Utopia Balcanica

Muzici bune la Mera de anul ăsta (plus că-i în weekendul cu Untold)

Au rămas câteva zile până aflăm (sau până am voie să vă zic) line-upul final al Balkanik nr. 8, dar amatorii de lăutăreală & zbânţuială din cealaltă jumătate a ţării mai au doar câteva săptămâni până la Mera World Music Festival – a treia ediţie, cred.

Dacă n-ai ajuns niciodată pe acolo, Mera e un mic sat de unguri la vreo 15 km de Cluj, în Ţara Călatei, aproape de renumita pădure Hoia, care va găzdui între 2 şi 5 august festivalul cu pricina.

Printre alţii, în şura pitorească de la Mera vor cânta anul ăsta:

Nadara Transylvanian Gypsy Band (RO), un încântător taraf de dansuri ţigăneşti din zona Târnavelor.

deRuts (Chile) – un power-trio chiliano-austriaco-francez aflat în turneu prin Europa.

Fonó Zenekar (HU), un ansamblu tradiţional din Budapesta.

Nightlosers (RO), care n-au nevoie de nici o prezentare fiindcă ai crescut cu ei.

Besh o drom (HU), în care-a cântat cândva Mitsoura şi despre care sigur ai auzit.

Guajiro Calentano (Mexic), o fuziune călduroasă de son, cumbia, guajira, rumba ş.a.

Oláh Gipsy Beats (HU), care-s exact ce spune numele că sunt.

Şi, bineînţeles, Laura Lackey’s Rhythm Revue (SUA) cu participarea extraordinară a prietenului nostru Kjartan!

(Plus alte activităţi – proiecţii de film, concerte pentru copii, târg gastronomic la Muzeul Bivolilor şi multă leneveală în hamac.)

Abonamentul pentru toate cele 4 zile costă 99 lei (sau 29 lei biletul de o zi) dacă-l iei înainte de 22 iulie. Altfel costă 119 lei, respectiv 39 de lei pe zi. Se cumpără de aici, unde poţi afla şi mai multe despre tot ce o să se întâmple la Mera.

Şi, fireşte, poţi arunca un ochi şi pe pagina de facebook a evenimentului, fiindcă saitul nu e foarte revelator.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul), Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău.
Dă nişte cafele pe patreon | Dă o cafea pe ko-fi | Cumpără un tricou

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!