-a păgânului de căţel, toată toamna am şezut perplex în cur, afânându-mi barba şi întrebându-mă care-i faza cu fibrele creţe şi albe care apar în fiecare dimineaţă pe scăunelele mele de stat la ţigară în balcon. Nu v-aş dori să daţi de aşa o enigmă mâncătoare de viaţă.

Nu dormeam cu nopţile din pricina părului misterios de pe balcon. Mă întrebam: oare-i o familie de lilieci lânoşi cuibărită în butoiul meu de varză? Oare-i duhul părului lui Răzvan Theodorescu negăsindu-şi liniştea nici după 30 de ani? Oare-i o flotilă malefică de alieni păroşi cari fac popas pe balconul meu să se radă, ca să nu bată la ochi când umblă PRINTRE NOI?

Şi când colo-i păr, păr de câine peste tot! Floci sârmoşi de Canis lupus familiaris care cad pe televizorul Diamant transformat în măsuţă de cafea. Ţesuturi moarte care se aştern pe cactusul meu. Părţi dintr-un animal, ningând pe lenjeria mea intimă şi chiar şi pe chiloţii mei.

De-aia le-o coc. Dar cum?

Plan de răzbunare nr. 1

Primul meu gând a fost: mă fac harnic, strâng nişte bani, aştept să plesnească o bulă imobiliară şi cumpăr apartamentul de la zece (adică deasupra criminalilor) de la urmaşii moşului care sălăşluieşte acum înăuntru.

Apoi mă duc la bâlci, găsesc cel mai păros căţel (din ăla cu pedigree, din părinţi campioni mondiali la păroşenie), şi îl cresc pe o dietă specială de testosteron canin şi Foltene.

Aştept o toamnă târzie cam ca acum, ca să-şi năpârlească uşor laţele cele multe, şi îl tăvălesc pe câine într-o păturică, deschid tiptil uşa noului meu balcon de la 10 şi scutur până amorţesc. They won’t know what hit them!

Puli
În loc să-l castrez o să-i implantez un ciorchine întreg de texticule.

Dar un prieten cu spirit de observaţie mi-a atras atenţia (şi bine-a făcut-o, că eram în stare să fac mâine un credit pe douăj’ de ani ca să-mi ating ţelul cu căţelul) că vecinii cu pricina au balconul închis. Adică nici măcar n-au balcon, ci un fel de cameră lungă şi inutilă. Orice aş scutura din balconul meu de la zece s-ar izbi de geam şi ar cădea tot în balconul meu de la opt. Bine că nu mi-am luat câine lăţos! Sau oaie.

Aş mai putea

Să montez pe buza balconului meu o instalaţie steampunk cu ventilatoare şi tuburi şi roţi dinţate şi o turbină. Un fel de poştă pneumatică pentru păr, care într-o pâlnie imensă să sucţioneze tot părul si să li-l trimită, printr-o tulumbă atent camuflată, direct în ţeava de la hotă (sigur au aşa ceva). Să n-aibă idee ce se întâmplă până când li se înfundă hota. Şi pe urmă zile întregi să le pută bucătăria a ciorbă ca cabinetul lui Zgonea de la parlament.

Din păcate, faţada blocului nu-i foarte umbrită. Dacă vecinii ar vedea luând naştere pe balconul meu o maşinărie Rube Goldberg (care ar arăta ca o orgă de biserică adaptată pentru război) ar putea intra la bănuieli.

Machine2
“E doar noul meu uscător de rufe.”

Dar aş putea şi

Să dresez un şoim să culeagă părul de pe măsuţa mea de cafea, să li se strecoare pe geam şi să li-l bage în nas noaptea, în timp ce dorm. Dacă au somnul adânc, vor face o bronşită nasoală după câteva luni. Dacă nu, cred că când eşti trezit de un şoim care încearcă să-ţi bage în nas părul propriului tău câine îţi dai şi singur seama că ai greşit faţă de cineva.

Din păcate, nu cred că inteligenţa unei păsări face faţă complexităţii planului meu diabolic; s-ar putea să mă trezesc că mănâncă părul, intră noaptea pe geamul meu, îmi scoate ochii şi mi se găinăţează în orbite. Cu păr.

Soim
E=MC^2. Said no şoim, ever.

Nu în ultimul rând,

Aş putea să mă prefac că-s un suicidist în depresie şi că vreau să mă arunc de la etaj, cocoţându-mă în acest scop pe balustradă. Am învăţat de la televizor că în astfel de situaţii toată pensionărimea din cartier se adună ca la urs, sperând să-şi condimenteze existenţa searbădă cu ceva interesant de povestit nepoţilor.

Atunci aş scoate din buzunarul de la cur un megafon şi le-aş urla mulţimilor strânse în părculeţul din faţa blocului (cuprinzând, sper, prieteni ai vecinilor mei, poate chiar şi rude, ca de exemplu mumă-sa şi ta-su): Lume, lume! Cîcat, doar n-am înnebunit să sar de la opt, dar dacă tot v-aţi adunat aici, hai să vă povestesc despre vecinii mei de sus, care au un câine şi sunt atât de leneşi încât nu coboară niciodată cu păturica să i-o scuture la bătător, ci mi-o scutură mie în cap, care-s cetăţean onest şi îmi plătesc o bună parte din impozite.

I-aş umili iremediabil. Le-ar lua milenii să îşi reclădească reputaţia. Aş fi răzbunat.

Din păcate, am o frică teribilă de înălţimi şi dacă m-aş cocoţa pe balustradă ar trebui să mănânc un ciubăr de Xanax înainte. N-aş reuşi să articulez. Pentru cei adunaţi în parc, aş suna ca regele Mihai mestecând hubba bubba. Nimeni n-ar înţelege nimic.

Până una alta, păru-i tot acolo. Câinele ăla nu se opreşte, câinele ăla ninge ca-n Esenin şi-n poema rusă, ninge fantomatic şi bacovian peste scaunele mele pliante şi peste prosoapele mele date cu balsam.

Iar eu am să le-o coc. Dar cum?

What to do, what to do…

Propagă această propagandă!

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

camaramotului.ro

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net