VasileOricât s-ar chinui revoluţionari precum Mazăre să impună alte cutume, singurul imn autentic al litoralului românesc e strigătura vânzătorului ambulant de porumb. Din Năvodari până-n Vama Veche, un folclorist cu ambiţie ar putea să bată nisipurile un an, doi, şi să le culeagă pe toate într-un volum. (Mă ofer eu, dacă e dispus vreun mare trust de porumb să-mi sponsorizeze demersul.)
Până atunci, să nu ne mire dacă istoria va scoate la iveală că toţi marii noştri poeţi au ajuns la un moment dat la mare, unde au fost atât de fascinaţi de forţa creatoare a porumbarilor de pe plajă încât şi-au făcut propriile strigături de vândut porumb.
Unii, poate, au încercat chiar să vândă porumb, dar n-au fost înţeleşi, iar porumbul li s-a răcit în găleată.
Următorii 16 sunt primii care mi-au trecut prin minte, dar sunteţi liberi să completaţi lista dacă şi vouă vă place porumbul.
1. Ienăchiţă Văcărescu
Urmaşilor mei Văcăreşti!
Las vouă drept moşie
Cinstiţii păpuşoi domneşti:
Doi poli, o măciulie.
2. Mihai Eminescu
Pe-a şezlongului aripă
Te asamăn unui prinţ
Ce-mi dă zece lei să-şi stingă
pofta de coceni fierbinţi;
Şi prin vuietul de valuri,
Prin al plajelor deşert,
Eu te fac să rozi în taină
Păpuşoiul ce l-am fiert.
3. Alexandru Macedonski
E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini şi mor şi-n mine –
Decât o roză, deci, mai bine
Ţine porumbul de cotor.
4. George Coşbuc
Flămând mă-nvârt, strângând în mâini
Porumbul, până-l fac mălai –
Cer doar să-l cumperi – poţi să-l dai
Din partea mea la câini!
Sări-ţi-ar de la slip un bumb
Pân’ vede Domnul ce-ai mai scump,
De cutezi ca pe-acest podmol
Să cumperi pentru curu-ţi gol
Doar piatră ponce şi nămol
Şi nu porumb!
5. George Bacovia
Târam prin praf cazane cu porumb
Şi fiert, şi copt, şi-n mătăsos vestmînt –
Stam singur să-l sărez… şi să ţi-l vând…
Şi să golesc cazanul cu porumb.
6. Urmuz
Ciocălăul sau păpuşa.
7. Ion Barbu
Porumb ardent! Poetul pe cariopsa caldă
Împătură pănuşa: răscoptul cereal
Irumpe în mireasmă, ca tainică heraldă
Acelor ce adornă tărâmul litoral.
8. Geo Bogza
Vă voi vorbi despre oamenii porumbului
şi despre sufletul lor negru şi mai copt decât porumbul.
Aşa trebuie vorbit despre porumb: cu brutalitate.
Ascultaţi:
voi nu cunoaşteti porumbul decât ca floricele la microunde
voi nu cunoasteti ca mine o mie de mârşăvii şi asasinate
cele o mie de femei care au fost ademenite
să-şi vândă ultima bucată de porumb pe o noapte de dragoste
voi nu cunoaşteţi jurămintele false şi sufletul sordid al vânzătorilor ambulanţi
voi nu cunoaşteţi porumbarii care au ars de vii în flăcări
în marile incendii provocate de înşişi stăpânii gheretelor cu porumb
pentru a stoarce ultimii bani de la societăţile de asigurare;
voi nu cunoaşteţi toate acestea
şi nu cunoaşteţi nimic din porumb şi din crimele lui.
9. Ilarie Voronca
10. Ştefan Augustin Doinaş
Un prinţ din Saturn balansându-şi căldarea
prin dreptul hotelului Cerna trecea.
