Bună dimineaţa, Emily in Bălgarevo. Mi-am făcut pofta de melci la curioasa escargotărie de lângă capul Kaliakra

De mai mulţi ani, cam de pe vremea când oamenii vorbeau despre crescătoriile de melci ca despre bitcoin şi NFTuri, tot aud că undeva pe faleza aia înaltă dintre Kavarna şi capul Kaliakra, pe lângă legendara gaură de turişti Dalboka, nişte bulgari întreprinzători ţin o fermă de melci, cu un restaurant dichisit unde se mănâncă melci.

Orice om normal ar da goană la gasteropode, dar din respect faţă de nobila moluscă lentă, am decis să ajung acolo în ritmul meu. Aşa că s-a făcut 2025 şi uite-l pe vasile în sfârşit prin preajmă, amintindu-şi* de melci.

*În noaptea aia am avut chiar şi un moment aproape şamanic, când hanguiam pe balconul hotelului şi la un moment dat am menţionat că abia aştept să mănânc nişte melci, şi exact atunci limaxul care venea înceeet pe tavan dinspre balconul vecin a făcut brusc (atât de brusc cât poate un limax) stînga împrejur, like NOPE. Cât de magic. Natura, frate. Suntem toţi interconectaţi or some shit.

Traversăm foarte pitorescul (şi semi-părăginitul, fiindcă n-are plajă la doi paşi ca să momească români) Bălgarevo şi ajungem la melcăria Eco-Telus.

Deloc intimidaţi de numele de reţea de cartier din anii 2000 şi aspectul exterior de spălătorie cu fise din Brăneşti, intrăm în curte şi găsim o terasă cochetă, curată, aerisită, luminoasă şi ridicol de roz pe alocuri. Ce minunat! Mă simt ca Emily în Paris, lipseşte doar celebrul turn Eiffel de la Slobozia.

De pe un zid poţi să înveţi cum fac melcii sex, iar mai în spate se întinde grădina de melci, momentan depopulată, probabil fiindcă melcii sunt chiar acum în beciul de sex. Bravo lor! Cichi bau uau.

Fondul sonor e asigurat de fermecătorul acordeon de pe malul Senei pe repeat, care m-ar face să muşc din mese dacă aş avea de lucrat acolo opt ore. Sau să nu fac sex nici în ruptul capului dacă aş fi melc.

Dar nu am venit aici să bârfesc melcii, am venit să-i mănânc.

Ca midiile la Dalboka, dar într-un registru mai fancy-şmancy, moluştele mucilaginoase joacă aici în tot felul de piese trăsnite: mămăligă cu melci, paste cu melci, fondue cu melci, melci wellington, melci în pilaf. Scorurile sunt măricele pentru pustietatea în care ne aflăm, dar deloc tulburătoare pentru un restaurant cu melci.

Poţi asorta melcii cu vin sau cu bere semi-fiţoasă de import, iar non-helicifagii se pot bucura şi ei de vreo două cărnuri la grătar şi o salată.

Din păcate, azi sunt singur în lupta cu melcii, aşa că trebuie să-mi înfrânez pornirea de a încerca TOATE felurile. (Melci la pachet pentru poimâine chiar nu sună apetisant.)

Înainte de melci, să ne răcorim şi să curăţăm cerul gurii.

Kilul de sirop de soc cu apă rece, nu atât de dulce cât să fie scârbos (mi-era teamă!), a venit într-o carafă mare, cu lămâie, frunze de melisă şi două fire de levănţică très jolie care bâţâiau în vânt ca antenele unui cosaş. Socului i se zice băz în bulgăreşte. Avem şi noi boz, e rudă cu socul dar nu e bun de băut.

Împărţim o salată provensală, adică o salată grecească desfăcută în bucăţi, provensalizată prin împroşcare cu pesto de pătrunjel. Mă rog, pistou dacă vrei să ne fandosim până la capăt.

Roşii gustoase, un ardei copt excelent, un triunghi de sirene, măsline kalamata (acasă).

Iar acum să dăm drumu’ la meeelciul secolului. (OK, nu chiar al secolului dar e o ocazie destul de rară.)

