Utopia Balcanica

Mic tratat de memeologie

Când i-am zis lui taică-meu că dacă ar fi vreodată să îmi dau doctoratul, aş face o cercetare despre interacţiunea dintre meme şi politică, nu doar că m-a privit strâmb, ci m-a şi întrebat plin de ranchiună: Şi ce o să le zici celorlalţi că eşti – doctor în meme?!

Chiar în anul acela, la Facultatea de Sociologie a venit o tipă care a studiat la EHESS şi la Université Paris 8 şi a ţinut o conferinţă intitulată Social Movements and internet culture: hoax news websites and memes linked to #Occupy and #Gezi. Nu ştiu cât l-ar fi convins despre importanţa fenomenului dacă s-ar fi dus să asiste, iar eu cu siguranţă n-am nicio şansă să îi schimb optica.

Fie că ne place sau nu, memele ne-au invadat feed-urile, minţile şi vieţile şi au schimbat în mod fundamental felul în care ne raportăm la realităţile curente. Cred că mulţi dintre noi s-au trezit măcar o dată în ultima vreme citând tipare de meme sau răspunzând offline prin conţinut preluat din online.

Trandafirii sunt roşii, / pentru prostii din astea n-am vreme, / tata m-a dezmoştenit pentru că am folosit o zi întreagă replici din meme.

Chestia asta e perfect naturală şi firească, având în vedere timpul pe care îl petrecem pe reţelele de socializare. Într-o oarecare măsură e şi elementul care ne încheagă pe noi, ca generaţie. Nu cred că există conversaţie pe Messenger sau pe Tinder din care să lipsească o memă cinstită. Oricât de ciudat s-ar uita tata la mine când îmi mai scapă şi mie câte una d-asta, lumea merge înainte, realităţile şi tiparele se schimbă, iar cultura populară se mişcă în pas cu progresul tehnologic. Aş fi putut să bag mâna-n foc că e de la sine înţeles, dar m-am gândit să punctez, ca să se consemneze.

Probabil că cea mai mare preconcepţie pentru orice se întâmplă pe internet este că va fi în mod automat şi obligatoriu ceva efemer şi fără consecinţe reale. Cam cum a sugerat şi Şerban Pavlu în viralul lui dinaintea alegerilor de pe 26 mai, ăla despre glumele făcute online versus punerea efectivă a osului la treabă întru schimbarea pe care ne-o dorim cu toţii. Pentru el şi pentru noi toţi, de altfel, m-am gândit să scriu articolul ăsta, în care zic “stai aşa, că nu-i aşa!”, adică discut puţin despre fenomen în sine şi despre amploarea lui, şi la finalul căruia stau de vorbă cu artişti într-ale memelor, artizani neaoşi ai umorului angajat.

Aşadar, memari, asta e încununarea eforturilor voastre. Şi pentru necredincioşi, asta e ca să înţelegeţi mai bine fenomenul.

Nimeni: nimic.

Irina: mare articol despre influenţa memelor în viaţa omului modern.

Am auzit de atâtea ori că la început a fost cuvântul. E şi mantra mea, deoarece cred în forţa de sugestie a vorbelor măsurate şi în capacitatea lor de a schimba destine. Doar că azi lucrurile stau un pic altfel. La început a fost minciuna. Sau omisiunea. Cosmetizarea adevărului? Dezinformarea. Fake news. Iar apoi a fost nevoie de o fereastră crăpată către adevăr. Ne-am întors la morala aia veche şi sănătoasă, au revenit la modă pildele. Acolo unde e stăpână, gluma taie în carne vie, iar cei care râd sunt judecătorii celor care ne fac de râs. Pe acest web 2.0, mema e o contrapondere la relele care s-au răspândit în cele patru zări odată cu deschiderea cutiei cu acces la informaţie a Pandorei.

E un instrument social în mâna celor care altfel n-ar ajunge în veci la pârghiile puterii şi n-ar influenţa niciodată deciziile care, în mod paradoxal, îi privesc.

Să purcedem la analiza ei, dară.

O să interpretez fenomenul după cum îmi e mie mai la îndemână şi o să-l leg, cum era de aşteptat, de politică. Mai exact, de nişte mize măricele din trecutul recent şi foarte recent. Eu îmi reprezint mental toată treaba asta ca pe un poster mare şi colorat unde, dacă dai zoom suficient de mult, dai de nişte creaturi simpatice pe care nu le-ai fi văzut la prima ocheadă, care-ţi fac cu mâna din spatele sloganurilor de campanie. Ce fac ele acolo? Păi să vedem.

