VasilePTM. Capăt 14. Granitul. Cosmos. Malaxa. Sticlăria. Tărâmuri de basm, cântate odinioară de trubaduri. Am dat drumul casetei cu Deasupra tuturor ca să-ţi scriu povestea asta. Ca viaţa, acea casetă e groaznică, dar nu o poţi opri.
Turul (re)descoperirii kebabilor portabili bucureşteni n-avea cum să nu facă un popas şi aici, la parterul umbros unde stă ascuns un reper al cartierului / sectorului / oraşului.
Döner King. El rey del döner – autoproclamat, dar probabil valabil, cel puţin la nivel local.
Abia terminam io liceul (adică spre sfârşitul anilor ’00) când tulumbele lui Döner King s-au pus prima oară în mişcare. Băiat de Popa Nan, nu prea ajungeam io în Pantelimon şi tot ştiam că această kebăbărie există.
Cam tot de atunci, această kebăbărie e neschimbată. Eternă. Un arbore sequoia de carne şi maioneză. Şi cam tot de atunci îmi stârneşte feelinguri contradictorii. Stai să vezi de ce, că tocmai ajungem. Uite-o.
Nuş’ dacă îţi dai seama din poză dar e foarte curat înăuntru. De câte ori mă rătăcesc pe aici, zici că abia a plecat OPC-ul sau vin socrii în vizită. Ăsta-i un lucru bun. Dar ce se învârte acolo? Yep, toată carnea e tocătură. Mystery meat. Chiar şi aia de pui. N-am văzut kebab-tocătură de pui altundeva în Bucureşti. Am mai văzut-o la Berlin. Poate de-aia el rey ăsta del döner mi-a dat mereu un vibe nemţesc. Mit Scharf, ohne Scharf?
Nu-i nici ieftin, dacă te gândeşti că eşti la un oraş distanţă de centru. Întind 32 de lei şi cer un kebab mic (adică juma’ de lipie) cu tocătură de vită (fiindcă totuşi, tocătură de pui?). O lipie întreagă e 58 de lei dar eu unul nu-s genul de căpcăun cu bâtă de baseball sub scaunul de la Golf.
Şi acum hai până în parc la Sticlărie, să încercăm să nu fim cufuriţi din zbor de un stol de raţe şi să-ţi explic sentimentele mixte pe care le nutresc faţă de acest kebab.
Habar n-am cine le produce pâinea – n-am mai văzut-o nicăieri – dar abia au încălzit-o în ditamai cuptorul şi e, dacă mă întrebi pă mine, cea mai bună pâine în jurul unui kebab din Bucureşti. O semilună de turtă rotundă mare, pufoasă, rumenă, despicată în formă de marsupiu sau bărcuţă.
Ignoră-mi barba, uite cât e de fotogenică pâinea. Se muşcă uşor, nu zgârie, nu face mizerie.
P-ormă dau de, ăhem, să-i zicem carne. Nici măcar nu-i o tocătură relaxată, care să lase să se înţeleagă fibră, zeamă sau zgârci din fostele animale. E măciniş încrâncenat, frizând drobul sau parizerul. Dar măcar pare produsă in-house şi e condimentată plăcut.
Tot acolo în uncanny valley mă aşteaptă ketchupul extralucios, Tomi-esc, din găleată, şi maioneza subţire, răcoroasă, în care parcă ar fi dar parcă n-ar fi usturoi. Mă întreb cu voce tare şi gura plină: îmi place sau nu chestia asta? La naiba, cred că îmi place. Şi nu post-ironic sau fiindcă am crescut cu şaorma de la Romană din 2003.
Verdeţurile – varză roşie, morcov, ceapă, câteva feliuţe de roşie, o mână de pătrunjel – sunt proaspete şi crocante şi dau un plus de vitamina i (de la instagramabil). Cartofi n-are, poţi să-ţi iei separat, n-am încercat niciodată.
Repet: luate unul câte unul, componentele acestui kebab n-au cine ştie ce dumnezeu. Dar împreună, în îmbrăţişarea acelui pita pocket călduţ… ştii ceva?
O kebăbărie nu rezistă din 2000şiceva în faching Pantelimon dacă, molfăindu-i produsul, nu găseşti armonie.
S-a găsit armonie în Sticlărie. Neschimbată de cine ştie când.
Ceva îmi spune că peste încă douăj’ de ani şi 400% inflaţie şi încălzire globală şi dispariţia tapirului malaezian, aicea la Capăt 14 o să găsesc exact aceeaşi bărcuţă inconfundabilă de kebab misterios şi, ca de obicei, cumva, combinaţia o să funcţioneze (dacă nu cumva tocătura asta includea tapir malaezian).
Şi peste încă 200 de ani, când aterizează Borp diplomatul klingonian în Pantelimon pe maidanul de lângă Cora şi tre’ să-l duc la un gagh după bere –
– punem holograma cu BUG şi ne mozolim.
Döner King domiciliază pe Vergului, chiar între spitalul Malaxa şi capătul lui 14. Nu-l găseşti în Blovo, Molt Food sau Gazz, dar livrează prin forţe proprii în sectoarele învecinate. Ca orice bătrân, are şi o pagină de facebook.
“Shukar” (Star Trek: Discovery S01E14)
Painea e produsa de ei zilnic
Vasile, probabil că-ntro viață anterioară ai fost o ființă plină de fapte bune sau poate un Saint-Bernard cu butoiaș de rom la gât. Așa mi-aș explica faptul că ești răsplătit cu testarea acestor bunătăți gastronomice, cărora unii acriți de viață le-au pus termenul nefericit de junk food.
Ți-am descoperit blogul acum vreo lună și mi-a luat o săptămână jumate să-l parcurg TOT, trecând mai repede peste chestiile cu concerte și cântări. Pozele tale pornografice cu kebabi, pizze și d-astea m-au făcut mai fomicios, mai pofticios, mai sărac la portofel și mai rotunjor la burtă, că de…ochii văd, stomahu cere.
Dar eu, în nețărmurita-mi bunătate, te iert. Bagă-n continuare mare, că n-o să m-apuc acum, la vârsta mea, de regim sau, Doamne-ferește, de sport.
La Dristor Colentina au, la vită, straturi de tocătură alternate cu carne macră. Au pus o tepusa congelata de fata cu mine si echipa mea. Deci am martori 😂.