Utopia Balcanica

7 bucăţi pe care le-am luat acasă de la Eurovision 2022 (şi alte bombăneli)

Înainte să-ţi prezint, complet neîntrebat, cu ce-am rămas eu în pleilist din Eurovision 2022, mă simt obligat să subliniez că n-ar putea să mi se fâlfâie mai tare că juriul TVR şi-a luat kick.

Şi cică nu fiindcă n-avea bască, ci în urma nuş’ cărui matrapazlâc pe care l-ar fi făcut cu alte jurii prietene. Un coleg de grătar a speculat că între juriile alea s-ar fi înfiripat o “cooperativă”, metodă brevetată de un anume “Tata Jean de la Gloria Bistriţa” sau ceva de genul (nu mă pricep la fotbal), dar repet, mi se fâlfâie.

Până la urmă, şi TVR a arătat (când cu mascarada aia de selecţie) că i se fâlfâie de părerea mea. Mă simt chiar un pic răzbunat. Am mai multă încredere într-un robot care dă puncte aparent aleatoriu, dar de fapt sincron cu background noise-ul galactic sau cu ceva care mi se fâlfâie mie, decât în TVR şi brontozaurii lui.

Şi acum, nesolicitate de nimeni şi nu într-o ordine anume, preferatele mele de la această euroviziune atât de controversată.

Circus Mircus (Georgia) – Lock Me In

Lăsând la o parte că i-aş fi urcat pe podium doar fiindcă îi cheamă Circus Mircus, prăjeala asta nebăgată în seamă de nimeni a fost un deliciu pentru întreaga familie.

Un pic de actualitate imediată, un pic de funk, un pic de krautrock, un pic din (păstrând proporţiile) înaintaşul Sébastien Tellier, chiar şi un pic de Mika pe refren, de zici că ăla urma să dea punctele. “Lock me sideways“, hehe, I see what you did there. Şi serios, “show me what you got”? Cineva vrea să get schwifty!

Monika Liu (Lituania) – Sentimentai

Bond girl din epoca televizoarelor cu tub – fără sutienul conic al epocii, dar cu bobul lui Vicky din ’67 – chante le blues. Într-o limbă fermecătoare şi atât de străină. Cu atât mai bine, că pot să-mi imaginez cum cântă despre mine (evident, singurul eu bun, ăla jucat de Sean Connery).

Chanel (Spania) – SloMo

Veritabilă lecţie de pop încununată de coregrafie cu buci. Can’t argue with that. Şi aumamă, basul ăla hipnotic, ca electroflaşneta din Cuando tomes tu café.

Konstrakta (Serbia) – In Corpore Sano

Aproape Laibach-ească, bizară, totalitară, sincopată, crescendo, burghiul ăsta de melodie ţi se înşurubează pe furiş în ureche în timp ce tu eşti ocupat să încerci să înţelegi ce-a vrut poeta să zică.

La naiba, Arstotzka, pardon, Serbia, vin la Eurovision cu gândul la holamibebebé şi plec cu riduri şi cearcăne, frământat de condiţia umană şi a artistului. Şi de igienă.

Zdob şi Zdub şi fraţii Aardvarkov sau ceva de genul (Moldova) – Trenuleţul

Da, ştiu, Z&Z sunt passés şi manierişti. Da, ştiu, nimic n-o să mai fie vreodată Hardcore moldovenesc. Da, ştiu, Rusia nu mai e o piaţă şi brusc Chişinău-Bucureşti e refrenul verii. Da, ştiu, scripcile alea au ceva din ’95-’96, Cotton Eye Joe corcit cu Party in Transylvania. Da’ îţi vine să dai din picior? Hai că-ţi vine, dă-le ‘recu de subtexte geopolitice. Place la toată lumea? Place. Lupi bătrâni.

Faptul că în Torino sunt mai mulţi români decât în Focşani cu siguranţă a înteţit atmosfera, dar sunt convins că şi alt public ar fi apreciat hei-ho cu tropăială.

Apropo de lupi bătrâni –

Subwoolfer (Norvegia) – Give That Wolf a Banana

După What Does the Fox Say, din ţara aia turbată de frig şi întuneric iese încă o cantafabulă cu anubişi (or fi aceiaşi oameni înăuntru?). Catchy şi porno, ca o boală cu transmitere sexuală.

Amintiri stârnite: Trackshittaz şi neglijatul lor Woki mit deim Popo, o pudră de Daft Punk, viralul de acum cinşpe ani cu “I’m a banana”, maimuţăreli cu minioni pe tableta unui ţânc care te scoate din sărite într-un restaurant.

Şi, fireşte, Kalush Orchestra (Ucraina) – Stefania

Dă-i, duamne, europeanului mintea de pe urmă. În zilele astea tâmpite, ar fi fost mega jenant pentru tot continentul să nu îi oferim Ucrainei această brumă de sprijin moral. Pe de altă parte, folclo-rapul ăsta duios ar fi fost o piesă de top 5 în orice alt an pentru că Ucraina e una dintre ţările alea care chiar ştiu să eurovizioneze.

Hamsia umană a României? Putea fi mai bine, putea fi şi mai rău.

Pe scurt, cineva a împachetat Spania într-o paporniţă de rafie şi a suit-o în cală la Wizz. (Hah, de la asta vine WRS! Wizzair România Spania!) Destinaţia: Eforie, 2006. Hei, mie mi-a plăcut în 2006. A fost un an bun şi ţigările erau patru lei. Şi eram nişte puşti şi ne durea în cur. Chiar un pic bântuitor sunetul ăsta nostalgic.

Întâmplător sau nu, singurul membru al juriului de la selecţia naţională pe care istoria muzicii româneşti şi-l amintea câtuşi de puţin era exact un dârlău care a cucerit plaja din Eforie în 2006.

Menţiuni mai mult sau mai puţin onorabile:

Bărbosul pletos cu paiete de pe Tiktok (din Marea Britanie) are o voce stronk şi i-a omagiat din inimă pe Bowie şi pe Freddie dar cântecul tot a ieşit cumva năclăit şi generic. L-am ascultat de cinci ori şi tot nu mi-l aduc aminte, da’ deloc.

Dixie Chicks islandeze şi Johnny Cash eston cred că s-au vorbit înainte. N-au sunat groaznic. E drept că nimic nu sună groaznic când îi pui pălărie de cowboy.

Achille (San Marino) are showmanshipu’ (nu cred că e doar slăbiciunea mea pentru drag queens) dar n-are urechea. Gagiul din Israel le-a avut pe ambele dar n-a avut piesa.

Nici tipei din Irlanda sau puştilor care au reprezentat Slovenia nu le-aş interzice să mai încerce treaba asta cu muzica, dacă aş fi mă-sa sau ta-su. Poate chiar i-aş încuraja.

The Rasmus (Finlanda), cine v-a compus aici n-a făcut treabă bună, tot refrenul ăla e şchiop, vaideplm.

Vikinga din Albania, cu prezenţa aia scenică şi fuziunea dancehall-cimpoi, ar fi fost bombă dacă ştia să cânte.

Belgia, go home, you’re drunk, dai să-l omagiezi pă Michael Jackson şi crapă undeva între BSB şi Justin Timberlake. Haios, dar nu m-am omorât niciodată după boybanduri.

În rest, varii forme de mâţâială.

Presented by morocănoil.

Partea bună e că dup-aia au venit Dead can Dance la Arene şi ne-am clătit urechile.

Propagă această propagandă!

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net