VasileDacă un secret e ceva ştiut de puţină lume, atunci şi asta-i una din şaormăriile secrete ale Bucureştiului, că s-a deschis de trei zile şi are doar trei recenzii pe goagle. Fresh!
Am pândit-o de când încâ se instala. Cică a avut şi o inaugurare oficială, cu cinşpe lei şaorma, dar cine vrea băi de mulţime. Nu io.
Suntem pe Morarilor, cu ochii la o coşmelie care a fost ba cârciumă de nunţi, ba frizerie, ba cârciumă de nunţi cu frizerie – I shit you not. Pusei briciul să mă raz…
Peste drum de turnul de apă şi Popasul cu Mici, dacă vrei nişte repere, uite-l pe (Jean Michel) ASI Döner La Jar cu firma lui grandioasă râzând în soare.
Un şir de oameni ai muncii tocmai pleacă din incintă cu şaormele în braţe, precum piticii din Albă ca Zăpada.
Am pătus!, vorba eroului din Poarta iadului .
(*Cea mai bună producţie autohtonă de pe youtubul anilor ’00; dacă n-o ştii, sorry.)
Interiorul pendulează între dubai-chic şi funerar – cel puţin sigla aurie şi firidele negre cu lumânări. Chiar vrei să mănânci aicea vasile? Hmmm, dar e aerisit, răcoros (se strică mai greu maioneza) şi chiar curăţel pentru o kebăbărie în Pantelimon.
Lângă geam, o tulumbă mare de carne de pui se roteşte şi miroase prietenos, după vitrina cu topinguri. Alături e şi o vitrină cu baclavale. (Nuş’ dacă de la asta vine numele, dar Asi a fost o telenovelă turcească de succes.)
Carnea de vită e momentan în concediu. Gagiul (prietenos) mă asigură că vine şi aia într-o oră-două dar mie mi-i foame ACUM şi nu vreau să petrec mult timp în partea asta a cartierului că îmi creşte salopetă.
Taxa e 35 de lei pentru dönerul de pui în lipie, mărime universală.
Introducem de toatele (adică varză, salată verde, cealaltă varză, ceapă cu sumac, murături) – minus roşii (e iarnă) şi ardei iuţi (încă îmi revin după un srilankez). Plus o mână de cartofi (pentru că am uitat să specific fără cartofi), sosul casei şi sos de usturoi.
Mi-a făcut cu ochiul şi un sos de piper de culoare incertă, pe care am să-l încerc cu carnea de vită în altă zi cu soare.
Asemenea temutului şerpe boa după ce a înşfăcat un oposum, ne retragem la o masă retrasă să înfăptuim dizgraţiosul act.
Pacheţelul e potrivit pentru o şaormă de cartier – nici mic, nici monstruos. Lipia e un lavaş grosuţ, făinos, de care tragi niţel cu dinţii. Pare de casă – o fi, n-o fi, dar oricum nu e libaneza din Metro. Merge.
Carnea e tăiată mare (preponderent piept?), fără piei sau zgârciuri, fără vreun condiment trăsnit. Ceva să placă la toată lumea. Dar peste asta îţi mângâie din când în când palatul (nu paleta, copywriteru’ lu peşte – cerul gurii se cheamă PALAT) aroma aia grozavă de fum, vară, foişor de grădină împrumutată de la ultralăudatul jar. Lux.
Usturoiul e usturoi. Sosul casei e ceva haios, rozaliu, picant, cepos, cam acid pentru gustul meu. Zemoşenia e din belşug. Murăturile sunt, fireşte, din alea turceşti – sărate ocnă. Cartofii? – dulci, moi şi nu vin din congelator. Ăsta-i şi el un semn bun.
Mintea cere un ayran (au din ăla de magazin) dar sufletul vrea o cola. Pfaisămbag, mă transform în Lenghel.
Iau una şi pentru acasă, să nu-mi poată reproşa nimeni că n-am fost şi azi Homo vasilis, vânător-culegător competent.
A fost o experienţă kebabologică total cinstită la ASI Döner La Jar – chiar şi aşa, în varianta demo (verdictul final vine când oi încerca şi carnea de vită).
Dacă n-ar fi fost, nu ţi-aş fi povestit. Ştii că nu-mi place să scriu despre experienţele necinstite – pe alea te las să le descoperi singur(ă).
Şi nici măcar n-a fost nevoie să merg în bumfuck-Otopeni unde-i pomul lăudat al mâncătorilor de jăratic. Despre care înţeleg de la Dragoş că nu-i vreo sfârâială (pun intended).
Bun venit în cartier, ASI Döner La Jar. Îl găseşti pe Şoseaua Morarilor nr. 2 – după cum ziceam, în staţia lui 253 de vizavi de micărie. E şi pe tiktok dar lips that touch tiktok shall not touch mine.