Croindu-şi cu greu pe prosoape cărarea,
cânta dintr-un mic megafon şi zicea:
– Veniţi să gustăm din copăi opărite
porumbul cu boabe de aur, zemos,
ce zilnic îşi coace pe plaje ticsite
mătasea şi frunza şi trunchiul lemnos!
11. Dimitrie Stelaru
Dar lasă, Dimitrie Stelaru, mai lasă!
Într-o zi vom avea şi noi vacanţă –
Vom avea porumb, porumb,
Şi-un kilogram de şerveţele pe masă.
12. Nichita Stănescu
Se ia un lighean cu porumb,
se fierbe cu plonjorul,
se pescuieşte cu furculiţa
până porumbul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori porumbul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
Ce porumb perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi pus toată lumea gura pe el.
13. Nicolae Labiş
Mănânci şi plângi. Porumb!
14. Marin Sorescu
Şi pentru că toate aceste boabe
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Ştiulete.
15. Adrian Păunescu
Doar spune-i ce eu nu mă-ncumet:
Te lepăd, cornet cu hamsii!
E vremea porumbului umed,
să-l iei, să-l consumi şi să fii.
Şi totuşi există coceanul,
Şi totuşi îl fierb şi ţi-l vând –
Lăsaţi-i hamsiei oceanul,
Porumbul e-aici, pe pământ.
16. Florin Iaru
Porumbul era atât de proaspăt
Încît gospodarii molfăiţi
de pe cearşafurile plescăite
şi nevestele lor cu bruxism
începură de-a valma să crănţăne
să râşnească în proteze
grunjii nisipului
stârnit de trecerea
găleţii cu porumb.
Genial. L-am recunoscut pe Bacovia doar citind poemul.
Cu voia dvs, Radu Gyr
Nu pentru-o clătită scăldată-n dulceață,
nu pentru-o gogoașă, nu pentru trigoane,
ci pentru porumbul tău ars pe grătare,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru gustul porumbului fiert din căldare,
pentru boabele sale așezate-n coloane ,
pentru mâinile tale pline de sare,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Cărtărescu îl părăsește pe Ștefan cel Mare vara pentru mare.
aș vrea să fiu amicul tău
aș vrea sș fiu boala ustilago
aș vrea să fiu cristale de sare
aș vrea să fiu scurs din mare
și mama plajei de la golful mic
aș vrea, porumb, să fiu amicul tău, porumb, pentru că, porumb,
nimic nu e mai bun pe lume ca porumbul.
dites-moi où n’en quel pays / est Maya la déesse payenne / Huixtocihuatl né Meztli / sel et lune tenant comme reines / semblablement où est Xantico / le feu sous chaudron allumant / où sont toutes les bontés antiques / mais où sont les neiges d’antan?
Radu Stanca
Sunt cel mai frumos din orașul acesta,
Pe plajele pline când ies n-am pereche,
Atât de grațios port găleata cea veche
Și-n grunjuri de sare, porumbul – siesta.
Sunt cel mai frumos din orașul acesta.
Născut din incestul țărânii cu-amurgul,
Știuletele meu dezmiardă genunea,
De el vorbește-n oraș toată lumea,
De el se teme în taină tot burgul.
Sunt prințul stiuleților, eu sunt porumbul…
Tudor Arghezi
Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un păpușoi prajit pe-o parte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin lanuri de porumb adânci
Sădite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să-i prăjești te-aşteaptă.
Al meu porumb e, fiule, o treaptă.
Îmi place direcţia în care vă îndreptaţi, domnilor.
Vasile Voiculescu
Iisus lupta cu soarta şi nu primea porumbul…
Căzut pe brânci pe plajă, se-mpotrivea întruna.
Curgeau sudori de sânge, își rătăcise drumul
Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.
O mână nendurată, ţinând grozav, porumbul
Se coboară-miindu-l şi i-l ducea la gură…
Şi-o poftă uriaşă stă sufletul să-i rupă…
Dar nu voia s-atingă infama îmbucătură.
