VasileCu siguranţă ai văzut şi poate chiar consumat la un moment dat un cheese kebab în sălbăticie prin Bucureşti.Cheese kebab e atunci când iei o (ce numim noi convenţional) şaormă, îi scoţi varza, o tapetezi pă dinăuntru cu caşcaval ras şi o frigi într-o presă de sendvişuri. Kaşarlı döner, dacă vrei pă istanbuleză (că nu s-a inventat la Mihai Bravu).
Ceva fierbinte, vinovat, care se întinde, curge, simţi cum ţi se lipeşte pă artere.
Ce n-ai văzut, în schimb, dar am mâncat io adineauri, e cum poate mintea omenească să ducă atrocitatea MAI departe.
Încălzirea globală. Bomba cu neutroni. Şaorma pane.
Fucking şaorma pane.
Uite-mă pe mine la Timpuri Noi, holbându-mă în geamul de sus până jos al şaormăriei lui Emar. Nu mă vezi aici fiindcă sunt de partea cealaltă a pozei.
Sunt convins că Emar ăsta, aşa, în inima lui, e un fast-food cinstit. Sosurile nu par de alaltăieri, tulumba de carne e fotogenică şi miroase bine. Ia uite, au şi şaorma tăiată arăbeşte (40-50 de lei). O poţi mânca cu o mână în timp ce cu cealaltă bagi cifre în Excel. Poate într-o zi o voi încerca.
Dar azi am venit pentru altceva. Trag aer în piept. Ridic un deşt spre văzduhuri precum Socrate în poza aia celebră făcută de Jacques-Louis David la 1787. Şi exclam:
Şaorma pane, vă rog.
Se lasă o tăcere. Dacă nu era martie, auzeai musca. Trei domni în salopete, veniţi să-şi ia şaorma obişnuită, ne-pane, de oameni plăpânzi, cască ochii şi gura şi nasul în faţa curajului meu imens şi fâlfâitor.
Băiatu’, impresionat şi el dar nu atât de tare, că a mai văzut aventurieri la viaţa lui, se pune pe rulat (cele DOUĂ LIPII), pe presărat, împachetat, tostat, spârcâit, panat (nu panetat!, influensării lui peşte) şi în final pe prăjit.
Apoi pescuieşte şaorma din friteuză şi o propteşte să o măsurăm din priviri. Eşti sigur, vasile? Sunt sigur, frati-miu întru umeri laţi. Azi voi mânca şaorma pane.
Această (practic) chimichanga al pastor dâmboviţeană costă 65 de lei.
Înţeleg: manopera, uleiul, războiul din Iran, 2026-le. Măcar e cât antebraţul meu. Ba chiar arată ca antebraţul meu dacă vezi dungile de la grill ca pe un fel de păr stilizat.
Ca în cazul tuturor drogurilor tari, e mai bine să consumi şaorma pane într-un mediu sigur, sub supravegherea cuiva care nu mănâncă şi el şaorma pane. Aşa că azi mă duc la birou ca să se uite Călin la mine în timp ce mănânc şaorma pane.
Îi arăt ce am în traistă. Se bucură că azi pare el ăla health-conscious. El are doar nişte langoşi cu brânză de burduf.
Desfac caserola ca să admir şaorma interzisă de convenţiile internaţionale.
E tranşată în cinci, însoţită de cartofi excongelaţi, maio-usturoi, maio-chup şi absolut nimic care ar putea lăsa impresia de verde sau sănătos. Plus, moţ deasupra, sosul ăla oranj de “brânză” tex-mex care a făcut rondul McKingKFC-ului în 2025 şi despre care am io o bănuială secretă că e de fapt fondul de ten cu care se dă Trump.
Hei, putea fi mai rău. Puteam fi acum în Scoţia, uitându-ne cu aceeaşi fascinaţie la un deep fried Mars bar.
Şaorma pane măcar e încă în UE.
Mufc fi molfăi din faorma înfpăimânfăfoawe.
Lipia e grosuţă, gălbuie, gumoasă, fermă, ca o scoarţă tânără de copac. Pesmetul şi uleioşenia îţi rămân pe degete şi pe buze.
Interiorul buturugii e carne, oareşce usturoi, porumb, nişte… ăhm… ciuperci complet arbitrare? – şi încă nişte carne. Plus carne. Inevitabilele goluri dintre carne şi carne sunt cimentate cu o caşcavea incertă, palidă (că deh, o vezi prin sosul ăla portocaliu). Carnea e OK, n-o fi ea cea mai zămoasă, dar nu e tocătură ambiguă, ci chiar a fost muşchiul unui mamifer odinioară – îi simţi fibra şi rumeneala.
În orice caz, fiecare felie reprezintă DZR-ul de hidrocarburi şi glucide pă o zi pentru un om mediu, bănuiesc io.
Trei felii. Atâta s-a putut. Celelalte două, mai către seară, dacă reuşesc între timp să fac 70.000 de paşi pe smartwatch.
Mă topesc în cel mai directorial scaun pe care îl găsesc şi meditez.
Azi nu se va munci multă muncă, prieteni.
Ore mai târziu, încă simt nevoia să mă fac una cu o salată verde. Să sug seva dintr-un fir de ceapă de primăvară. Să rumeg o frunză de dud, ca viermele de mătase. Acum înţeleg de ce mănâncă pisicile iarbă. De ce storc gagicile lămâie pe peşte.
La naiba, simt nevoia să fumez o ţigară ca să-mi ADAUG minute la viaţă.
N-a fost de nemâncat (vorbeam şi io în hiperbole!), dar a fost, totuşi, şaorma pane. În toată deplinătatea paneului.
Privind înapoi, ar fi fost chiar o experienţă plăcută dacă a) venea cu un sos pe bază de iaurt şi o salată acrişoară sau b) era trei dimineaţa şi băusem 9 beri şi nu-mi mai păsa.
Splendid, n-aş mai băga aşa ceva în mine niciodată ever. Recomand. O dată. Oribil, delicios, oribil. Noian de sentimente.
Emar Shaorma e la Timpuri noi, pe Şincai cu Avalanşei, aproape de metrou – pe diagonală faţă de uzina de corporatişti. Livrează prin aplicaţii. Probabil o să posteze la un moment dat ceva şi pe instagram, că are un cont acolo.
