Post-cântare: Punk Apocalypse ’26 la Quantic (semne bune punkul are!)

Un maraton de şase ore de punkăreală? Putem, noi, ca oameni?

Cât pe aci să mă trag pe cur pentru că-s obosit şi trist, dar când mi-a zis Muntele că vrea şi el să meargă, I was like: adică să-l las pă Muntele să fie mai cool decât mine? Ooopaşa, vasile, ia-ţi geaca ta de piele şi umblă.

Şi iată-mă în Quantic, la Punk Apocalypse ’26. Lipesc o bere de mână şi mă uit în jur: nu cred că am mai văzut atâta lume la o punkăreală de val nou (semnele erau acolo, de exemplu cum s-a burduşit Expiratul la ultima lansare Pârnaie). Veste de blugi, creste ţepoase, mustăţi optzeciste ironice, feţe tinere cât vezi cu ochii, câţiva mileniali veniţi să-şi nege reumatismul (îi recunosc uşor după expresia arhaică “hei, tu eşti Vasile?”). Zici că a răsturnat cineva aici cu basculanta şi Underul, şi Beţivii, şi Retro, şi Simsul, şi Manasia. Un potpuriu demografic. Sexomarxişti, ar zice mamaie.

Fiindcă apocalipsa începuse la şase jumate, deci practic la prânz, am ajuns prea târziu pentru Dă-te-N Sânge (autorii lui Nu am bani de Bolt). Mi-a părut rău. Nu ştiu dacă au adus şi de data asta pe scenă o merdenea de la Luca. (Dă-te-N Sânge pe youtube.)

Fuck You! Dracu s-au retras de pe afiş după nişte contre cu organizatorii, ceea ce m-a bucurat într-un fel, nu fiindcă nu mi-ar plăcea FY!D – alt nume mare în ce am botezat mai demult chetăcore – ci fiindcă scena fără fricţiuni n-ar mai fi scenă.

În locul FY!D ne-au vizitat Pinkpool, nişte emoişti-nu-punk anglofoni din Berlin (ruşi şi români, din câte am înţeles). Un sunet adorabil de familiar: adică dacă-mi ziceai că suntem în 2002 şi ăştia-s the Offspring, probabil te credeam. La skateparku din Herăstrău, birjar. (Pinkpool pe insta.)

Îmi pare rău că n-am luat aparatul foto să produc şi io o fotografie omenească.

Despre Brainwasher nuş ce să-ţi povestesc decât că fac un punk-funk (Gang of Four vine în minte) care DUDUIE şi îţi încinge urechile ca o centrală termică Motan proaspăt revizionată. Mi-i lăudase mai demult Denisache. Iar în seara asta m-am ciocnit în mulţime cu Pogăciaş (pe care îl bănuiesc că a fost la de 5 ori mai multe concerte decât mine) care a întrebat mai în glumă / mai în serios: bă, ăştia-s români? (EP-ul Brainwasher pe youtube.)

Ştii cine-s sigur români? Pârnaie. (Ce cuvânt frumos.) Hardcoreală simplă, coioasă, zgrunţuroasă. Şi pe măsură ce mustaţa lui Răzvan devine mai porno, repertoriul Pârnaie devine mai politic. Fascist! Muist! răcnit de o hală întreagă? Minunat sentiment – deşi în continuare cred că textele alea ar mai putea fi şlefuite un pic.

*Acuma, serios, una era să fii antifascist în 2000, când era încă oarecum faux-pas fascismul în sine (cam când Terror Art scoteau bijuteria postpunk Baricada Antifa), şi alta acum, când fascismul în toată regula e mainstream mondial.

Coverul insalubru şi sfâşietor după Carmelita (Mihaelaaa!) a încununat setul da’ nu înainte ca paza clubului să aibă de furcă cu noianul de tineret despuiat şi supărat care a luat cu asalt scena. The kids are alright. (Pârnaie pe youtube.)

*Că tot am adus vorba – omg, m-am tras într-o poză cu Gigi de la Terror Art. Poza a făcut-o Tudor de la Dă-te-N Sânge care era îmbrăcat în con rutier. O voi preţui din ambele motive!

Post Pârnaie, hop şi geamăna ei mai happy-go-lucky, Martalogii. Alle gute Dinge sind zwei. S-a ţopăit din toate bulanele pe scenă şi la poalele ei, s-au martalogit vreo două piese catchy de pe viitorul album (fără Romeo Fantastick de data asta) şi chiar dacă întrebările sunt un pic mai macro (cu ce dracu am greşit / de lumea s-a prăbuşit) aerul e tot de bere la PET şi seminţe Djili pe bordură.

Martalogii s-au fixat deja în istoria punkului românesc cu Fură din Mega Image şi Toţi ciudaţii şi Porcilor şi Băutură şi scandal şi Prenadez şi atunci n-am cum să nu le iert doza de cringe din Revolta (de pe albumul nou) – da’ zău, să-mi zică punkiştii să mă duc să iau Bacu’? Not gonna work, man. Ce urmează, cântece antidrog straight outta 2004? (Martalogii pe youtube.)

Până să vie Slicer (veteranii serii – aparent împlinesc deja 10 ani) m-am strecurat afară, că deh, cât punk puteam să duc şi io într-o singură seară – dar mi-a zis Ciprian că s-a moshăit pe cinste.

Io am rămas în cap cu Fascist! Muist! şi acum am un pic mai multă speranţă, yay.