Nichifor Crainic
Cantecul Porumbului
Când holda taiata de seceri fu gata
Bunicul si tata
Lasara o chita de coceni în picioare
Legand-o cucernic cu fir de cicoare;
Cocenii in soare sclipeau matasos
Să-nchipuie barba lui Domnu Cristos.
Stiuletii-n cazan cand isi lepadau zeama,
Bunica si mama
Scotand-i sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parca moaste cinstite si lucii
Matasea, dand abur cu dulce miros,
Parea ca e barba lui Domnu Cristos.
Cu Porumbu’
Mambo Siria
Maistore cu mestesugu’
Cum iti merge cu porumbu’?
Maistore cu mestesugu’
Cum iti merge cu porumbu’?
Cu porumbu, ia porumbu’
Cu porumu, ia porumbu’
Lucian Blaga se abține
Eu nu strivesc porumbul din august al lunii
şi nu ucid
cu dinții știuletele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în parc, la bâlci, pe plajă ori farfurii.
Daca as fi poet si as avea numele lunii Noiembrie, as scrie un poem despre luna August care ar suna asa:
Mi-e pofta de-un stiulete cilindric ca o pula –
Matasea lui e parca un floc inmiresmat,
Ca pizda pe curvar porumbul ma-ndestula,
Si cate-un bob, pe-alocuri, apare in cacat!
Nu, Lucian Blaga nu se abtine. Lucian Blaga, ca de obicei, vorbeste mai tarziu. Si zice:
Stiulete,
ti-s boabele atat de galbene incat seara
cand stau infipt cu dintii-n trupul tau
imi pare,
ca seva ta, gustoasa, e izvorul
din care tainic curge ziua peste vai
si peste munti si peste sesuri,
acoperind pamantul
c-o mare de lumina.
Asa-i de galben trupul tau
mancarea mea.
Nicolae Labis
Soarele s-a topit si a curs pe porumb
A ramas cerul fierbinte si gol
Ciuturile scot din Techirghiol namol…
Meanwhile, George Coșbuc:
O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii la veceu ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri și vinzi, țigan tălâmb:
Nici acte n-ai, cazanu-i strâmb!
Flămânzi copiii-n soare mor
Şi ne sfârşim de foamea lor –
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi porumb!
Să nu-i uităm pe basarabeni. Grigore Vieru:
…Mușcând din păpușoi
Ti-e dor de mama,
Si vinul e mai vin,
Si prânzul e mai prânz.
Si doar în păpușoi
Poti râde singur,
Si doar în păpușoi
Te poti opri din plâns.
Iar când nu poți
Nici plânge si nici râde,
Cand nu poti mângâia
Si nici cânta,
Din păpușoi,
Din cel porumb fierbinte
Mănânci atuncea
Tot cu limba ta.
Am cunoscut porumbul,
Nu am ce mai cunoaşte.
William Blake, dacă’mi permiteți:
porumb, păpușă arzătoare
pe’ale mării nisipare
ce mână de’artist ori zeu
te’mbrăcă în abur greu?
în ce vatră ori furnal
rumenitu’te’ai total?
prin ce vrajă ori magie
te’am ales dintr’alți o mie?
Poetesele nu se lasă mai prejos. Ana Blandiana ne transmite:
“Iubesc porumbul, iubesc cu patimă porumbul,
Porumbul copt și porumbul fiert,
Porumbul nou și porumbul uitat în frigider,
Porumbul proaspăt și plictisitorul porumb nesărat,
Iubesc porumbul, iubesc cu patimă porumbul,
Îmi place să mă tăvălesc prin cocenii lui verzi, înalți,
Îmi place să-i rup știuleții și să umblu cu ei în dinți,
Să amețească, privindu-mă astfel, bărbații.
Știu că-i urât să spui „Sunt cea mai pofticioasă femeie”,
E urât și poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când am porumb,
Numai atunci când am porumb,
Să rostesc magica formulă „Sunt cea mai pofticioasă femeie”.
