Întâmplător, Taverna Topraisar: popas pentru un peşte la plită şi o rapană cinstită

Oh, hei, nici n-am (40 de grade afară) observat că e vară! Vara e când îţi scriu pe blog despre locuri mai îndepărtate decât şoseaua Andronache.

Aşa că iată-ne la Topraisar (din toprak hisar, cetatea de pământ), judeţul Constanţa, important nod de circulaţie pentru TIR-uri şi berze, unde am oprit să fumăm o ţigară în drum spre vama de la Negru Vodă şi ne-am dat seama că ne-a lovit un pic foamea călătorului.

Ce bulan! Ştii, am ajuns aici complet la pleasnă, în nici un caz fiindcă am văzut io azi dimineaţă pe hartă că la Topraisar e o tavernă cu peşte şi eram curios.

Tot întâmplător am parcat fix în faţa ei, lângă sediul AUR (România rurală 2025 csf!) şi o frizerie. Salut, Taverna Topraisar. Vin la tine fără nici o aşteptare.

Goală, dar primitoare, incinta are un vibe boho-rustico-marin, cu picturi murale naive şi alte instalaţii curioase. În boxe e un remix dance 2020something după o piesă a lui Chirilă de pe vremea noastră. Post-ironic.

Un domn amabil cu alură de bouncer fioros, posibil chiar local-faimosul chef Ştachie (am auzit de el într-un articol despre un concurs de pescuit pentru copii), ne întâmpină şi ne prezintă captura zilei – bănuiesc că din congelator, dar nu uita Vasile că eşti la şosea în Topraisar nu la Mesogios.

Meniul e scurt – 4-5 peşti, câteva moluşte, un crevete, clasicul storceag de sturion, icre, pui pane pentru oropsiţi, bere, vin, cico cola.

Şi ştii ceva? Scorurile sunt chiar OK. Arată-mi la mine în cartier (şi io CHIAR nu stau în Cotroceni) un loc unde primeşti un peşte întreg, cu mămăligă şi mujdei cu tot, pă 50 de lei şi ţi-l literalmente mănânc.

Pălămida tocmai s-a terminat (of) iar carasul prăjit, deşi îmi face cu ochiul, e no-go că sunt cu fetele şi vor şi ele să înţeleagă ceva, plus că m-aş mozoli ca drecu.

Vom piguli astăzi la Topraisar, greco-păsăreşte, o doradă, un lavrac şi o grămăjoară de melci de mare.

Şi sperăm ca Glaucus, ocrotitorul pescarilor, să fi ocrotit şi lanţul frigorific. Paranteză la paranteză: mereu chicotesc un pic la bibanul de mare fiindcă îmi amintesc că face parte din familia Moronidae.

Primele sosite sunt rapanele (35 de lei). Ofof ce bucurie simplă, cu gust dulceag-sărat, olecuţ de aromă de iod şi consistenţa fix cât trebuie de gumoasă. Urechile de porc ale mării. Avem bourgot acasă.

Ar fi mers o bere, dar limonada locului (10 lei) e perfect potabilă.

(Dacă azi mănânc rapane cu inima un pic îndoită, e fiindcă mai demult ele erau doar o curiozitate invazivă culeasă de scafandri pe după diguri, dar acum că-s populare sunt adesea hârşâite cu traulul de pe fundul mării, ceea ce poate cauza alte belele.)

Bibanul de mare şi dorada sunt crocant & sărat împieliţate pe dinafară, fără să fie uscate pe dinăuntru. Nişte peşti perfect corecţi! Grozav, acum ar fi mers un şpriţ.

Dezosez peştele. Aş fi fost un chirurg excelent. Chirurg de peşti. Fripţi. Oare chirurgii de peşti fripţi iau şpagă, mă întreb. (Hehe, ca în desenul cu peştele la bancomat. Solzi însuficienţi. Era hazliu fiindcă era un somn, care somnul chiar n-are solzi. Vasile râzând la propria lui poantă de acum cinci ani.)

Mie îmi place textura cremos-păstoasă a mămăligii, care pare şi ea decongelată înainte să fie perpelită pe plită. Altora nu. Dezbatem, fără să ajungem la o concluzie. Mujdeiul răcoros şi spumos e unanim apreciat.

O procesiune de gâşte claxonează de-a lungul trotuarului prăfos din Topraisar şi io mănânc peşte cu mămăligă controversată. Într-adevăr, viaţa la care visam în liceu.

Când să ne strângem poşetele şi să ne vedem de drum înspre Bulgaria, hop şi o surpriză off-menu din partea casei.

Nici măcar nu am legitimaţia de influencăr la mine deci nu ştiu ce am făcut să merit această strachină de creveţi scăldaţi în sos de roşii obscen (uleios, sărat, vinovat, cu pâine luat). Cineva acolo jos te iubeşte, vasile.

Paguba finală: 173 de lei plus ciubuc. Dar am rezolvat trei fomişti, cu tot cu apă, limonadă şi cola. Acum putem străbate cei 100 kilometri care ne-au rămas până la mare fără regretul că n-am mâncat un peşte la mare.

Bucuros de cunopeştinţă, Taverna Topraisar a lui Chef Ştachie. Pe curând and thanks for all the fish.

O adăugăm fără regrete în carneţelul de popasuri pitoreşti – dacă vrei să ajungi la Balcic, Şabla, Krapeţ, Mangalia şi să fentezi balamucul din staţiuni. (De exemplu când e Beach Please şi stai ânplm 3 ore la coadă până la Costineşti ca tâmpitul fiindcă nu ştiai că e Beach Please, cum am păţit io într-un an.) Sau dacă stai în Constanţa şi vrei să ieşi 20 km din oraş să mănânci un peşte şi să bei un şpriţ.

Taverna Topraisar se găseşte în comuna cu acelaşi nume, la numărul 38. Au băieţii facebook, instagram, tikitok, tot tacâmul, greu să-i ratezi.

Sursa mea din judeţ zice că nici celălalt birt din sat nu-i rău dar asta-i altă poveste pentru alte weekenduri.