Utopia Balcanica

Agenda săptămânii: 12-18 octombrie 2020

Manciulea din Buzău şi Florin Dumitrescu din Florin Dumitrescu şi-au unit din nou forţele, reuşind să producă ceva catchy şi ritmat şi de şpriţuri şi în acelaşi timp emoţionant şi social-împungător. Chiar dacă ridic un pic din sprânceană, în calitatea mea dă om care merge la hipermarket ca la templu. (Nu pot să nu remarc cât de Artan sună Manciulea din când în când.)


Vineri lansăm Capsula. Nu ştiu exact ce e. Daţi-i like.


Chiar, aţi văzut că CORBU a pus Blana con dios integral pă iutub? Preferatu’ meu ie capitolu’ doi, dar primul s-ar putea să-i gâdile plăcut pe pasionaţii sunetelor dark-ambientale.

Bine bine, vasile, şi dacă chiar ne apucă bâţul stând toată ziua în case?

Of, fie. Dar aveţi grijă.


Miercuri, 14 octombrie

El Grande Comandante de pe Călăraşilor l-a momit pe terasă pe Ovidiu Niculescu, să-şi mormăie baladele de derbedeu la o bere TNR.

De miercuri până sâmbătă, Ilenush irepetabila ne face comfort food la VINO.


Joi, 15 octombrie

Love Hertz pe Baricade, la Unirii. Improvizaţie, loops, coarde, tobe, pedale, cabluri, sintetizatoare cu Bru, Americanu şi Kani.

Cuhnia balcanică DRAKO promite să facă şaorma great again. Problema e că şaorma n-a fost niciodată ne-great.


Vineri, 16 octombrie

Bâlciul hip Mercato s-a mutat la fitze în Aviatorilor şi găzduieşte de vineri până duminică Overground Days, o serie de mini-concerte cu alde Mono Jacks, Byron sau Jurjak.


Sâmbătă, 17 octombrie

La mulţi ani îndrăgitului DJ Dox. Hip hop party la Monteoru, pe Victoriei. Cu Undoo, Brugner şi alţi băieţi din şcoala veche.


Duminică, 18 octombrie

Ada Milea, singurică, dar ca întotdeauna fără frică la niciodatămuritorul Green Hours.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul), Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău.
Dă nişte cafele pe patreon | Dă o cafea pe ko-fi | Cumpără un tricou

Abonează-te

Lasă-mi o adresă de mail ca să te înştiinţez când mai pun o drăcie pe blog. Merci!