Sunt cea mai pofticioasă femeie pentru că am porumb
Și-mi stă bine cu boabele porumbului în dinți.
“
O, porumb, te simt în mine,
te simt adînc în mine!
– Veronica Porumbacu
băi, îmi place enorm varianta Emil Brumaru (cușma jos, domnule Michel d’Aubitocque)
aproape la fel de mult ca Nichita. :)
și d’asta n’avusăi stare și mai pusăi doo strofe lu’ Blake. dar tot Brumaru…
porumb, păpușă arzătoare
pe nisipuri mișcătoare
ce mână de vraci ori zeu
te îmbrăcă în abur greu?
care suflu al cărui faur
te’a înveșmântat în aur?
în ce vatră ori furnal
rumenitu’te’ai total?
și ce taină face ca
odihnind în carnea ta
sarea lacrimei marine
să sporească pofta’n mine?
porumb, tu știulete falic
pofta’mi stârnind animalic
dezmierdat de foc și pară
invocate’n miez de vară.
Ion Luca Caragiale
(Da… nebun! După porumb)
Desprețuiesc semințe, bere;
De hamsii m-am hrănit destul!
Alt orizont stomacu-mi cere:
Porumb! De tine nu-s sătul!
Să nu-mi azvîrle ambulanții
Nici un știulete… Nu! Nu-l vreu!
Am un cazan în fundul curții
De-ajuns îmi sînt acuma eu!
Trec astăzi ignorat prin lume,
Dar cald, zemos, scîrțîitor,
Un porumb fiert donez, anume
Acestui flămînzit popor!
Bacovia, din nou —
Te uită cum frig papusoiul,
Gratarul, iubito, priveşte –
Mai spune s-aducă jăratec
Porumbul s-aud cum trosneşte.
Mai spune s-aducă şi sare,
Şi vino şi tu mai aproape –
Pe patru stiuleti – doua poluri
Platesc …ah, nisipul ne-ngroape.
Ce cald e aicea pe plaja.
Şi toate din Vama mi-s sfinte, –
Te uită cum frige porumbul …
Nu râde… asteapta cuminte.
Eu nu mă mai duc azi acasă…
E coada-napoi şi-nainte,
Te uită cum frige porumbul,
Mai bine-am manca niste linte.
off topic: mărite împărat, eraţi aseară pe la 18:30 pe la piaţa Gemeni? am văzut pe cineva care semăna cu ceva poze puse p-aici mai demult.
Daca vindea porumb, el era.
Eu aș cumpăra porumb doar de la Henry Mancini. Nu e el poet da:
Porumb-porumb, porumb-porumb porumb-porumb poooooruuuuuumb
Pororororumb!
dar si raspunsul clientului de la mare a la george cosbuc:
Sa nu dea Dumnezeu cel sfant
Sa vrem noi sange, nu porumb!
Cand nu vom mai putea rabda,
Cand foamea ne va rascula,
Hristosi sa fiti, nu veti scapa
Nici in mormant!
@boemul Ăla eram, cu siguranţă!
@vali să ştii că-i al 3-lea “Noi vrem…” din teanc! :p O “Moartea lui Fulger”, ceva?
Și de-atuncea pe vecie Corbul stă și stă într-una
Sus, pe albul bust din casa părintească din Oituz
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează
Numai la porumubul care-mi umple beciul la refuz
Și la rugăciunea mută, “dă și mie”, eu răspunz
Niciodată Cucuruz!
Si golfu’-acesta mic si surdo-mut
Si plaja de pe care-am fost gonit
Si membrele ma dor carand porumb
Pe nisip m-am asezat; m-am odihnit.
Cat de vocali sunt tiganii, si cat de gravi,
Cu aburindele cazane in plina vara!
M-ati indatorat, nemernicilor, atat de mult
Ca am dat si ultimul ban pentru porumb!
Pe granitul Mamaiei sandalele rasuna,
Iar tiganii caznesc la grelele cazane
Pline ochi cu papusoi inmiresmati.
