Utopia Balcanica

Un nou mister în cartier: izvorul termal de la Sticlărie. Ipoteze şi clipoceli

După cum, poate, ai mai auzit, primăria de la 2 a ecologizat recent – şi dotat cu alei şi băncuţe – Parcul Sticlăriei. Bravo, primărie.

Un parc amenajat cândva de comunişti în groapa de nisip a vechii fabrici de sticlă de pe strada Şahighian. În acel parc semisălbatic se află un fir de apă, cu debitul de 1-2 pişaţi pe minut, amenajat frumos cu pietricele, care izvorăşte din coasta nordică şi curge în lac după o lungă călătorie de 20-30 de metri.

Acum începe thrillerul psihologic cu detectivi. Îmi făceam eu alaltăieri paşii prin parc. Constat că din firicelul de apă cu pricina ies aburi. Intrigat, bag două deşte în el. Era nu doar călâu, căldicel sau călduţ, ci fierbinte, cel puţin raportat la cele 10 grade celsius de afară. Ce plm?, exclam în gând.

Ajung acasă şi cercetez. Ştiam multe poveşti cu Sticlăria, dar nimic despre acest misterios fenomen hidrologic.

Dau de un articol apărut în 2013 în Bucureştiul meu drag, care spune aşa (parafrazez): oamenii locului spun că în Sticlărie ar exista un izvor cu apă termală unde mai vin persoanele fără adăpost să-şi facă igiena.

Un izvor cu apă termală, zici? Fierbinte chiar, conform lui Vasile care a băgat laba în ea adineauri? În Pantelimon, la nici zece metri sub nivelul cartierului?

Ceva miroase peştos, mi-am spus, încercând din răsputeri să-mi aduc aminte tot ce ştiu despre ţărâna bucureşteană. Probabil imposibil, având în vedere că zăcămintele de apă termală de sub oraşul nostru sunt mult, mult mai jos.

La Baloteşti, Thermele aduc apă de la 3 kilometri adâncime. Laserul de la Măgurele se încălzeşte şi el din pământ, de la 120 metri, dar apa din forajele alea e în cel mai bun caz călâie, iar ţârâiala ăsta din Sticlărie e, să moară bibi, caldă bine.

Cealaltă variantă la care mă puteam gândi era ATÂT de penibilă: o ţeavă spartă (cel devreme) din 2013 care, în loc să fie cârpită naibii, a fost amenajată peisagistic. Bă, dă-o drecu’, nici măcar la noi nu cred că-i atât de tenebros şi de ocult sistemul de termoficare încât să ne dăm bătuţi şi să-l considerăm parte din geologie.

Am căutat-o imediat pe, ăăă, hai să-i zicem Alexandra (că poate nu vrea să apară pe goagle ca consultant într-o investigaţie despre o ţâşnitoare).

Veche prietenă din anii de liceu, care-i acum geofizicolog sau ceva de genul ăsta. I-am povestit, nu m-a făcut nebun, ne-am scărpinat împreună în cap. Mi-a confirmat că, pentru a fi caldă de la mama natură, apa aia ar trebui să vină de foarte, foarte jos, de aproape de porţile iadului, de la cel puţin câteva sute de metri.

Poate-i un foraj mai vechi, astupat prost? Dar în cartier mai sunt puţuri, de exemplu al fântânii publice din parcul Florilor (ăla cu mese de ping pong şi statuia răsculatului). Apa aia vine, teoretic, de la vreo 200 de metri şi e rece ca gheaţa.

Tot din câteva puţuri adânci aflate în zonă se alimenta cu apă brută fosta CET Titan, care şedea pe vremuri ceva mai la est de Sticlărie. Am găsit planul vechii CET – nici un foraj nu era, totuşi, chiar în parc sau măcar lângă parc. Şi, oricum, nici un indiciu că apa aia ar fi fost mai caldă decât apa obişnuită de puţ. Cam neplauzibil să fie tocmai sub Sticlărie o bulă de magmă de la străvechiul vulcan Pantelimomboli.

Pe scurt, ţuţuroiul nostru nu prea are cum să fie un izvor termal natural, iar scenariul de la care pornisem eu iniţial (“avarie înfrumuseţată”) nici nu vreau să-l iau în considerare pentru că ar dovedi că îngălarea a învins definitiv şi trebuie să fugim toţi din ţară mâncând pământul.

După lungi dezbateri am ajuns, împreună cu specialistul, la o ipoteză satisfăcătoare: e un izvor natural, dar care se încălzeşte de la magistrala RADET (probabil nu foarte bine izolată).

Magistrala RADET trece şi ea pe acolo, cel puţin conform hărţilor pe care am reuşit să pun mâna.

Mă îndoiesc că pot verifica ipoteza, non-invaziv, altfel decât băgând mâna în izvoraşul cel pitoresc într-una din zilele alea când e avarie la CET. N-ar trebui să dureze prea mult până atunci. Şi la vară aflăm dacă izvorul nostru îşi căpăta caracterul termal de la conducta de încălzire sau aia de apă caldă pentru consum.

Dacă un izvor care se încălzeşte de la o ţeavă poate fi numit izvor termal, asta rămâne la latitudinea instalatorilor şi semasiologilor.

Până atunci, vorba aia, cui îi trebe’ Islanda când avem Islanda acasă, în parcul Sticlăriei. Iar lişiţa şi găinuşa de baltă au unde să-şi dezmorţească bulanele.

Asta, sau e apă caldă rezultată în urma unui enigmatic proces tehnologic. De exemplu apă caldă rezultată din răcirea unui foarte mic reactor nuclear, ca un SMR, dar mai mic. N-am văzut niciodată copii în “grădiniţa” de la marginea parcului. Doar zic.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

În ultimă instanţă, poţi să iei şi un tricou.

1 Comment
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
trackback
Utopia Balcanica » Am foto-recenzat vietăţile din Parcul Sticlăriei într-o zi okeiuţă de primăvară
1 year ago

[…] câte vietăţi sunt azi în parc la Sticlărie, aicişa în coasta Pantelimonului. Trebuie să ţi le arăt şi ţie, imortalizate de o […]

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net