După umila mea părere, există vreo două concepte care merg mână-n mână şi explică întrucâtva forţa pe care au căpătat-o comunităţile umoristice online. Primul este cel de epocă post-adevăr, popularizat de Ralph Keyes acum ceva timp. În cartea cu acelaşi nume, el explică cum lărgirea comunităţilor a facilitat răspândirea minciunii şi a făcut mult mai uşoară ascunderea adevărului de către cei care chiar vor să ne ţină departe de el. Etica aşa cum o ştim, dar şi principialitatea s-au transformat în buffetstyle ethics sau alt ethics, ceea ce înseamnă că binele universal şi adevărul capătă o elasticitate fără precedent, cam ca tipul ăla din Fantastic 4, şi stau la libera interpretare a oricui.

Par premisele ideale pentru o distopie modernă, dar e doar o umilă descriere a realităţii contemporane.

Dacă e vreo bază pe care să se poată dezvolta această epocă post-adevăr, Jean-François Revel i-a prins şpilul încă de prin anii ‘90. El ne oferă cel de-al doilea concept-cheie necesar înţelegerii peisajului pe care îl acaparează memele bucăţică cu bucăţică, şi anume rezistenţa la informaţie.

La fel cum evoluţia comunităţilor a preschimbat minciuna din act reprobabil şi dezonorant în virtute înscrisă în ADN-ul colectiv, proliferarea surselor de informare şi liberalizarea accesului la acestea au adus după sine atât fake news, pseudo-ştiinţă şi nenumărate alte nerozii, cât şi o armată din ce în ce mai mare de spectatori dezangajaţi, pasivi. Până şi specialiştii în varii domenii, spune el, care îşi conduc viaţa şi activitatea după regulile ştiinţei, tind să îşi formeze convingerile extra-ştiinţifice într-un mod iraţional.

Şi cu ce dracu’ mă afectează pe mine toate astea, domnişoară?

Mă bucur că aţi întrebat. Ţineţi minte campania prezidenţială americană din 2016? E un studiu de caz care acoperă mare parte din problemele pe care le-am expus până acum: au fost campanii întregi de dezinformare a alegătorilor, dubioşenii informatice de calibrul Cambridge Analytica, posibile ingerinţe din partea Rusiei în favoarea candidaturii lui Trump şi, nu în ultimul rând, un asalt al memelor îndreptate împotriva contracandidatei lui finanţat de fondatorul Oculus VR, Palmer Luckey. Strâns cu uşa mai încolo, el a declarat că scopul principal din spatele acţiunii sale a fost să demonstreze că shitposting-ul are greutate şi că magia memelor este reală. Şi, într-adevăr, aşa este: toate acestea au dat roade, iar beneficiarul lor a devenit al 45-lea preşedinte american.

Deci mema are potenţial. Am văzut cum poate acţiona ca instrument politic în context american. Ce le-ar împiedica s-o facă şi în altă parte? E important de reţinut următorul aspect, descris foarte bine de către Hua Hsu într-un articol din 2016 intitulat The Dank Memes That Are “Disrupting” Politics: memele nu circulă neapărat datorită faptului că sunt adevărate, ci pur şi simplu pentru că sunt amuzante şi pentru că pun în mâinile noastre capacitatea de a reapropria cultura în care ne învârtim şi ne dau puterea să îi “scurtcircuităm” înţelesurile.

Când sunt făcute şi folosite cum trebuie, adică după rigorile eticii de modă veche (nu după principiile alt ethics), ar putea avea efecte similare cu ale posterelor iconice Hope sau Change ale lui Shepard Fairey. Din păcate, după cum remarcă şi băiatul ăsta, în alegerile americane, memele au jucat fix rolul opus.

Mema la putere

Într-un articol de pe LA Times (care nu pare să mai fie disponibil), citat de Andrew Ross şi Damian J. Rivers în studiul lor cu tema Internet Memes as Polyvocal Participation, Carolina Miranda punea proliferarea memelor din timpul campaniei electorale americane din 2016 pe seama faptului că modul acesta de exprimare poate incita imaginaţia colectivă în feluri în care niciun alt fel de suport vizual nu o poate face.

