Război? No problem! Cinci boli teribile cu care poţi scăpa de armată

Mă doare-n cur de toate îndemnurile la vitejie care circulă pe interneţ în aceste vremuri tulburi. În situaţia foarte improbabilă în care vine războiul, eu unul vă recomand să mergeţi oricât de departe e necesar ca să nu fiţi trimişi la oaste, unde e naşpa şi muriţi pentru ţară şi deveniţi exemple pentru generaţiile următoare de oligofreni. Ceea ce promit eu că nu încălzeşte cu nimic pe nici un om cu capul pe umeri.

Ah, bun, dacă v-au plăcut filmele cu eroi şi poeziile patriotice, fir întins!, nu vreau să vă împiedic să muriţi pentru chestii. Dar dacă citiţi chestia asta, probabil sunteţi ca mine. Complet inapţi. Oameni care gâfâie la gândul că vor avea, cândva în viaţă, de urcat scări. Oameni care gâfâie când coboară scări. Oameni care umplu pereţii de sânge când desfac o conservă. Oameni care emană melodia din Benny Hill şi atunci când dorm.

Ah, şi oameni pe a căror listă de lucruri iubite abia penultimul loc e ocupat de o formaţiune statală (ultimul e mersul cu troleul la oră de vârf).

Oameni care, în război, ar fi exact atât de competenţi.

Toate calităţile enumerate mai sus nu ne recomandă pentru front. Mai degrabă pentru stat departe de front, să nu stricăm ceva, şi să ridicăm moralul populaţiei cu giumbuşlucurile noastre. O, habar n-are populaţia ce-o aşteaptă.

Serios, ce dracu să căutăm NOI acolo? Există deja oameni dispuşi să se împuşte şi să moară, oameni care au profesia de împuşcător, se pricep să ţină o împuşcătoare în mână şi sunt plătiţi din impozitele mele exact pentru chestia asta.

Vin ruşii? Serviciul de informaţii ce spune? Îi putem copleşi cu armata noastră de profesionişti înainte să ne calce şi să ne omoare civilul? NATO ne poate trimite o armată mai mare de profesionişti înainte să ne calce rusul şi să ne violeze şeptelul? Nu? Ups. Păi atunci hai să ne predăm şi să-l aşteptăm cu braţele deschise pe prietenul rus eliberator de sub jugul fascist, şi vedem noi după aia. Cam aşa ar trebui luate deciziile în caz de mare, mare ameninţare.

N-are cine ce să ne reproşeze. Pula mea, rusul voia să ne jupoaie. Ce dhuoamne iartă-mă era să facem, domnu’ poliţist? A întreprinde tot posibilul ca să nu mori e cel mai patriotic gest pe care-l poţi face dacă vin invadatorii. Mai patriotic decât muritul, să mor io.

Deci când găsim un portofel pe stradă avem de ales între mersul la oaste şi (aproape) oricare dintre următoarele, ştim ce-i de făcut, da?

1. Depresie

Depresia nu e ce credeai că ai în adolescenţă, când n-aveai prietenă trei săptămâni la rând şi începea să ţi se pară că Nirvana e o formă de muzică bună. Depresia e o afecţiune psihică gravă, care te împiedică să funcţionezi în societate.

Nimeni nu vrea în armata lui un cetăţean depresiv. Când se dă deşteptarea la 5 dimineaţa, soldatul depresiv îşi pune perna în cap şi refuză să se mişte. Camarazii vin să-i tragă perna şi să-l împungă cu baionetele în cur până iese pe platou, ca să nu fie pedepsit tot plutonul. Atunci dau nas în nas cu privirea lui opacă şi fixă, ca de peşte alterat în galantar la Auchan. Îşi dau seama că războiul ăsta nu are nici un sens şi cad, la rândul lor, în depresie.

Când vine superiorul să-i mustre şi să-i ameninţe cu curtea marţială, îşi dă seama că viaţa nu are nici un sens şi cade în depresie. Curtea marţială devine şi ea abulică şi lipsită de chef. Toată armata cântă blues la muzicuţă. Războiul e pierdut fără ca vreun soldat să fi ieşit din dormitor.

Dezavantaj: Până şi faptul că ai scăpat de armată ţi se pare de căcat şi inutil.

Cum obţii o depresie: Depresia se ia când te uiţi în ochii unui suferind de depresie. Mută-te în Militari, scoate capul pe geam şi aşteaptă.

2. Platfus

Platfusul este o malformaţie a piciorului pe care am avut-o şi eu timp de vreo doi ani, în şcoala generală, ca să scap de sport. Bolnavii de platfus sunt ca oamenii, dar au talpa plată şi îşi aleg cu mai multă grijă încălţările. Îi recunoşti după sandalele urâte sau după abilitatea lor de a şti ce-i aia, şi la ce foloseşte, o talonetă.

Un cetăţean cu platfus e, de regulă, scutit de îndatoriri care necesită o talpă concavă, precum armata sau ora de sport. Te poţi sustrage de la orice invocând platfus, mai puţin de la spălat o dată balconul ăla pe care tot zic că-l spăl de astă iarnă.

Dezavantaj: Platfusul nu e debilitant. Dacă toţi bărbaţii apţi sunt ucişi de temuta bombă cu neutroni, platfusul ar putea fi primul radiat de pe lista bolilor care te scapă de recrutare.

