Utopia Balcanica

Am vorbit cu Kjartan, vikingul nomad din Kalamazoo care-l cântă prin lume pe Guţă

Înainte să devină un fel de Marian Nistor sau Viorel Lis, Nicolae Guţă a fost un fenomen. “La grande voix tsigane de Roumanie”. În maniera lui candidă, fostul instalator din Aninoasa a scos la lumină folclorul ţigănesc de la el din regiune, a făcut multă lume să danseze şi nici un scandal de Capatos n-o să-i fure meritul.

Cred că-s 4-5 ani de când corespondez cu Kjartan, ocazional vânzător de pălării şi frontmanul unui veşnic schimbător taraf nomad care se cheamă Szkojáni Charlatans. Ritualul e mai mereu acelaşi: ne dăm bună ziua, el îmi trimite ce-a mai cântat iar eu îi mai traduc câteva piese vechi ale lui Guţă, ca să ştie şi el despre ce cântă.

Sigur, Szkojáni Charlatans nu cântă *doar* coveruri după Guţă-vechi, dar atunci când o fac, o fac fenomenal. Başca farmecul versurilor în română cântate de un nevorbitor, à la ţiganii din Peaky Blinders.

Şi uite de-aia m-am hotărât să-l descos pe Kjartan Code înainte să-l descoasă alţii.

Gagiule, eşti un gagiu super misterios. Nu ştiu de unde să te iau, nici măcar după nume. Cine eşti, Kjartan Code? Chiar aşa te cheamă? Unde exact ai apărut pe planetă?

Fix Kjartan Code mă cheamă. Kjartan e un nume viking, e un personaj din folclorul islandez. Povestea lui Kjartan, Laxdæla saga, o puteţi citi şi singuri. Code e un nume irlandez – înseamnă firul cu care erau cusute încălţările. În mod ironic, bunicul meu s-a ocupat cu codul Morse în marina americană şi mai târziu a lucrat, ca astronom, la telescopul Hubble. Deci cumva i s-a potrivit numele Code.

M-am născut în Newark, New York. Am stat doi ani în Geneva, NY şi pe urmă în Kalamazoo, Michigan. Dacă întreabă cineva, sunt din Kalamazoo. Acolo am şi înregistrat ultimul meu album, cu nişte localnici kalamazooieni. Părinţii mei erau super pasionaţi de cultura scandinavă. Vorbesc norvegiană, am locuit şi acolo când eram copil, în ’97-’99. Şi mergeam des în Europa în concedii.

La douăzeci de ani am plecat la Budapesta să studiez cultura maghiară. Unchiul meu cântă muzică maghiară. El mi-a dat o punte de violă cu trei coarde şi mi-a pus nişte melodii. Atunci, prin 2011, am dat de folclorul unguresc, de unde am dat de folclorul transilvan, de unde am dat de folclorul balcanic şi tot aşa.

Pe scurt, sunt un american care se potriveşte mai degrabă în Europa. Un outsider de profesie. Am crescut într-un mediu middle-class obişnuit, dar eram băiatul ăla cu nume ciudat, care ştia norvegiană. Când merg în SUA, mă simt ca un străin.

Ce proiecte ai avut înainte de Szkojáni Charlatans?

Mai întâi am cântat la violoncel în Kalamazoo – cred că marea mea realizare a fost să devin prim-solist în Kalamazoo Junior Symphony. Eram şi într-un cvartet care se chema Quandary, cântam mult Şostakovici. Pe urmă mi-am luat un violoncel electric şi am ajuns într-o formaţie indie folk, Who Are The Owls. A mai fost o trupă în New York, se chema Olken, acum îi zice Stone Cold Fox.

Mai târziu am avut un proiect de tribal trash, era un performance cu costume şi didgeridoo-uri şi găleţi. Şi am fost într-un duet cu care am scos un album despre iubirea mea pentru Iisus. Nu-l iubesc cine ştie ce pe Iisus, era la mişto.

Dup-aia am făcut o formaţie în Passau, Germania, cântam coveruri pop. Prin 2011-2012 m-am apucat de vioară şi m-am întors la Budapesta. Acolo am făcut o trupă, Polish Coffee, cu acordeon, vioară şi chitară. Chitaristul are acum Laura Lackeys Rhythm Revue, în care mai cânt şi eu uneori. Acordeonistul a făcut Cosa Polska iar eu am făcut o formaţie care se chema Skogen.

Acum mai vii de-acasă. Cred că eraţi încă Skogen când v-am cunoscut.

Primul album al Szkojáni Charlatanşilor l-am scos ca Skogen, dar i-am schimbat numele fiindcă era deja luat de o formaţie suedeză de metal. Am pocit un pic numele Skogen şi i-am pus un z ca să sune ungureşte.

Al doilea album l-am scos cu Johannes, un acordeonist suedez pe care l-am cunoscut pe Couchsurfing. Tipul cântă acum în două formaţii grozave, Taraf de Akácfa şi Csangallo. Cred că-i printre cei mai buni acordeonişti din Ungaria, dar asta e un pic mai uşor decât să fii cel mai bun acordeonist din România.