Memele le oferă indivizilor aflaţi la periferia dezbaterii politice, sau chiar în afara ei, oportunitatea de a-şi spune şi ei părerea, pe platformele sociale, şi de a reacţiona în timp real la evenimentele care îi interesează. În plus, au un mare potenţial de viralizare, ceea ce înseamnă că azi nu mai strigi în eter şi că părerea ta chiar poate să ajungă acolo unde trebuie, fie că e vorba de oameni pe care vrei să îi convingi, de tovarăşi care îţi împărtăşesc opinia sau chiar de politicienii cărora le este adresată în mod subtil (sau nu) mema.

Ce ne place atât de mult la ele?

Intertextualitatea. Memele fac trimiteri mai mult sau mai puţin subtile la 1000 de alte chestii. Sunt adânc înrădăcinate în cultura populară şi te împing să fii la curent cu ce se întâmplă în diferite arii, precum film, muzică sau trenduri sociale. Altfel rişti să nu le interpretezi cum trebuie, sau, mai rău, să nu le înţelegi. Tocmai referinţele astea ne plac nouă, meme aficionados. Plus că forma lor caracteristică, flashy, le face mult mai uşor de distins în feed-uri. Atenţia ta se va îndrepta în primul rând asupra acestui tip de conţinut, mai degrabă decât către link-urile care trimit pe alte site-uri sau către postări mai ample.

Până şi mie mi s-a întâmplat de multe ori să aflu noutăţile politice din meme înainte să dau de vreun articol din presă. Pentru că azi contează să obţii informaţia cât mai repede, dând cât mai puţine click-uri. Ideal ar fi să căutăm până găsim paginile cu cele mai unbiased, aşa cum facem şi cu ştirile. Bine, putem să le ţinem în feed-uri şi pe alea groteşti sau vădit propagandistice, ca să ne amuzăm pe marginea viziunii lor asupra lumii. Dar e important să râdem cu toată inima la alea care trebuie.

Atenţie, se memează!

Acum intrăm şi în ceea ce ne interesează pe noi, pentru că a venit momentul să discutăm cu memari autohtoni.

Cu vreo 152 mii de urmăritori, Utopia e cam cel mai mare şi mai cuprinzător depozit de meme pe teme politice şi sociale de la noi. Maeştrii memari care caută celebritatea virtuală se strâng aici ca să se lupte pentru afirmare. Sub înaltul patronaj spiritual al marelui Vadim, grupul îşi desfăşoară activitatea cu precizie de ceas elveţian şi reacţionează în timp real la orice se întâmplă atât în politică, cât şi în afara ei. Aici nu e ca în lumea de afară, să fie clar. Respectăm munca celuilalt, cităm, dăm referinţe şi ne luăm subiectele din surse sigure. Şi aşteptăm cuminţi următoarea investigaţie de pe Recorder, ca să ne alimentăm imaginaţia.

Am scris articolul ăsta acum vreo lună, când oamenii de pe grup erau împărţiţi între finalul Game Of Thrones şi alegerile care băteau la uşă. De fapt nu erau chiar împărţiţi, că ei le combină. Întotdeauna. E cel mai bun studiu de caz care să ilustreze practic toată poliloghia de până acum. Aşa că n-o s-o mai lungesc şi dăm drumul la discuţiile cu câţiva membri de vază ai acestei comunităţi. By their powers combined, they are Utopia.

Ana are meme. Cu Andreea am făcut cunoştinţă la una din chermezele organizate de Vasile.

Stătea tăcută la masă, în timp ce noi, restul, ne zbenguiam pe acorduri de Bella Ciao, Pasadena şi alte şlagăre nemuritoare. Ne-am văzut câteva săptămâni mai târziu ca să punem ţara la cale şi să decidem soarta memelor. E unul dintre povestitorii vizuali de pe Utopia, grupul de referinţă în materie de glume făcute pe tema evenimentelor curente, însă are şi pagina ei, Ana are meme, pe care pune tot ce face. E absolventă de Litere şi are un doctorat în studii medievale. În timpul liber stă cu ochii pe ce fac cei de la Recorder şi pe Inquam Photos, ca să ne livreze mema jilavă 100 % românească (adică echivalentul nostru pentru apreciatele dank memes din afară).

Ea a descris travaliul acesta creator într-ale memei ca pe o gimnastică mentală, vede în întregul proces o formă de relaxare, cum au alţii rebusul sau Sudoku. Mintea ei ageră oricum e predispusă să jongleze cu acele cross references de care am vorbit mai devreme, aşa că iat-o în online, făcând ce îi place.

