Teglia: Con te partirò, o zecime de troleu de pizza şi nişte spaghetti totalmente coretti la Piazza Muncii

Uite-l pe vasile după o zi lungă, bântuind cu cârdul prin piaţa “Căreia Nimeni N-o Să-i Zică Vreodată Eudoxiu Hurmuzachi” Muncii. Planul iniţial era să mergem pe terasă la nJoy să mâncăm un burgăr, dar am făcut cale întoarsă pentru că era un party cu regheton. Of! Păi hai să căutăm alt loc cu ceva de cronţănit.

Ne fofilăm pe după blocuri şi ajungem la Teglia, care promite (după nume) pizza la tavă, în stil roman.

Nu-l ştiam. Pare nou. Salut, Tavă. (Sper, totuşi, că salutul nu e în stil roman. 2025.)

Micul bistro şade între meterezele 80-iste ale bd. Decebal şi rămăşiţele mahalalei de odinioară, la parterul unui bloculeţ proiectat în 2031 de Casa de arhitectură Nucă & Perete. Deşi e la doi paşi de infamul Decebal, pare vizitat mai mult de localnici. Are o terasă tip cuşcă, cu verdeaţă şi ventilatoare. Nişte copii îşi văd de treabă în colţul de joacă. Cozy, răcoros.

Urmează să auzim Con te partirò de 12 ori dar măcar e în surdină. Chelnerii de aici (altfel, foarte amabili) sunt nişte eroi sau nişte masochişti.

Bem o limonadă şi alegem două pizze mari (ton-ceapă-măsline şi salam picant). Le căpătăm lăţite pe un catafalc, de unde avem ocazia să ne forfecăm singuri feliile. Funky! Coca e pufos-aerată, uşor crispy pe fund, cum te-ai aştepta de la o pizză la tavă. Salamul e spianata turtită iuţişoară. Măslinele sunt kalamata babane.

Cea mai bună parte? Că stăm la o masă. Pizza in teglia e de regulă apanajul streetfoodăriilor şi chiar nu aveam chef să mâncăm de-a-n picioarelea.

Ciugulim din piţă cinci inşi, ba chiar rămâne ceva şi pentru micul dejun. 140 lei pentru un metru douăzeci de pizza, sau cum ar zice americanii, undeva între şase banane şi o zecime de troleibuz. Not bad.

OK, stai aşa că s-au mâncat şi paste. Spaghetele carbonara (39 lei) – după reţeta ortodoxă modernă, cu pecorino şi jumărele de guşă (despre asta mai vorbim, fiindcă la storia della carbonara e mai complicată decât credeai), au fost bucuria serii pentru acest vasile care de obicei lasă aşteptările acasă când aude paste. Al dente, onctuoase, cu guanciale crocant din belşug. Aş mai veni aici pentru ele.

Surorile lor rigatoni amatriciana (40 lei) – omise de la pozat, sorry – sunt gustoase şi bogate, dar sosul de roşii, deşi potrivit de acid, e sensibil mai sărat decât emulsia de ou. Combinaţia cu slăninutza şi brânzetul matur cere cam multă bere. (…şi berea chiar nu e punctul forte al acestei cârciumi. Heineken la ţap şi alte 2-3 generice.)

Pe la al 11-lea Con te partirò împărţeam şi un pseudo-tiramisu cu fistic. A fost OK. Nu l-am identificat a doua zi când m-am uitat pe bon, aşa că ori a fost din partea casei (ce drăguţ!), ori am dat şi noi o ţeapă ca fetele (scuze).

Iar când cânta Bocelli încă o dată eram cu murgii pe poartă. Time to say goodbye.

O tavernuţă italiană cinstită, fără fiţe & complicăciuni, la două colţuri de Promenada Bombardierilor™ Decebal? Rara avis.

Mi-am amintit ce scria pe expresul de la Hala Traian când eram io copchil: singurul loc plăcut din cartier. Nu e chiar singurul dar you get the gist.

Dacă reglează uuun pic playlistul din fundal, promit că mai vin.

Teglia e pe Agricultori nr. 136, între Theodor Speranţia şi Călăraşi, la câteva minute de Piaţa Muncii. Are un site unde poţi să răsfoieşti meniul şi o pagină de feisbuc unde poţi să vezi ce au mai pus pe tikitoki fără să intri pe tikitoki.