Din toti rarunchii puradeii urla:
“Porumb, porumb – veniti de cumparati!”
Auriul cucuruz al marii, ce-n arsita soarelui torid
Rasare semet din caldare, sa vii o data sa il gusti,
Ca zeama galbena si dulce – impartasanie suprema –
Sa-ti curga abundent pe buze, starnind
A stomacului poema.
Sunt tânăr, Doamnă, porumbul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară mătasea lui prin sânge,
cum aş putea întoarce ştiuletele ce-am fost
când maţu-mi înfloreşte şi libidou-mi plânge.
excelent! marin sorescu redivivus!
Primii porumbi –
ce mult a trecut de când
m-ar fi bucurat
Ne-am oprit pe pod –
sub noi curge liniştit
apa şi timpul
Arunc înapoi
porumbul de aur –
l-am prins prea târziu…
după Jules COHN-BOTEA, membru al Societăţii Române de Haiku
Păstorel
Din Banat până-n Bot’şeni
Se resimte lipsa sării,
Fiindcă cei mai buni coceni
Au ajuns la malul mării.
Spre porumbul din ceaun
E-o pofta atat de lunga
Ca mi-e si jena ca sa spun
Ce sare o sa-mi ajunga
Ion Minulescu
Se-ngroapă soarele-ntr-un nor –
O, negrul nor ca şi mormântul
Stiuletelor ce mor
Neplânse de cazanele lor!
Pe la ferestre-şi plimbă vântul
Tristeţile sfârşitului de vară,
În timp ce pe plaja murdară,
Din strunele de-aramă – cântul
Cocenilor
Îşi ia avântul…
Iar pe la mese,
Rând pe rând,
O ceată de vanzatori artişti –
Toţi ne’nţeleşi şi mari,
Toţi Crişti…
Îşi rod cotorul,fredonând
Romanţa celor ce se vând.
nu mă pot abține:
Plecat-am nouă din Vaslui,
Şi cu sergentul, zece,
Şi nu-i era, zău, nimănui
Știuletele chiar rece.
Voioşi ca şoimul cel uşor
Ce zboară de pe munte,
Aveam căldarea la picior,
Ş-aveam reclamă-n frunte.
Toţi gratargii, toţi porumbari,
Români de viţă veche,
Vindeam, pe lei, nu pe dolari
Porumbi fără pereche.
Ne dase nume „mătăsari”
Un hâtru bun de glume,
Noi am schimbat la Năvodari
Porecla în renume!
Ion Horea – La cules de cucuruze – Mircea Micu
S-a făcut deodată toamna, pică frunza de durere,
cucuruzu-i copt de-acuma, copţi şi pomii cei cu mere;
şi dovleci ca nişte bombe, explodează pe tarlale,
de te nimereşte vreunul, vai de treburile tale !
Prunele brumate tare s-au făcut răchie bună,
care sună în butoaie şi, de-o bei, în cap îţi sună.
Mi-este poftă să dau iama lipăind prin cucuruze ;
foşnetul acelor săbii proaspăt încă în auz e,
şi să duc coceni cu braţul, să-mi călesc muşchiulatura,
şi de-atâta oboseală să strig : ura ! ura ! ura !
iar când luna cade bleagă ca o mură în fântână,
să mă duc la primărie cu un cucuruz în mână.
Să zic : iată, domn primare, ce de boabe clasa-ntâia
are cucuruzul ăsta care-i galben ca lămâia,
dă-mi şi mie o parcelă s-o lucrez, să nu fiu trist,
în natura cea bogata, să mă bucur că exist.
– Fraţi ai mei din capitală, vă sfidez şi vă acuz,
dacă nu veniţi cu mine la cules de cucuruz !
Nimic de Creangă?
Cântă, zeiță, lihneala ce-l prinse pe-Ahil Flămânzeanul,
Goana pe plajă ce-aheilor mii de sudalme iscase…
ce diliu eşti. de azi sunt fan poezie