Am foto-recenzat vietăţile din Parcul Sticlăriei într-o zi okeiuţă de primăvară

Mamă, câte vietăţi sunt azi în parc la Sticlărie, aicişa în coasta Pantelimonului. Trebuie să ţi le arăt şi ţie, imortalizate de o săpunieră cu zoom pe care am cumpărat-o special ca să fac poze neclare cu animale aflate la mare distanţă şi să ţi le arăt şi ţie.

E o zi de primăvară OK, nici rece, nici caldă, nici vântoasă, nici calmă, nici cu ploaie, nici fără. O şaorma medie, cu doar puţin usturoi, a calendarului.

Intru în parc. Mă bucur că primăria a împrospătat pietrişul (îl cam devalizaseră plozii). Calc pe lângă pietriş şi îmi înnămolesc tenişii, dar uite, animale.

Primii ochiţi sunt doi cormorani mici (Microcarbo pygmaeus). Helău, cormorani. Spaima lui Petre Daea. Sunt mai haioşi cu aripile întinse, dar pe ăştia doi i-am prins gata uscaţi.

Fun fact: wikipedia românească spune despre cormorani că le-ar lipsi secreţia unsuroasă a târtiţei cu care îşi impermeabilizează penele păsările acvatice. Dar wikipedia românească spune prostii. Cormoranii au aceleaşi glande uropigiene ca raţa.

Pe lângă cormoranii uscaţi trece un pescăruş naşparliu (Larus sp.). Despre această pasăre maiestuoasă se spune că mănâncă orice şi cacă dublu.

Apropo de raţă, raţa mare (Anas platyrhynchos) e reprezentată în Sticlărie de numeroşi masculi, hai să nu le zic futăcioşi că e un blog family-friendly, să le zic prietenoşi. Şi câteva femele exasperate.

Şi vreo două trupe de boboci pufoşi. Ăstuia mic de aici, de exemplu, poţi să-i zici Macaulay Culkin. Sau Macanache. Sau Răzvan Raţ.

Mai ştiu şi alte nume de raţă. Stai să se mai producă raţe.

Hăhă, sex.

Raţa. Ce animal mândru. I se spune şi “lebăda altfel”.

Ieri a venit şi lebăda de vară (Cygnus olor) în vizită. Asta e o poză de ieri. Trişez. Dacă e cumva altă specie de lebădă, rog experţii să mă corecteze, dar m-am luat după cucuiul negru graţie căruia i se mai zice şi lebădă cucuiată.

A zis cineva graţie? Ioteaici cu câtă graţie mă spăl, a claxonat lişiţa (Fulica atra) în timp ce executa nişte abluţiuni ritualice. Ochii roşii mă fac să bănuiesc că lişiţele fumează marihuană.

Din păcate, puii de lişiţă pe care i-am văzut ieri n-au ieşit azi la poză. Pot să vi-i povestesc: sunt mici, urâţi, cu capetele ca nişte mini-cururi de babuin. Un spectacol rar.

(Tot ieri am văzut un stârc neidentificat şi o pereche de corcodei, da’ primul a lipsit azi şi al doilea era oricum în alt parc, la Antilopa.)

Cuscră cu lişiţa, dar mai mică, mai sperioasă şi mai greu de capturat când sunt un fotograf extrem de prost, e găinuşa de baltă (Gallinula chloropus).

Fun fact: deşi în engleză îi zice moorhen, nu ea e pasărea din Moorhuhn, jocul nemţesc tembel din 1999 pe care l-ai uitat. Pasărea din joc, deşi arăta ca o găină, trebuia să fie potârnichea albă (Lagopus lagopus) care e oricum altă pasăre decât potârnichea (Perdix perdix). Ştiinţa taxonomiei e ca atunci când eşti la ţară şi, ca să poţi trece de o babă, trebuie să explici al cui eşti. Complicată.

Habar n-aveam că găinuşa de baltă are picioare verzi şi ştie să se caţăre. Ce bine că am învăţat asta azi, şi nu ceva util, de exemplu programare.

Câţiva stufi mai la stânga, o coţofană (Pica pica) încearcă şi ea să-şi dea seama de ce o cheamă în latineşte de zici că a clasificat-o Pikachu în sezonul 2 şi nu Linnaeus în 1758. E răvăşită. S-a ciufulit cu o cioară adineauri.

HOLY FUCK un bizam (Ondatra zibethicus). Uite bizamul. Nu ştiam că avem bizam în parc la Sticlărie. Oau, bizam. Uite-l cât de elegant roade acel stuf tânăr. Sau îl foloseşte ca pai ca să bea lacul. Nu vom şti niciodată.

Bizamul e ca o nutrie mai mică şi cu coada mai puţin turtită, care e ca un castor mai mic şi cu coada mai puţin turtită. E ca şi cum chinezii ar imita castorul şi cineva i-ar imita pe chinezi imitând castorul. Cu toate astea, bizamul e de departe superiorul ierarhic al şobolanului, care la rândul lui bate şoarecele. Natură, eşti fascinantă.

Dovedind încă o dată cât de rău ştiu să fac poze, reuşesc să evit ce credeam eu că e o ciocănitoare pestriţă mare (Dendrocopos major), dar de fapt e o ciocănitoare pestriţă de grădină (Dendrocopos syriacus, merci Judit).

Ba nu, nu reuşesc s-o evit. Din păcate i-am surprins posteriorul roşu. Mai încearcă, vasile. Curând vei reuşi să fotografiezi nimic.

Deasupra, între crăci, se amuză de încercările mele şi porumbelul gulerat (Columba palumbus), cunoscut şi ca “ce iese dintr-un guguştiuc când îl umfli şi îi dai invert în Photoshop”.

Îl văd din ce în ce mai des prin cartier. Zici că toţi porumbeii cufuriţi de balcon (Columba livia) şi-au chemat în vizită la Bucureşti vărul musculos, în trening, care ştie oleac di bataie.

A fost o plimbare drăguţă în parc la Sticlărie.

În rest, vrăbii, grauri, piţigoi, mierle şi alte cazuri pentru Inspectorul Rostopască de după bloc.