Bao şi nudălşi fără fasoane la Wok Soare: cui îi trebe’ Obor când ai Piaţa Delfinului?

Înainte să se instaleze codul de ger sau, dacă preferi, cu vreo 30 de cretinisme ale lui Trump în urmă, Vasile era la Delfinului să-şi ia ceapă lungă şi prunuţele alea mici de Creta care-s singurele roşii comestibile pe timp de iarnă.

Trei cepe, o cutie de roşii de 40 de lei şi un pumn de măsline pădureţe mai târziu, iese băiatu pă uşa halei-piaţă şi vede o firmă nou-nouţă râzând în soare: Wok Soare.

Mă întreb dacă are vreo legătură cu Soare Lanka, srilankezul ultra-autentic de pe partea cealaltă a pieţei. Mai probabil, şi chinezilor le-a inspirat ceva solar colţul ăsta de cartier: portocalele orbitoare pe muşamaua tarabelor, rotunjimea circului foamei (un soare sau un wok întors?) răsărind peste baltă, vasile bronzat deşi e ianuarie… Ok ok hai să lăsăm poezia poeţilor.

Spre deosebire de soare-soare, care e un corp ceresc măricel, Wok Soare pare să fie un cotlon de 2×3 metri unde te duci să iei fastfood chinezesc când n-ai ce mânca acasă. Atât de simplu. I’m sold. Intru în micuţa bucătărie-cu-vitrină, cu lambriuri de plastic pe pereţi şi tăvile sclipind a inox proaspăt.

În faţa mea, o cucoană întreabă dacă “ăştia sunt nodălşi” şi nu e sigură dacă-i vrea. Da, duamnă, sunt nodălşi. Dacă nu-i vrei matale îi vreau io.

Doamna pleacă cu nodălşi. Nu că ar avea multe Wok Soare de oferit azi. E prima sau a doua zi de Wok Soare. Trebe’ calibrată tigaia, rodat arzătoru’, reticulate splinoidele.

Plec cu o caserolă de nudălşi cu pui, o porţie de pui wokăit cu legume, nişte porc aşijderea, cinci aripi prăjite (ERAU ACOLO, MAMĂ, CE SĂ FAC). Ah! Şi vreo patru baozî – pâinicile aburite umplute – la cinci lei bucata. 91 de lei. Rotunjit în sus la 100. Pă inflaţia asta? Practic, mâncare gratis.

Lipseşte doar un orez cinstit – bănuiesc că o să apară şi ăla zilele viitoare.

Bucuroşi că le calcă un om atât de flămând pragul în prima zi de funcţionare, noii vecini chinezi rezonabil de voioşi îmi azvârl în sacoşă şi nişte cronţănele de creveţi. Zic mulţam şi fug acasă.

*Pui cu urechi sper că se referă la ciupercile urechi-de-lemn şi nu la o specie de pasăre clăpăugă încă necunoscută ştiinţei.

Deşertăm marfa în farfurii, mulgem punga în chiuvetă (le doresc să găsească repede o soluţie mai bună decât caserolele din polistiren-pufulete) şi hai să vedem ce mâncăm.

Sorry pentru lumina neapetisantă de la vasile din casă. Aşa e iarna.

Uităm cât putem de repede puiul prăjit pe care zici că l-a dezgropat cineva din cenuşă la Pompei. Oricum pasărea e un animal la limita comestibilităţii, darămite una rece şi semi-arsă, într-o panadă de amidon întărit, nesărată şi nepiperată. Plânge KFC-ul. Plâng şi imitaţiile de KFC. Plânge până şi puiul coreean de la Auchan.

Nudălşii, în schimb, trec examenul fără emoţii. Nu-s uscaţi sau aţoşi (sindromul nudălşilor de mall). Detectez şi nişte franjuri satisfăcătoare de ou. Şi cui îi trebe’ pak choi şi water chestnut când eşti în buza unei pieţe pline de varză crocantă românească şi morcovi? E ceva atât de reconfortant la fusionul ăsta de cartier.

Stir-fryurile astea uleioase (Wok Un-Soare, hăhă) sunt o plăcere simplă. Carnea e fragedă, leguma crocantă, zeama e un şut de umami în papile fără să fie ocnă de sare – şi atât. Zero complicăţenii, zero subtilităţi, zero parfumuri pă care nu ştii de unde să le apuci, dăcât genul de porcărie ultra-palatabilă pe care ai putea s-o bagi la jgheab până poimâine în timp ce te uiţi ironic la Iubire cu parfum de lavandă pe netflips.

Aoleu cât pe-aci să uit! Pentru toată zeama aia nescursă în sacoşă, avem şi bao (umplute cu carne, ceapă şi tăiţei sticloşi) pe post de bureţi. Asta cred că-i partea mea preferată.

Nostalgice şi peştoase, cronţănelele prăjite de creveţi au fost jertfite câtorva beri mai către seară. S-au depus peste tot: coronare, cur, conştiinţă. Cum se cuvine.

Concluzia experimentului e că 2 guri au fost săturate (şi, în mare, mulţumite) cu numa’ 100 de lei – un succes după socotelile mele – şi cam încă o dată pe atât a ajuns la frigider pentru a doua zi dimineaţă. Ce-i asta, vere, 2015?

Şi uite aşa, Wok Soare şi-a câştigat locul în constelaţia Pantelimonului, o să-l mai deranjeze vasile săptămânile viitoare.

Încă nu l-am identificat nicăieri pe interneţ (o fi pe tiktok dar acolo nu intru eu) – nici măcar pe maps – dar îl găseşti pe Aleea Dobrina, în incinta Pieţei Delfinului, lângă vinărie şi coafor.