Am început cu absolut clasicii escargoţi în stil burgund, adică bolborosind în cochilie cu o căruţă de unt topit şi usturoi, gata să fie extraşi cu furculiţa specială de melc. Ţi-am zis că am fost conservator şi am lăsat kaceamakul pentru altă vizită.

O baghetă caldă – crocantă şi la fel de untos-usturoiată – a făcut cunoştinţă cu o bilă de pateu de melci. S-au înţeles. (El, săracul, venise cu nişte crutoane dar cine are ochi pentru crutoane când îţi abureşte o baghetă proaspăt decongelată sub nas.) Pateul e pufos, lejer, cu aromă de grădină plouată. Dacă nu detectam textura uşor săpunoasă a melcului aş fi putut să jur că mănânc pateu de ciuperci.

Iar ca pièce de résistance, că dacă tot am început pă pistou de pătrunjel, am ales melcii provensali. Adică un jgheab luuung cu melci îmbăiaţi în unt şi presăraţi cu verdeaţă – de data asta ne-usturoiaţi, astfel încât am putut simţi foarte bine parfumul fiecărei frunze călare pe cărnoşenia delicată a fiecărui gasteropod.

Dacă n-ai mâncat niciodată melci de grădină dar ai mâncat rapane prin 2 Mai, să ştii că arată similar dar sunt din altă poveste. Textura lor e undeva între scoică şi pipotă de pui tânăr, şi nu te lovesc cu dulce şi umami ca vietăţile marine – doar cu o adiere feroasă, ca şi când ai gusta ficat dar de la distanţă.

Bună dimineaţa, melci.

Molfăi şi încerc să-mi aduc aminte toate poeziile cu melci pe care le ştiu. Momentan Barbu, Sorescu şi invocaţia folclorică Melc, melc, codobelc.

Timp în care jumătatea mai puţin melcofilă a echipei s-a bucurat de nişte kiufte de vită la grătar, rumene, zemoase, cu aivar de casă alături (ba chiar unul bun! – ca orice zacuscă, aivarul e uşor de gherlit). Deloc parizian, dar foarte satisfăcător.

Şi dacă tot am bătut atâta amar de drum (azi venim din Topola, oprim la Krapeţ, mergem la Mangalia), n-am plecat fără să devastăm o felie de tort de biscuiţi. Presupuneam că asta înseamnă salam de biscuiţi triunghiular, dar de fapt a fost un ganaş obscen pe un blat din biscuiţi. Le-a rămas unt de la melci.

Nota de plată pentru toată distracţia a fost exact 59 de euro (acum pot să scriu aşa în loc de 118 leva), un preţ realmente balcanic dacă ţii cont că ne-am satisfăcut toate poftele vinovate doi adulţi (cu melci, nu cu KFC) şi ne-am simţit ca Amélie după două luni la capul Kaliakra.

NB: melcii n-au POS, noi le-am făcut gagiilor un transfer prin revoluţ ca să nu ne pună să spălăm vase. Altfel, gagiii au fost simpatici şi politicoşi.

Cică vând şi cosmetice pe bază de melc, dar n-am io treabă, frumuseţea mea e înnăscută.

Ne-am uitat un pic la un terariu cu melci (un melcariu?), am făcut un selfie în grădină, ne-am tuflit înapoi în maşină şi duşi am fost.

I-am compătimit un pic pe prietenii noştri care s-au cărat mai devreme de la mare, abia aştept să îi frec la icre despre melci. (BTW, poate prindem la un moment dat sezonul icrelor de melc. Nu le-am gustat niciodată, am înţeles că-s preţioase.)

N-a fost rău deloc la Eco-Telus, ba chiar promit că vom reveni fiindcă mămăliga cu melci şi melcii în sos de urzici au rămas acolo, neîncercate.

Când tace câinele vecinilor, în nopţile liniştite, le aud cum mă strigă: vasile.

Melcăria Eco-Telus are un sait, o pagină de feisbuc, chiar şi un instagram.

O găseşti la marginea orăşelului Bălgarevo, între Kavarna şi capul Kaliakra, la o aruncătură de băţ de Dalboka. (Acolo cum o mai fi? It’s been a while.) E deschisă seara în fiecare zi, şi de la 12 în weekenduri.