Cum obţii un platfus: Platfusul e uşor de simulat. Trebuie doar să declari “Am platfus!” şi să pari împuţit, ca să nu se încumete nimeni să te descalţe să verifice.

3. Licantropie

Licantropia e o boală congenitală care te face sensibil la fazele lunii. De regulă nocturne, crizele de licantropie sunt inconfundabile: spasme musculare, pierderea controlului asupra sfincterelor şi transformarea în lup sau urs.

Ca monument al naturii, un cetăţean cunoscut cu antecedente de transformare în lup sau urs beneficiază de o serie întreagă de facilităţi din partea statului. Cum ar fi că lupii sau urşii nu pot fi trimişi pe front, iar cine împuşcă un lup sau un urs e pasibil de amendă. Important e să desfaci plicul cu ordinul de încorporare atunci când eşti lup sau urs, nu când eşti om. It’s all about the timing, cum ar zice vârcolaci celebri precum Bear Grylls sau Lupu Rednic.

Dezavantaj: Licantropia e imprevizibilă. Azi eşti un simplu contabil la Centrala industrializării mălaiului şi pufuleţilor, mâine eşti o ursoaică cu pui. Te trezeşti că ţi-ai mâncat toţi prietenii. Vezi 1. Depresie.

Cum obţii o licantropie: Poţi să treci uşor drept vârcolac sau pricolici. Fă câteva poze cu tine nud, fotoşopează-le să pară că eşti extra blănos şi tipăreşte-le în 500 de exemplare. Stai în preajma şcolilor primare şi împarte-le copiilor. Reprezentanţii legii te vor vedea împărţind poze copiilor şi nu vor mai avea dubii privind licantropia ta, pentru că serios, cine ar putea să mintă în faţă nişte copii nevinovaţi. Vei fi luat cu duba şi dus într-o rezervaţie de licantropi, departe de linia frontului.

4. Kuru

Kuru e o boală degenerativă a sistemului nervos care se întâlneşte în Noua Guinee. Cauzată de un prion pe care papuaşii îl mănâncă odată cu carnea rudelor decedate, kuru se aseamănă foarte mult cu boala vacii nebune, dar are un nume mult mai hazliu. I se spune aşa pentru că debutează cu tremurături (“îţi ţâţâie kuru”).

De regulă, o encefalopatie spongiformă constituie un motiv bun să fii respins la înrolare. Dacă eşti bolnav cu kuru şi ajungi totuşi pe front, nu vei poposi acolo foarte mult. Zvonurile răutăcioase de tipul “băi, ăsta e cu kuru” vor ajunge la camarazii tăi neiniţiaţi în medicina tropicală, asigurându-ţi lăsarea la vatră. Pe urmă devii incoerent şi mori, dar măcar mori civil.

Dezavantaje: Kuru are o perioadă de incubaţie foarte lungă. Pot trece şi 20 de ani de la ritualul canibalistic în sine până când faci kuru. Se termină naibii 3 războaie şi tu încă aştepţi să se instaleze kuru.

Cum obţii un kuru: Mănâncă carne de om cu kuru.

5. Mania jocurilor de cuvinte naşpa

Mania pentru jocuri de cuvinte naşpa e foarte greu de deosebit de verişoara ei benignă şi acceptabilă social, predilecţia pentru jocuri de cuvinte hazlii.

Cetăţeanul afectat de această cruntă maladie va începe prin a-l irita pe funcţionarul care asistă la completarea fişei de înrolare: îl va întreba în mod repetat dacă “armata” are sau nu cratimă, dacă “valabilitate” înseamnă abilitatea de a face valuri sau dacă “subsemnatul” n-ar trebui să semneze mai degrabă sub foaie decât pe ea. (Ca să sublinieze că are o criză chiar în acel moment, va zâmbi şi va face un gest şugubăţ din degete.)

Dacă ajunge nebătut în teatrul de operaţiuni, maniacul va sabota moralul unităţii plasându-şi calambururile exact acolo unde sunt mai enervante. De pildă, când o escadrilă de avioane duşmănoase apare pe radar, bolnavul va vocifera: “Am uitat să încarc tunurile! Sunt aşa antiaerian!”, după care va purcede a ocupa cel mai bun loc din buncăr, explicându-i locotenentului, prin staţie, că dacă azi sunt plutonieri, ieri cu siguranţă au fost plutonazi. Totul în timp ce fredonează “MiG-uri de fluier” şi “Unde dragoste nu e, poleţi nu e”.

Apostrofat pentru atitudinea sa necolegială, bolnavul va afişa o mină serioasă, explicându-le camarazilor că-i trist fiindcă fosta soţie i-a furat custodia copiilor. Dacă vreun camarad îl consolează, acesta nu va uita să adauge: “Mi-am adus aminte fiindcă peste tot în jurul nostru sunt ex-plozii”, completând cu un “Pam pam” vădit patologic.

E lesne de înţeles că, după câteva zile, răcanul infectat va fi internat într-un ospiciu sau deportat într-o redacţie de umor, în funcţie de gravitatea afecţiunii sale.

Dezavantaj: Dacă publicul nu-ţi înghite pastilele, ai putea fi trimis acasă cu interdicţie de părăsire a blogului personal.

Cum obţii o manie pentru poante de căcat: Abonează-te la feisbucul lui Vasile. Ai obţinut-o.