Ghid de supravieţuire în taxiurile neiertătoare ale Bucureştiului

Deşi sunt, după toate definiţiile, un hipster, nu merg cu UBER. Nu pentru că aş avea ceva împotriva UBER, din contră, ci fiindcă telefonul meu ar putea exploda dacă-i instalez încă o aplicaţie. Iar taxiul în Bucureşti e atât de ieftin şi la îndemână încât n-am de ce să-l bombăn şi să caut alternative.

Ah, şi n-am avut niciodată un incident neplăcut într-un taxi.

Îhî, aţi auzit bine. După ani de mers cu taxiul cvasi-zilnic, nu-mi amintesc să fi luat vreodată o ţeapă (sau mai rău, o bătaie). Am mers cu şoferi români, ţigani, turci, pocăiţi, ortodocşi, puşcăriaşi, burtoşi, păroşi, în şlapi, la costum, microbişti, comunişti, neo-nazi, monarhişti, psihopaţi, filosofi, ingineri, pariori, cuţitari etc. şi singurele faze nasoale au fost când vreunuia îi puţeau picioarele.

Aud, în schimb, multe poveşti de groază cu taximetrişti de la prietenii mei. Poate-s eu băftos, dar poate că nici ei n-au crescut în oraşul ăsta şi n-au în sânge toate codurile nescrise ale acestor străzi periculoase. Grr.

Aşa că, omule, uite sfaturile mele care s-ar putea sau nu să te ajute.


Foto: ceva serial de pe Netflix.

1. Nu te certa dăcât NICIODATĂ, boss.

Dacă omul nu vrea să meargă în Drumul Taberei sau n-are chef să te ia că ai o pisică în braţe, să fie sănătos, a pierdut o cursă. Sigur, te-ai putea plânge la Poliţie, dar chiar vrei să încurajezi o lege totalitară? Aşa cum cofetarul baptist n-ar trebui obligat să facă tort pentru o nuntă homo, nici şoferul n-ar trebui obligat să te şofeze dacă nu-i place faţa ta. Pune mâna, fă o comandă, precizează toate detaliile şi pronia cerească îţi va trimite o maşină care te acceptă.

Dacă omul ascultă un sub-gen de manele care nu-ţi place sau fumează în maşină, ţine-ţi respiraţia şi nu te pune la mintea lui.

Faza cu “clientul nostru, stăpânul nostru” nu se învaţă aşa, cu una, cu două, în doar 26 de ani de capitalism post-traumatic.

Rabdă şi aminteşte-ţi că în troleibuz e MULT mai naşpa. (Ultima dată când am mers cu troleibuzul, s-a stricat după 2 staţii, iar înăuntru era un nebun care învârtea prin aer două cârlige de pescuit şi urla că vine războiul.)

Probabil vei auzi “Fă, curviştino, asta calcă, nu fute!” când e o femeie pe trecerea de pietoni sau “Uite-l şi pe muistul ăsta care merge ca ochii mortului, futu-l în cur” când un alt participant la trafic circulă perfect legal. Fă-te că te amuză. În stânga ta e un om care petrece 10, 12, poate 14 ore din zi într-o cutie de tablă în traficul din Bucureşti. Probabil n-are nici cine ştie ce şcoală, că dacă avea, era acum în Elveţia la CERN.

Fii zen!

Nu-i treaba ta să-l educi sau să-l mustri, că nu eşti maică-sa, dar e treaba lui să te şofeze cât mai calm şi senin. Dacă asta înseamnă să-şi verse năduful, OK.

2. Bacşişul e absolut esenţial.

În Bucureşti avem cel mai ieftin taxi din Europa. Dacă ceasul arată 6 lei şi 92 de bani, nu-i da omului 7, ce dracu. Dă-i 10. O bună parte din acreala taximetriştilor e provocată de clienţi care nu lasă bacşiş, deşi în oraşul lor de provincie, acelaşi serviciu e de două ori mai scump (şi oricum e ieftin).

Singura situaţie în care e OK să nu laşi ciubuc e atunci când individul a făcut ceva deosebit de nasol şi ai chemat deja poliţia.

