Am fugit de povestea asta cât am putut. N-am clicat pe linkuri. Nu m-am uitat la tv. Ştiam că o să mă confrunt din nou cu realizarea că suntem în plină epocă post-adevăr, într-un stat bun de dus la casat. Nimic productiv n-are cum să iasă din a nu-ţi lua dracului câmpii de aici.
Toţi am simţit-o, şi dacă mai suntem aici înseamnă că trăim în negare.
Am simţit-o atunci când prietenii noştri au ars de vii într-un beci şi boşii de la Sănătate refuzau ajutorul lumii civilizate ca să nu-i vorbească târgul. Am simţit-o când un om a crăpat într-o groapă fiindcă un broscoi guşat nu ştia să meargă la coafor fără coloană oficială. Am simţit-o când vocea de la 112 i-a zis unui gagiu să se culce la loc, că probabil sparg vecinii lemne, când un maniac îi tăia uşa cu motoferăstrăul ca să intre să-l decapiteze.
Am obosit să dau ochii cu toate fantomele astea ale României trecute, prezente şi viitoare. Mai bine mă joc yahtzee în metrou şi sper să ajung acasă întreg şi de data asta.
Dar l-a mâncat astăzi pe Vasile în cur şi a pornit televizorul, cu gândul că poate prinde o telenovelă turcească să-şi anestezieze minţile. Şi nenorocitul de tv rămăsese pe ştiri şi am apucat să citesc o replică dintr-o stenogramă a unei discuţii telefonice dintre poliţist şi victimă.
O secundă, atât.
“Unde eşti, mă”.
“Mă”.
Silaba asta m-a trosnit în moalele capului. Zbang, helău, sunt eu, toată furia pe care o măturaseşi sub covor ca să poţi să-ţi vezi de treabă zilele astea.
“Mă”?!
Fata aia captivă în iad e “mă” pentru un cârnat de la Poliţia Rustică Sud, sau cum s-o fi chemând cloaca care-l ţine. Un cetăţean devine “mă” pentru un angajat al statului şi tu vrei, vorba aia, să fiu cuminte?
Există oameni cărora relaţia asta poliţist-cetăţean li se pare una normală, mă?
Ăla era un civil servant aflat în plin exerciţiu al jurământului şi îi spunea “mă” patronului său, cetăţeanul. Superiorul ierarhic al tuturor funcţiilor şi gradelor din lume, mă.
Cetăţeanul, mă, unicul factor care a justificat vreodată existenţa epoleţilor şi a uniformelor, era “mă” pentru un mâncător de şaorma din Bumfuck, Olt, mă.
Nici la mătură, mă, nu ai voie să lucrezi pentru stat când îi spui cetăţeanului “mă”.
Darămite când lucrezi pentru stat şi ai şi Carpaţiul la brâu. Atunci, datoria ta e să mori cu protocolul de gât, mă. Atâta timp cât ai uniforma aia în jurul burţii, ultimul boschetar care doarme în şanţ e şeful tău, e “dumneavoastră” pentru tine şi ai un angajament de respectat faţă de Domnia sa, rezidentul între arbuşti.
Te-ai angajat la stat? Felicitări, te-ai călugărit, şi dumnezeul tău e cetăţeanul. Nu te-ai călugărit pentru petreceri cu paraşute şi păcănele, pentru piscine şi Passaturi. Te-ai călugărit pentru o răsplată imaterială. Bogăţia ta e faptul că te culci seara ştiind că ţi-ai făcut datoria. Mândria ta? Nu pulanul, nu fluierul, nu maşina de serviciu, ci siguranţa copiilor care aleargă în parc.
Şi dacă nu rezişti la umilinţa asta perpetuă, ieşi din sistem, fă-ţi afacerea ta şi selectează-ţi clientela cât vrei, mă.
Altfel, la un moment dat, oile pe care tu însuţi te-ai angajat să le păstoreşti (alea care n-au sfârşit mâncate de fiare) te vor înjura de mă-ta pe blogurile lor şi îşi vor lua lumea în cap definitiv.
Şi n-o să mai fie nimeni aici. Din cauza ta, un pârlit de sectorist care ţâţâie din gingie când îl “deranjezi”. Din cauza şefului tău, un pârlit de sectorist cu curul sudat de fotoliu. Din cauza şefului şefului tău, un pârlit de sectorist cu doctorat în patafizica securităţii. Din cauza întregului lanţ de sectorişti pârliţi, până la cine ştie ce secretară de şcoală care s-a trezit într-o zi mareşal. Şarpele de tinichele care se va mânca singur de coadă într-o bună zi, pentru că n-o să mai fie nimeni aici să-i plătească solda şi pensiile.
Probabil că nimeni n-o să judece pe nimeni, fiindcă nu există nici doamne-doamne, nici karma, dar oare gândul că nimeni nu va plânge când şandramaua va cădea peste tine nu e suficient să te convingă să înveţi o amărâtă de procedură şi să fii politicos?
“Mă”.
Auzi la el, “mă”.
Poate am fost răutăcios cu bietul miliţian, ce să-mi faci, toţi suntem la cheremul emoţiilor zilele astea, dar înţelegeţi voi ce-am vrut să zic, că sunteţi deştepţi.
Şi dac-o fi fost doar o altă intoxicare şi de fapt acel angajat al statului n-o fi rostit silaba cu m? Şi dacă. Sunt destui care o rostesc.
Le vezi zilnic privirile fudule, de uite, mamă, cum m-am ajuns. Fiecare dintre ei e una din bârnele alea putrede din cauza căreia România e un stat demolabil.
[…] Acel “mă” din Caracal a fost eşecul statului într-o singură silabă; […]