Am trecut prin tot felul de avataruri cu proiectul ăsta, fiindcă am cântat cu atâţia oameni diferiţi – în Chile, Mexic, Kalamazoo, New Orleans, Budapesta, Istanbul. Pe plajă în Mexic ne chemam Szekszi Charlatans. Pe ultimul album suntem Szkojáni Kvartett. Am cântat cu Tlazolteotl Orchestra – un taraf mexican de alămuri balcanice. Cânt şi cu o trupă care se cheamă Het Hat Club, cei care au scos albumul Balkanouche – manouche & balcanic, cu tubă, acordeon, chitară, saxofon. În New Orleans m-am amestecat cu Haloszak Electric Balkan Project. Ăla e încă in the making – tobe, clape, chitară electrică, bas electric.

O – grămadă – de – formaţii.

Cine ţi-a făcut cunoştinţă cu cântecele vechi ale lui Nicolae Guţă?

Era 2012, cred. Mi l-a arătat Lulu, misterioasa violonistă americano-franţuzoaică din Taraf de Akácfa. Am văzut un videoclip cu Guţă de prin 2003, era cu trei dansatoare din buric într-un foaier de hotel. Am zis că-i o glumă. Nu-mi venea să cred că slinosul ăla cânta aşa bine. Îmi cam repugnau sintetizatoarele şi stilul lui macho, habar n-aveam despre ce cântă, dar îmi plăceau ritmul şi melodiile.

Aşa că am descărcat discografia lui Guţă şi m-am obişnuit cu sunetul. După vreun an eram îndrăgostit de albumele lui vechi, până pe la al optulea.

Sunt trei etape în muzica lui Nicolae Guţă. Prima e jazzy, lăutărească, joc ţigănesc. A doua e în epoca de aur a manelelor, ’98-2000 – albumul pe care l-a scos cu Sorina cred că-i cel mai bun. Acolo e multă fuziune deşteaptă şi inventivă cu muzica arăbească. Explorează mult, chitara se joacă splendid cu vioara/saxofonul şi cu partea ritmică. Prin 2001 începe perioada naşpa a lui Guţă, pe care n-o gustă nici românii. Nu-mi place soundul computerizato-electronico-tehno-remixat.

Nu m-am omorât după nimic de la Florin Salam. Sandu Ciorba are câteva piese pe care poţi să dansezi, dar cam atât. Nicuşor Guţă a avut nişte hituri drăguţe, aduceau şi alea a lăutărească nouăzecistă.

Sunt şi alţi muzicieni din regiune care-ţi plac şi care te-au influenţat?

Non-manele? Toni Iordache, Ion Petre Stoican, Maria Tănase, Florin Covaci. Folclor unguresc? Kalotaszegi, Palatkai, Szászcsávási. Formaţii contemporane? Mahala Rai Banda, Fanfare Ciocârlia, Nadara Gypsy Band, Besh o drom, Fulgerică and the mahala gypsies, Delia Romanes. Balcanice? Esma Redžepova, Ivo Papasov, Ibro Lolov, Saban Bajramovic, Aleksandar Šišić, Cüneyt Sepetçi.

Alte muzici preferate pe care le-ai împărţi cu noi?

Cumbia, salsa, hip hop. Mi-ar plăcea să se amestece mai mult cu muzica românească. Caută neapărat o compilaţie de cumbia psihedelică din Peru care se cheamă Roots of Chicha.

Ştiu că îţi tragi seva mai degrabă de prin părţile de vest ale ţării, dar ai ajuns până acum la Bucureşti? Ai de gând să vii în vizită curând?

O să fiu în august la festivalul de world music din Mera, lângă Cluj. Pe urmă mă întorc în Ungaria, Serbia, SUA şi Chile. Dacă ne-ar ajuta cineva să facem un turneu prin România ar fi grozav, suntem liberi în septembrie sau la anul.

Şi, cel mai important, dintre toate locurile unde ai cântat, unde s-a dansat cel mai cu foc?

1. Istanbul la două noaptea. 2. Oriunde în Mexic. 3. Budapesta. 4. Coasta de vest a SUA, mai ales în Ashland, Oregon. 5. Asheville, North Carolina. 6. Liège, Belgia.

Puteţi să urmăriţi proiectul Szkojáni Charlatans şi alte nebunii ale lui Kjartan pe facebook şi pe soundcloud, dar şi pe bandcamp, unde sunt şi de vânzare nişte albume tocmai bune pentru focul vostru de tabără.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

2 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
trackback
Utopia Balcanica » Schengen Shuffle, sau cum un taraf transcontinental a înviat Cikalaka şi pepenii
4 years ago

[…] stat mai demult de vorbă, chiar foarte pe larg, cu Kjartan, scripcarul mustăcios care a pornit din Kalamazoo să cucerească lumea cântând manele ve…. Ştiu, boss, cum să nu iubeşti o lume care permite existenţa unor personaje atât de […]

trackback
Utopia Balcanica » Recomandările săptămânii: 9-15 noiembrie 2020
3 years ago

[…] în ultimul rând, direct din Budapesta cea atât de greu încercată în anii ăştia ciudaţi, prietenul nostru Kjartan şi trupa au făcut o cântare pe […]

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net