Dacă şi tu ai folosit cel puţin o dată cuvântul colivă într-o discuţie la cafeluţă, probabil a doua zi ţi-a servit şi ţie Zuckerberg spamul ăsta şi ai ridicat vesel o sprânceană. (Îţi dai seama că-i o cofetărie old school când scrie picro-migdale, ca grecii.)
Auzisem deja că-s câteva cofetării prin oraş – celebra Alice de la Iancului, de pildă – care au deritualizat coliva şi au băgat-o într-un cornet, ca pă îngheţată. Cu ocazia asta mi-am adus aminte s-o încerc. Sunt o persoană rezonabil de cool şi îmi şi place coliva.
Şi am aflat că la Casandra din Romană (unde mâncau oamenii trişti din anii 90 pateuri şi beau iaurt când eram io mic), alcătuirea asta se cheamă colivetă.
Sună ca gaura pe unde bagi colile în imprimanta matricială Olivetti, dar măcar nu e un eufemism PC ca desert de grâu (™ FruFru), prăjitura amintirea bunicului, snack agricol nefunerar sau arpacaşcake. În comparaţie cu astea, colivetă e un cuvânt perfect rezonabil pentru o colivă portabilă.
Aveam drum pe acolo oricum, aşa că am procurat o colivetă (14 lei), am dus-o acasă, am muşcat din ea şi acestea sunt gândurile mele despre colivetă.
Cornetul e un cornet. Coliva în sine e bună. Îţi faci pofta. Dar e la capătul zaharos al spectrului, iar dulcele e potenţat şi de învelişul de ciocolată şi devine greţos destul de repede.
În condiţiile astea, sufixul e înşelător. O colivetă din asta satură cel puţin doi oameni (simultan, dacă eşti pregătit să considerăm coliva sexi).
Paranteză: chiar era nevoie de glazura de ciocolată? OK, presupun că menirea ei e ca cornetul să nu devină umed şi flasc de la colivă (ultima treime a cornetului e ocupată chiar de un dop uriaş de ciocolată). Dar dacă eram eu şeful cofetăriei, ori le făceam mai puţin dulci pe amândouă, ori renunţam cu totul la cioco şi introduceam coliva în cornete “la botul calului”, direct din troacă, folosind linguroiul bombat, exact cum fac gelateriştii la gelaterie. Aşa poţi să personalizezi şi topingurile! Unora le place cu cacao, altora cu bomboane. Altora cu zahăr pudră – crusta aia crocant-fondantă care se formează pe unele colive e cea mai bună atrocitate din lume, cot la cot cu glazura de amandină.
Concluzia: 3 virgulă şase pe cinstitometru, not great, not terrible, merită dacă ţi-e poftă de colivă.
Când mai cumpăr colivă, sper să nu fie tot colivă scumpă ultradulce la cornet, ci colivă normală la păhăruţ. Io şi îngheţata o prefer aşa. Dar mă bucură că există o ipostază casual-urbană a colivei. Că cineva vinde colivă în Piaţa Romană şi nu sare legiunea sparanghelului Mihail de cur în sus. Că laicizăm coliva, yes pls.
Peste 3000 sau o mie de ani, poate chiar mai devreme, de exemplu în 2192, nu doar praznicele obscure la care făcea mamaie-ta colivă, ci şi parastasul şi pomana vor fi doar nişte cuvinte în wikipedia, ca panateneele şi lupercaliile.
Şi atunci întreabă-te dacă preferi o lume fără colivă, pentru că era inextricabil legată de magia voodoo a oamenilor primitivi, sau o lume în care stră-stră-urmaşul nostru android Costel şi gagică-sa cu trei urechi Nineta de pe Flupulax 7 pot să se vadă la cafenea, să genereze o colivă la replicator şi Costel să-i mansplaineze Ninetei factoidul simpatic despre colivă:
– Hei, ştiai că în vechime oamenii mâncau colivă doar când murea cineva?
– Haha, cool. Ce-i aia “murea”?
Mare pacat asemenea articol in Postul Pastelui.
Umed, flasc si satisface si doi oameni deodata. Poate e mintea mea de vina…aaa si ciocolata aia alba curganda asa… vai…cred tocmai am pacatuit cu gandul…din nou, a nu stiu cata oara pe ziua asta.
Dar in cele din urma, daca nu te-a apucat nimeni de cot fredonand vesnica pomenire in timp ce mancai, e ok.
P.S. Indraznesc sa sugerez o investigatie la fata locului la Cofetaria/Patiseria Misionarului. Exista, nu glumesc, pe la Patriarhie
o ştiu! De cealaltă parte a dealului mitropoliei faţă de Spălătoria Bob de Rouă. voi investiga!