Zapând

Ceva ce voiam să postez acilea încă de acu’ o săptămână dar se face că n-am avut timp. Nişte poezie d-aia pură, surprinsă într-un interval de un sfert de oră, într-o noapte frumoasă de toamnă timpurie când, în general, poeţii beau foarte mult şi se uită la teve şi-apoi nu mai sunt în stare să puie pe blog ceva ne-cretin.

Fiecare înţelege ce vrea. E despre om şi despre viaţă.

Curaj, curaj!
Iisus
te iubeşte de sus,
din garaj.

Şi pe tine, frate –
chiar dacă eşti cu d-astea
faci parte din oastea
vietăţilor Botezate.

Ba chiar şi pe regele rom,
un fel de rom-Kim Jong-il
dar cu mai mult stil.
Şalom!

(Dar vai, expresiile iudaice
nu-i vor ferici
pe clericii
ţării noastre laice

care prin natura
lor sfântă
îţi bagă picioru-n gura
care astfel nu mai cuvântă.)

O horă
e o roată mişcătoare
şi sonoră
care te fute la picioare.

Pe de altă parte doina
e la români
o expresie a jalei care mai apoi, na,
te fute şi ea la plămâni.

În comuna primitivă
O astfel de disonanţă cognitivă
se rezolva în mod isteţ
c-un mistreţ.

Cât despre buget
el constă din lovele,
se ocupă de ele
un olandez get-beget.

Un şarpe cu glugă
vrea să guste
din manguste
da’ le pune pe fugă

iar bietul Dan
nu vrea
decât ciolan.
(i-aş da.)