Din toată treaba asta, pe lângă celebritatea efemeră de care se bucură şi care o face să continue să facă meme, mai rămâne şi cu sentimentul de împăcare că nu e totul superfluu. În felul lor caracteristic, memele şi, implicit, cei care le creează participă la marele efort de informare, alimentează dezbaterea.

Ce ne place amândurora la comunitatea memarilor din România e faptul că se respectă proprietatea intelectuală (nu cum ar vrea UE, totuşi, pentru că UE nu are mereu dreptate, bad UE!). Se dă credit, se pun referinţele şi fiecare îşi vede de mema lui. Nu ca la nivel macro, în ţara lucrului bine făcut, unde scroafa s-a suit în copac după ce a luat de ici, a pus colea şi s-a făcut că plouă când a venit vremea să închidă ghilimelele.

La sfârşit mi-a zis cea mai interesantă chestie: Umberto Eco a dezvoltat o teorie conform căreia există un cititor empiric şi un cititor model, cel ideal, pentru care autorul îşi scrie opera. Cititorul model şi autorul împărtăşesc aceeaşi enciclopedie – bagaj de cunoştinţe care îi permit cititorului să înţeleagă textul sau, în cazul de faţă, mema. Odată ce mema ajunge la un alt tip de cititor decât cel model, cu o altă enciclopedie, ea riscă să nu fie înţeleasă. Aşadar, mema ne poate influenţa pe noi, cei care-i vorbim limba şi-i ştim secretele, dar pe cei de pe grupurile pro-PSD, care au tiparele lor de (proto)meme şi de poze mobilizatoare, i-ar lăsa reci.

Sursa: Ana are meme

Romemenia. Cu Vlad am fost cam pe aceeaşi lungime de undă: şi el vede de multe ori întâi mema, pe urmă ştirea.

Exact cum au presupus şi autorii de mai sus, printre altele, mema e şi o reacţie la clickbaituirea presei, o breşă în social media care spune pe şleau tot ce cosmetizează trusturile şi reţelele.

Justiţiar al internetului şi povestitor vizual pe Utopia, precum Andreea, Vlad e mai mult decât deranjat de direcţia în care se îndreaptă politica românească. Memele sunt pentru el un fel de “a lupta” cu sistemul, sperând că umorul lui ajunge unde trebuie şi poate mai deschide şi nişte perechi de ochi pe traseu.

Conştient de faptul că trăim într-o “societate a memelor”, reacţionează foarte repede la toate gafele care apar în spaţiul public şi are mereu o poză pregătită, ca un as în mânecă. Vlad mi-a mai spus şi cât de important este să fii la curent cu toate trendurile sociale, atât din prezent, cât şi din trecut, pentru ca mema ta să ajungă în feed-urile cât mai multor oameni. Esenţial în vremurile astea e să ai simţul umorului la tine, nu să-l calibrezi ca să eviţi eventuale puncte nevralgice. Pentru că în dragoste şi-n meme, totul e permis, niciun tip de umor nu e prea din cale-afară – există numai oameni prea corecţi politic care se ofensează din orice, ori au o gândire prea învechită, care nu le permite să accepte şi să integreze mema aşa cum a fost ea gândită (exact cum zicea Andreea mai devreme, vis-à-vis de cititorul model).

Dacă e să privim mema ca pe un vector al schimbării, Vlad e de părere că trebuie să “educăm” prin puterea exemplului, de aceea în comunitatea Utopia nu sunt permise “obiceiurile comuniste ale celor de la putere”. Respecţi proprietatea intelectuală, citezi sursele, râzi şi te bucuri că ai gusturile suficient de bune încât să te amuzi la glumele care trebuie şi că n-ai sfârşit pe un grup de susţinători PSD (unde nu prea mai există diferenţe între “meme” şi imagini propagandistice).

Cât despre soarta memelor politice, Vlad crede că vor fi în trend cât timp va mai exista politica aşa cum o ştim. Până nu ne trezim peste noapte transportaţi într-o societate utopică, în care toată lumea e condusă de morală, iar politicienii sunt corecţi şi nepătaţi, subiecte de glumă vor exista de-a pururea şi-n vecii vecilor.

Sursa: Romemenia

Memez, deci exist. Descartes jubilează pe lumea aialaltă. Şi Bogdan pe lumea asta.

Fotograf şi videograf din partea educată a ţării (Ardeal, bineînţeles), Bogdan e o adevărată apariţie. Fix înainte de alegeri, făcut şi o trappereală din aia blanao care să te motiveze să mergi la vot.

