Vasile(N-am poză care să ilustreze cele de mai jos; credeţi-mă pe cuvânt.)
Nu mai fusesem de o grămadă de vreme la Hard Rock dar era concert şi, nefiind la curent cu ultimele realizări ale ştiinţei, nu auzisem niciodată bizara formaţie contemporană “Timpuri Noi fără Artan”. Aşa că bine, hai să mă duc, zic. O să fie haios, zic. (Spoiler: nu sună groaznic, e doar Timpuri Noi fără Artan.)
Dar nu despre asta e vorba.
* * *
Ca să ajungi acolo dinspre capătul lui 41 tre’ să traversezi şoseaua, aşa că mă îndrept spre unde ştiam că-i trecerea de pietoni. Pe drum, îmi fac încălzirea pentru sprint, ştiind că zebra e strict decorativă iar viteza unui SUV condus de un parlamentar beat pe Kiseleff poate atinge Mach 1.
Când colo, zebra lipsea. În locul ei… oau, uite Vasile un pasaj subteran!
Îhî, un tunel care trece pe sub Kiseleff, cu treptele deszăpezite, curat, luminos, consecvent, nici măcar nu pute. Cam cum trebuie să fi arătat pasajele din gările de provincie în alea 5 minute din ‘72 când încă nu se pişase primul om în ele.
Hei, probabil face parte din gloriosul ansamblu de pasaje de la Casa Scânteii pe care taxele şi impozitele mele l-au achiziţionat recent, jubilez în fular. Şi cobor înăuntru.
Dar, ştiţi voi, edilii noştri nu au învăţat că nu orice util trebuie neapărat îmbinat cu plăcutul. Pogorându-mă în pasaj, sunt orbit brusc de câteva zeci de tablouri pestriţe. Hopa! Ce-i asta, un pasaj întreg plin cu LCD-uri luate la suprapreţ? Jvup, jvup, îmi pulsa deja vena libertariană de la tâmplă.
Mă liniştesc când, apropiindu-mă, îmi dau seama că nu sunt LCD-uri ci doar poze luminate din spate. Probabil nişte simple neoane la suprapreţ. O soluţie economică. Nici măcar nu arată atât de rău toată galeria.
În poze sunt nişte obiective de prin oraş. Nu mai ştiu exact care. Probabil Ateneul, Casa Poporului, coiul străpuns. Cam ce s-ar găsi pe cărţile poştale dacă ar vrea cineva să trimită cărţi poştale din Bucureşti.
Rog pe cineva să mă ciupească de o bucă, că io nu cred că în buricul Capitalei s-ar amenaja vreodată ceva atât de… ă, atât de corect. Nu tu kitsch fioros, nu tu tavan crăpat după 3 zile, nu tu dală spartă de Dorel, nu tu minune caracaloidă cu clanţă montată invers. Ciupitura de bucă îmi confirmă că nu visez.
Nu se poate, îmi spun. Ceva, undeva tre’ să fie strâmb sau de-a-n boulea sau măcar neglijat.
Nimic, frate. Totul în pasajul ăla e la linie. 70 de metri de Elveţia la doi paşi de muzeul satului.
* * *
Când să ies şi să-mi schimb părerea despre cât sunt de serioşi conaţionalii mei, din galerie îmi trage ochiul o poză suprasaturată cu domul urât al Politehnicii.
Staistaistai, ce scrie acolo jos?
“Universitatea Politehinca”.
Sic erat scriptum!
“P O L I T E H I N C A”.
Cam cum s-ar chema universitatea incaşilor dacă ar mai exista incaşi.
Mayasii cred ca studiau la Tehnotihuacan
Iar aztecii la aztehnică!
eu sint uluit de cite ori constat imaginea abradacabrant fantastic de buna de care se bucura elvetia si elvetienii in romania.
la noi elvetienii sint socotiti complet lipsiti de umor, tipicari la modul paranoid, comici, cu o limba germana care ne face sa ne tavalim pe jos de ris, si mai ales au reputatia pe care o au ardelenii in regat – adica molcomi si foarte inceti la minte, taranosi, si un milion de alte chestii din astea, in principiu aproape nimic pozitiv. au brinza buna.
austriecii in schimb, ni se par si ei comici, dar simpatici si la modul pozitiv decadent bon vivanti.
70 de metri de elvetia :-)
Noi dacă-i ştim numai din poveşti cu ceasuri şi bănci…
problema ta vasile (doar una din ele) e ca stii ceti, d’aia vez’ nu o sa fii niciodat’ fericit k lumea.
geniul e nefericire bre’. ereai prea treaz cand ai trecut p’acolo prin elvetia. mai bine treceai pa la rusnacii tai ca la aia le treci multe cu vederea.
Eo să ştii că eu sunt foarte rusofob, numa’ îmi place muzica lor.
iarasi sintem in contratimp. mie de cand cu isteria mondiala iscata de maimutzele musulmane, rusii imi par din ce in ce mai bipezi. of, of relativismu asta, cum le amesteca pe toate.
adac poit as citsetsi atsa insaenma ca etsi integilent.