Presupun că şi pe malul Senei, în vreo cafenea ponosită care n-a ajuns capcană de turişti, se dezbate încă dacă atterrir vine de la Terra / la Terre, planeta, sau de la terra / la terre, substanţa. Ne interesează acea...
Rubrica: Opinie
Părerea lui Vasile, poate chiar şi părerile prietenilor lui. Important e să nu pui la suflet, pentru că altfel, de la părere la păruială e doar un pas.
Totul până la Mitică
Bine de ştiut unde se poziţionează atât doamne-doamne, cât şi soborniceasca şi apostoleasca biserică în problema comunismului: ferm de partea lui Mitică.
7 locuri din Bucureşti de unde poţi admira o super panaramă
Nu e un secret că panaramele sunt vedetele toamnei, dar unde le putem surprinde într-un oraş atât de plat precum Bucureştiul? De la relicvele distopiei socialiste până la turnurile Babel din sticlă şi oţel ale noii ere...
Când dragostea pentru mici învinge dorul de mici
Dacă tot s-au decis unii că Învierea trebuie reorganizată de dragul publicului, sper că se reorganizează şi 1 Mai. Nu de alta, dar pe-atunci îmi propusesem să scriu la Vasile pe blog o recenzie la micii făcuţi de...
Dristor, Berceni, Colentina. Desfăcând olecuţă legenda cartierelor bucureştene
De unde vin numele cartierelor din Bucureşti. Sigur te-ai întâlnit cel puţin o dată pe internet cu acest articol evergreen, de fapt o bucată de folclor perpetuată, în zilele fără alte subiecte, chiar şi de publicaţii...
Dar oare ce-o fi în mintea lui Vladimir Tismăneanu?
Nu vreau să te conving de nimic. Vreau numa' să ne închipuim împreună şi un scenariu în care există bună credinţă şi nu toţi oamenii sunt răutate distilată. Poate-i wishful thinking, caz în care io-s prost şi io-mi cer...
Cum să pierzi alegerile în 10 paşi. Un manual USR
N-o să avem un tur doi fără PSD. Pare greu de crezut dar da, doamna Vio i-a luat faţa lui Dan Barna, îndeplinindu-i visul lui Klaus de a avea un candidat pe care să-l rostogolească în turul doi. (Nu degeaba a fugit de...
8 lucruri pe care chiar e bine să le ştii despre străzile din Bucureşti
Un singur lucru e consecvent în Bucureşti: după 82 de ani, încă nu avem o stradă Topîrceanu. În rest, nu doar că oraşul în sine arată din satelit ca un bol cu macaroane şi de la nivelul ochiului ca decorurile din...
Acel “mă” din Caracal a fost eşecul statului într-o singură silabă
Am fugit de povestea asta cât am putut. N-am clicat pe linkuri. Nu m-am uitat la tv. Ştiam că o să mă confrunt din nou cu realizarea că suntem în plină epocă post-adevăr, într-un stat bun de dus la casat. Nimic...
Mic tratat de memeologie
Când i-am zis lui taică-meu că dacă ar fi vreodată să îmi dau doctoratul, aş face o cercetare despre interacţiunea dintre meme şi politică, nu doar că m-a privit strâmb, ci m-a şi întrebat plin de ranchiună: Şi ce o să...
Suveranitatea naţională aia grozavă şi caloriferul care a învins-o
Babacii au mâncat poezii patriotice pe post de nutella şi acum e oarecum datoria noastră să-i răzbunăm.
Am făcut turul paginilor de FB ale partidelor mici de pe buletinul de vot (ca să n-o faci tu)
Cineva trebuia să o facă şi pe asta. Alegerile europarlamentare sunt mâine. E puţin păcat că se încheie campania electorală, că a fost una din cele mai interesante, cu tot felul de momente amuzante, de la fuga...
Pronosticul meu e ăsta (în caz că şi tu te întrebi cine bate la Game of Thrones)
Am fost întrebat de mai mulţi oameni cine cred eu că va câştiga bătaia cu zombiile de peste zid şi războiul jilţului ţepos. (Sau doar mint că am fost întrebat, ca să fiu şi eu influencer pe internet.)
7 lucruri frumoase (în afară de ghiuluri) pe care le-ar putea face PSD cu aurul României
Săptămâna aceasta ne-a adus una dintre cele mai halucinante declaraţii de până acum din partea unui reprezentant al Guvernului. Eu aş zice că e cea mai cea, dar la ce concurenţă are din partea agramatismelor Veoricăi...
Însemnări de pacient (fiindcă sigur te-ai întrebat cum e la sanatoriul ăla din Predeal)
Mulţi probabil cred şi acum că un sanatoriu de nevroze e acelaşi lucru cu o casă de nebuni. Am fost surprinsă să constat că nu.
Cum au ţepuit PSD-ALDE băncile, cam pe înţelesul tuturor
Când Dragnea şi trepăduşii săi au început să iasă în faţă cu discursursul naţional-ceauşist la adresa băncilor, acestea fie au tăcut, fie au protestat timid, aşteptând ca BNR să vorbească în numele lor, în timp ce ele...