Chiar dacă a fost o cursă de căcat, ciubucul e modul tău de a întoarce obrazul celălalt. În plus, te vei simţi ca un boss când cobori din acel Logan cu 500.000 km la bord, ale cărui componente sunt legate cu sfoară.

3. Învaţă să vorbeşti cu taximetriştii.

Niciodată nu te urca în maşină înainte să întrebi dacă-i liber. Beculeţele de pe căciula maşinii sunt ca gagicile, boss: roşu înseamnă nu, verde înseamnă poate.

Atunci când adresa unde mergi nu e în celălalt capăt al oraşului, curtează-l cu “Ştiu că-i aproape, boss, da’ ne înţelegem”. Asta îi semnalează că nu eşti un scârţar şi că eşti dispus să te desparţi de ăia 5 lei şpagă.

Dacă se plânge de viaţă, fă-te că eşti empatic: “Mă întreb cum supravieţuiţi la 1 leu 39 kilometrul”.

Dacă are nişte convingeri politice, mulează-te tu pă ele, nu îl contrazice cu ideile tale progresiste de hipster. Ah, iar dacă e sigur că Băsescu e evreu, că americanii n-au fost pe lună sau că laserul lui Coandă a topit tancurile sovietice, fii şi tu sigur împreună cu el.

Dacă-ţi spune, brusc, că eşti un căcat cu ochi, probabil are o cască în ureche şi nu vorbea cu tine, chill. Şi chiar dacă vorbea cu tine, vezi punctul 1.

4. Fă cunoştinţă cu taximetriştii de prin vecini şi dezvoltă-ţi relaţia cu ei.

În orice cartier există nişte focare unde şoferii de taxi se strâng să bea cafele de la automat şi să înjure sistemul. Uneori sunt marcate ca staţii de taxi, alteori ca şaormării.

Acolo-s mereu aceleaşi feţe. După 2-3 curse ai să fii de-al casei în maşinile lor. Poţi să afli aşa tot felul de fun facts, de exemplu că domnul care poartă şi vara fes a fost şoferul lui Raţiu în ’90 sau că lui Ramiro, care a făcut nişte puşcărie la viaţa lui, îi plac Creedence.

Când ai mai mare nevoie, o să dai de ei în colţuri nebănuite ale oraşului (nu fi leneş, învaţă-le numerele de înmatriculare). O să te simţi cu 17,3% mai valoros chiar şi când n-ai nevoie de taxi şi doar vă faceţi cu mâna.

5. Bineînţeles că există şi rechini. Uneori sunt chiar inevitabili.

În faţa clubului de manele din mijlocul nicăierilor, la -10 grade, 50 de lei până în cartierul tău sună chiar rezonabil.

Altfel, evită-i pe rechini. Dacă mergi să te drojdeşti pe Lipscani într-o seară aglomerată, nu lua taxiul spre casă de la barieră, ca fraierii. Du-te în faţă la Unirea, unde ai şanse mai bune să găseşti un şofer cinstit. Oricând ai ocazia, foloseşte-te de prietenii tăi Star şi Clever: decât să te târguieşti cu toţi ciudaţii, cheamă-ţi o maşină prin aplicaţie şi ştii de unde să-l iei pe om. (Pentru o experienţă old school, poţi să păstrezi în agendă şi câteva numere de telefon: 9425, 9477, 9444, 9595 etc., cu 021 în faţă.)

Pe urmă există, bineînţeles, noaptea de Revelion, când aplicaţiile sunt total înfundate iar taximetriştii de pe stradă se transformă cu toţii în rechini, ca nişte vârcolaci ai micii ciupeli. Chiar şi atunci, dacă ai noroc, poţi să dai de şoferul ăla pocăit care insistă să pună ceasul, îţi spune tot drumul poveşti cu Isus şi te trezeşti că ţi-a luat doar doişpe lei din Titan până-n Primăverii. Bossometrul tău va piui până la anul!

6. “Da, şăfu, da’ ce firmă să aleg?”

Meh. Toate firmele de taxi din Bucureşti (şi Ilfov) sunt o apă şi un pământ. Dacă-i un nume pe care l-ai mai văzut de 2 ori prin oraş, e OK.

