Utopia Balcanica

Spiritualitate pentru copii? Fă-le-o singur şi ai grijă să fie copiii tăi

Când eram în liceu, am învăţat despre epopeea lui Ghilgameş la ora de literatură universală. (În loc de religie, presupun, fiindcă nu făceam religie deşi alte licee făceau religie.) Era mişto.

După Utnapiştim şi Ghilgameş am discutat Decameronul şi Hamlet şi alte drăcii clasice care fac omenirea mai înţeleaptă. Şi alea au fost haioase. Habar n-am dacă mai există ora de literatură universală, poate mă lămureşte cineva.

Acelaşi curs de literatură universală le-ar putea recomanda copiilor să răsfoiască şi alte scrieri sacre, nu numai epopeea lui Ghilgameş. Poate teogonia lui Hesiod, Rigveda, Vechiul Testament, Noul Testament, Coranul. Prescurtate, ca pentru elevi grăbiţi că tre’ să-şi facă tema pentru meditaţii.

Nu cred că neagă multă lume chestia asta – basmele marilor religii sunt mărturii directe din tot felul de etape interesante prin care a trecut omenirea. E frumos şi util să le cunoască, măcar schematic, un om care a absolvit liceul. Cât să nu intre desculţ în dezbaterile tâmpite despre viaţa de apoi, complet inevitabile dacă înveţi/munceşti/bei alcool altundeva decât într-o cavernă.

Literatura religioasă (adică ce stă în spatele tuturor religiilor post-neolitice) e literatură şi o găseşti pe toată planeta. Cred că asta-i definiţia literaturii universale.

Acum, dacă unii oameni au convingerea că Biblia e adevărată, asta nu-i problema statului sau a şcolii publice.

Şcoala publică are scopul să-l înveţe pe copil. Chestii utile. Convenţii valabile în societatea unde va funcţiona (de pildă alfabetul, limbile care circulă şi educaţia civică). Şi o seamă de ipoteze demonstrate ştiinţific. Pe alea o să le poată folosi în ce scopuri vrea el când creşte mare. Mulţumită lor, copilul ştie despre lumea înconjurătoare câteva lucruri care-s (atât cât a putut omenirea de) certe.

Religia nu poate fi certă. Nici un om de ştiinţă n-a validat-o, pentru că nu e validabilă. Dacă vreun argument ar fi în favoarea ei, poate că ar fi validabilă, iar atunci nu s-ar mai chema religie, ci ştiinţă. Nimeni nu-l poate dovedi pe Iehova aşa cum nimeni nu-l poate dovedi pe Vişnu. A-i spune unui copil orice altceva înseamnă a-i împuia capul fraged cu presupuneri. E treaba ta dacă vrei s-o faci. E strict treaba ta dacă vrei să-i laşi şi pe alţii să înţepe creierul moale al copilului tău cu supoziţii care ridică mai multe probleme decât rezolvă. Dar vezi să fie copilul tău!

Şcoala publică nu are scopul să cultive spiritualitatea vreunui copil. Frica de nişte duhuri despre care nimeni n-a stabilit că există şi veneraţia faţă de nişte duhuri similare, dar bune, nu fac altceva decât să încâlcească şi mai tare un peisaj care-i oricum descumpănitor. Să-l înveţi pe ţânc că rezolvi ceva dacă împreunezi mâinile şi vorbeşti singur, asta-i chiar contraproductiv. Vrei să-ţi sabotezi copilul? Eşti complet liber s-o faci pe banii tăi, timpul tău şi răspunderea ta.

Oamenii care îşi doresc cu adevărat ca fiii şi fiicele lor să primească lecţii importante despre dumnezeu şi draci se pot organiza singuri în acest sens, la biserică sau în jurul ei, în comunităţile lor de credincioşi. Nu-s dispuşi să investească ore şi parale în cîcatul ăsta? Înseamnă că nu şi-l doresc.

Până la urmă, n-ai putea să ai o meserie adevărată şi să fii şi popă sau profesor de religie în timpul liber? Nici Iisus nu era popă full-time, şi dă-o naibii, era Iisus, îi numeri pe deşte pe ăia care au fost mai creştini decât el.

Există oameni care n-au “viaţă spirituală” şi se simt excelent.

Există oameni care n-au simţit niciodată în viaţa lor nevoia să aibă o “viaţă spirituală” sau o credinţă în supranatural. Pentru unii oameni, toată poezia universului stă în goliciunea de poezie a universului. Există oameni care şi-au crescut copiii aşa, indiferent că era 1940, 1970 sau 1990. Copiii au dus vieţi normale, împlinite sau nu, au fost bogaţi sau săraci, fericiţi sau trişti şi nu şi-au pus capăt zilelor de prea mult nihilism (chiar dacă o făceau, până la urmă, ce-i fute grija pe alţii).

Unii au mers şi la biserică, să nu spună că nu ştiu ce pierd. Alţii nici curiozitatea asta n-au avut-o, fiindcă nu e foarte greu să explici religia dacă nu ţi se strecoară în copilărie ideea că ar putea fi adevărată.

Copiii crescuţi fără Moş Crăciun nu ies mai proşti. Ies doar mai cinici, şi unii dintre noi considerăm cinismul o trăsătură atât de valoroasă într-o lume isterică.

Dacă mă întrebaţi pe mine, “ora de religie” din şcoala publică e un act de spălare a creierului girat de stat, nici o convoluţie retorică nu-l poate justifica şi e o aberaţie indiferent că legea spune că trebuie să-l înscrii pe plod să facă religie sau că poţi să-l scoţi de la religie.

Şi dacă-i vreo chestie care mă îngrijorează în mod special, e tocmai ocazia pe care falsa dezbatere opt-in contra opt-out le-o dă celor 18 culte recunoscute în constituţie (unele dintre ele mult mai ameninţate cu dispariţia decât BOR) să facă front comun împotriva ateilor răi. Atei răi care, până la urmă, nu vor decât să poată creşte acasă un copil ateu rău fără să vină cineva la şcoală să-i spună baliverne.

Dacă a nu avea o religie te face ateu şi dacă a nu crede în Moş Crăciun te face rău.

Dar asta ar însemna că a avea o religie te face Connect-R.

shareuri

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
shareuri