N-am la îndemână statistici sau vreun alt instrument de măsurat impactul social al iniţiativei lui, dar chiar sper să fi prins mai bine decât controversatul tricou care micţionează pe actul fundamental al democraţiei reprezentative (mai jos avem şi o excelentă adaptare a dialogului social, aşa cum a fost el zdruncinat din temelii de tricoul anterior menţionat; bineînţeles, imaginea vine de la însuşi Vasile).

Ca orice om care memează cu artă şi stil, Bogdan se bucură de ramificaţiile internetului în offline, adică de schimbările reale, cuantificabile pe care le poate aduce un trend online. În perioada în care am scris asta, trendul era participarea electorală. El recunoaşte cât se poate de deschis că îi place atenţia care-i vine din activitatea de pe pagină şi de pe Utopia, iar rolul de memar i se potriveşte ca o mănuşă, dacă stăm să ne gândim de câtă vreme lucrează în Photoshop.

Bineînţeles, şi el e foc şi pară când vine vorba de politica românească. Cred că aşteaptă gafele primului ministru cu sufletul la gură, mai ceva ca noi, restul.

Sursa: Memez, deci exist

La marele final, tragem linie şi ne dăm seama că…

Mema a mobilizat. Nu avem estimări exacte, nu ştim în ce măsură, ştim doar că au fost n campanii pe net pentru mersul la vot (librăriile Humanitas au dat 20% reducere la toate cărţile pentru tinerii care au votat pentru prima oară pe 26 mai, baruri şi restaurante s-au întrecut în reduceri şi gratuităţi pentru cetăţenii conştiincioşi, ba chiar o pensiune din Vamă a oferit un sejur gratuit votanţilor, în limita capacităţii).

Memarii n-au promis, n-au dat cu parul, dar cu siguranţă au contribuit la prezenţa neaşteptată de la alegeri. Publicul lor ţintă, tinerii, s-a mişcat mai lent decât ceilalţi, cum era de aşteptat (o fi rămas trotineta electrică fără baterie, n-au găsit Uber, că intra tariful dinamic sau mai ştiu eu ce), dar per total s-a văzut o îmbunătăţire faţă de alegerile precedente şi iată că în România s-a înregistrat o tendinţă îmbucurătoare – în vreme ce multe ţări au votat dreapta naţionalistă şi eurosceptică, noi am rupt trendul şi urmează să trimitem în PE oameni care ţin cu Europa.

Memarii noştri au făcut propria petrecere de după alegeri, with blackjack and hookers (adică s-au uitat live la exit poll-urile de pe Antena 3 şi au făcut mişto de erudita expertiză a analistului politic Mircea Badea chiar el). Apoi au “deplâns” intrarea la puşcărie a lui Dragnea, au urmărit cu atenţie şi îngrijorare vizita Papei şi demisia lui Darius Vâlcov din Guvern şi s-au mai jucat puţin cu programul de guvernare fantomă al PSD-ului (despre care chiar mai putem să credem că există, după ce singurii oameni care îl ştiau din scoarţă în scoarţă au ieşit din lumina reflectoarelor???), cum au mai făcut-o de atâtea ori şi înainte. Chiar dacă lucrurile s-au mişcat cu 1 cm în direcţia bună (ca metrul ăla e autostradă din Moldova), the meme must go on.

Ca să rezum, nu-i o o pierdere de timp, cum ar caracteriza-o succint tata. Mema trimite la realităţi mai mari şi mai nobile, cum ar fi lupta pentru informare corectă şi efortul de a aduce înapoi reprezentativitatea în politica oportunistă a intereselor personale, dar asta n-or să o înţeleagă în vecii vecilor cei care încă citesc ştirile de pe Yahoo News şi chibiţează de pe margine că internetul ne-a distrus generaţiile, fără să ştie măcar cum arată un feed de Facebook.

Deşi memarii noştri nu se văd în niciun caz profesori de educaţie civică, ei dau totuşi glas nemulţumirilor şi aspiraţiilor multora dintre noi, în felul lor caracteristic.

Iar mema nu e aici ca să înlocuiască mersul la vot sau mobilizările cetăţeneşti, domnu’ Pavlu, ci doar le sprijină cum poate ea mai bine, făcând haz de necaz. Că la asta ne pricepem cel mai bine noi, românii.

shareuri

Irina

Metalistă. Are cuvintele la ea.

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net
shareuri