Utopia Balcanica

10 povestioare din 2021 cu locuri şi gusturi (care n-au încăput pe blog la vremea lor)

2021 n-a fost un an glorios. De fapt, cred că singura mea realizare de anul trecut a fost că m-am tuns. Nici măcar asta nu mi-a ieşit. Voiam să par mai dur, ca gealaţii din Narcos, dar în loc de teroare am obţinut doar “odododo pune mâna pe vasilică hihihi”. Puii mei, nuş’, poate dacă mă încrunt. Grr.

Măcar am adunat o grămadă de poze şi notiţe cu locuri şi gusturi. Din multe dintre ele n-am apucat niciodată să fac poveşti îmbârligate, cum ar fi fost frumos şi decent. (Din altele da, şi au avut un larg răsunet, cum ar fi când am vizitat-o pe doamna Marcela şapte zile la rând sau când am descoperit că se poate mânca pani puri în mahalaua copilăriei mele.)

O să înşir aici câteva instantanee d-astea, ca să ies din constipaţia-blogărului şi să păşesc oficial în 2022 cu doar o lună întârziere.


Un pahar de mastică rece pe faleza Dunării la Silistra.

Ţânţari mutanţi, apusuri grozave, lăptoşenie de anetol şi, două garduri mai încolo, rafturi peste rafturi de zacuscă. Liuteniţa Velika de la Deroni e un suvenir plăcut. Uneori o bagă şi la noi, la mega. Vrei ceva de la mega? Liuteniţă Velika.


Un ceaun de curry bolborosit domol pe o jantă veche de autobuz.

Secretul e să-i torni lapte de cocos până miroase a Bounty şi să-i dai vârtoşenie la final cu un polonic zdravăn de unt de arahide. Un prieten a zis că-i cea mai bună mâncare pe care a mâncat-o, dar cred că era oleacă matol sau n-a mâncat prea multe mâncăruri.


O supă călduţă de fructe de mare în curtea colorată din Mătăsari.

Şi cea mai ochioasă lasagna din Bucureşti. Cu toate micile lor neglijenţe, Belli Siciliani rămân o famiglie primitoare şi un reper al oraşului.


Zărgani la plită şi hamsii marinate în eterna curte a lui Petya.

Preferabil în extrasezon, cu pisicile, mamaia şi sarmuzacul cu roşii pe care le cunoaştem atât de bine. Numa’ fă ceva cu buda aia, Petya, pajalusta, că în orice altă cârciumă gradul ăla de îngălare ar fi un no-go.

Nici la Golf nu s-a mâncat prost astă vară, deşi golful în sine nu mai e de mult o pescărie boemă cu nudişti, ci o fitză shabby-chic pentru instagram şi bemveuri. Csf, nisipul şi bemveul sunt ca frigiderul şi magnetul.


Un gust al spiritului românesc.

Ni’ că l-am găsit şi p-ăsta. Nu e nici ciorbă de raci, nici turtă cu julfă, nici bulz, nici măcar mititel, ci o şaormă complet neremarcabilă, cu pui jumate ars, jumate crud, de la un turc de lângă Gara Obor care-şi zice Turcu. Nici n-are sens să ţi-o arăt desfăşurată sau să-ţi dau link.

Dap. Gustul spiritului românesc. Vă mulţumim.


O fasole nu foarte patriotică de 1 decembrie.

Cu boia din belşug, la graniţa babgulyásului, în inima cu încălzire în pardoseală a ţinutului secuiesc. La musique qui marche au pas / cela ne me regarde pas.


Parcul Sticlăriei.

Am auzit de la taică-miu o cârcă de poveşti despre groapa din spatele sticlăriei, sursă de orăcăieli pentru tot cvartalul. ‘Jde ani mai târziu, într-un caz rar de înverzire urbană, e din nou un parc adevărat, cu raţe, lişiţe, alei şi băncuţe. Ba chiar un parc frumos, armonic, chiar dacă lampadarele alea belle-époque sunt un pic schizo. E noul meu parc preferat, cred.

Sper să nu uite domnu’ primar de la doi să împrospăteze pietrişul din când în când că deja l-au aruncat boracii în baltă de zici că pleosc e noul skrrr.


Nişte finger food oriental din inima petrecăreaţă a Pantelimonului.

Când am văzut scorul comenzii mele de la Petra – 140-ish lei pentru nişte mizilicuri plus un platou de falafel şi unul de “şaorma arăbească” – mi-am zis că vaideplm, câtai comisionul îşi păstrează nemernicul de tazz mai nou. Am înţeles care era faza când mi-am văzut comanda la faţă, croită nu pentru doi, ci 4-5 jihadişti ai foamei.

Rulouri tăiate ca pentru leneşi, murături potroacă, lipii îmbulionate, fatuş proaspăt, humus fin, vinete cremoase cu iz de susan şi de fum, carnea cam uscată da’ era sfârşitul programului – una peste alta, un succes. În Pantelimon, convenabil plasat vizavi de spital.


Trei anotimpuri la Gura Teghii.

Sat de ştrumfi, oază de linişte, vaci băligând seara şoseaua pustie, posibilitate tuneluri dacice. Familia care îngrijeşte cabana lemnoasă de peste drum de birt e un snop uman de pâini calde (care mai produc şi ţuică).

Şi când tuciul cu tochitură se golea intempestiv, pizzeria de alături – aşa mică cum era, vorba artistului, îţi făceai treaba cu ea. Am făcut chiar şi un picnic la cascada Pruncea şi am fost bucuroşi s-o găsim fără maldăre de gunoi.


Şi, probabil, revelaţia anului: papricaşul de somn al pescarilor unguri.

L-am găsit la Gambrinus, în Miercurea Ciuc, într-un vârtej pestriţ de oale de Corund, ceardaş şi costume secuieşti. Paprică şi peşte. Parfum de pământ şi de râu. Ca un halászlé mai cremos şi mai blând (am mâncat şi d-ăla, a venit într-o oliţă adorabilă de cupru, păcat că n-a stat la poză). Alături, obligatoriu, consistentele nokedli cu brânză şi mărar, fie mărarul şi uscat.

* Am dat de prietenul papricaş-de-peşte şi un judeţ mai jos, în bine ascunsa Szentgyörgy Pince, şi n-a fost rău nici acolo da’ muzica de patinoar nouăzecist şi cramele seculare parcă pur şi simplu nü sze püpă. Şi nici nokedloaicele n-aveau brânză.

** Mi se pare amuzant că Knödel au devenit nokedli fix aşa cum Ringspiel a devenit linghişpir.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Salut, acesta e un mesaj de la fondatorul Utopia Balcanica, Vasile.

În cea mai mare parte, acest sait e opera unui singur om. Pentru a putea rămâne în continuare semi-amuzantă (că gratuită e tot timpul) şi fără bannere cu pastile de penix, Utopia Balcanica are nevoie de ajutorul tău. Îl poţi sprijini pe Vasile pe Patreon sau, dacă eşti CEO la megacorporaţie, aş fi bucuros să fii clientul sau poate chiar sponsorul meu. Un asemenea gest te-ar umple de karmă GARANTAT. Scrie-mi!

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net