Dacă numele de pe maşină e complet obscur sau clonează o firmă mare (“Taxi Amerindian”, serios?), fii mai precaut. Chiar n-ai acces la un taxi mai de încredere? Atunci, beleşte ochii super atent la preţ, vezi dacă taximetristul n-are o fizionomie lombroziană şi consultă punctul 7.

Nu te speria de Next sau Taxi 2000, care cer cam 1 leu 75 per km. Diferenţa e neglijabilă, ai fi lăsat-o oricum ciubuc, iar ăia de la 2000 m-au surprins de câteva ori cu maşini frumos mirositoare şi încă netrecute prin vreun război.

(Tu n-ai să faci asta, dar prietenul tău turist poate să ia chiar şi un taxi de fiţe, la 3 lei jumate kilometrul, şi i se va părea super ieftin.)

7. Adevăraţii boşşi călătoresc în siguranţă.

Ţi-e frică de taxiuri? Gândeşte-te că şi lor le e frică de tine. Nu am de unde să scot o statistică, dar cred că mai mulţi taximetrişti sunt agresaţi de clienţi decât invers. Oricum, pentru o inimă uşoară, poţi să fii extra paranoic şi să reţii numărul maşinii, firma şi indicativul (toate astea ar trebui să fie inscripţionate pe maşină), ba chiar să i le trimiţi pă whatsapp unui prieten care să se simtă vinovat dacă păţeşti ceva.

Dacă eşti beat, verifică-te bine de telefon, portofel etc. şi nu le scoate din buzunar ca să te joci, fiindcă vor cădea sub banchetă şi nu le vei mai vedea niciodată. Apropo, sper că ai pus deoparte ăia 20 de lei ca să nu fie nevoie să sapi în poşetă la sfârşitul cursei.

Dacă eşti foarte beat, nu-ţi aşterne conţinutul stomacului pe bancheta din spate, frate, DĂCÂT dacă ai cu tine o maimuţă dresată să-i plătească omului o curăţare profesională.

Eşti gagică? Am înţeles că nu e frumos să te aşezi pe scaunul din dreapta şoferului. Toate manelele cu taximetrişti (vezi Bibliografie) conţin oleacă de cultură a violului.

Dacă-i noapte şi se merge cu viteză, locurile din spate sunt oricum mai sigure, iar o bună parte din taximetriştii bucureşteni sunt purtători ai bacilului Koch şi ar putea să-ţi tuşească în faţă.

Lăsând tuberculoza la o parte, Bucureştiul e un loc mai liniştit decât marile metropole europene.


Protip: ăsta nu e un taxi.

Ah, şi nu te speria dacă numele de pe licenţa de taxi nu se citeşte. Sau nu corespunde cu ăla din aplicaţie. Sau în poză e altă mutră. Ce, tu mai ai faţa de la 14 ani? Sau numele de la naştere? Căile şoferilor de taxi sunt nebănuite, iar punctul 1 te împiedică, oricum, să pui întrebări.

8. Nu uita că taximetriştii nu sunt nişte roboţi obligaţi să te plimbe (deşi asta ar fi chiar jmecher). Sunt oameni şi tot ce e omenesc li se aplică şi lor.

Bibliografie: unu, doi, trei.

Autor:

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au nici una.

Comentarii făţoase

10 comentarii pe stil vechi

  1. Parno Dula

    Boss, da’ am voie sa fiu contra Uber pt. ca functioneaza ilegal? (si nu ca as fi eu paranoic cu legalitatea perfecta, da’ aici vorbim de concurenta neloiala, pe langa alte chestii naspa legate de privacy-ul purtatorului de aplicatie Uber, de securitatea datelor personale pe care le bagi la ei samd.)

    1. In VASTA majoritate a cazurilor, gasesti taxi… io dau comanda doar la d’alde Meridian. Taxi 2k sunt chiar bengosi. Si experienta recenta zice ca pot sa cer chestii de bun simt cum ar fi “va rog frumos sa nu fumati, ma deranjeaza mirosul (daca esti gagica poti sa o bagi si pe aia cu ‘sunt gravida’)” sau “putem va rog frumos sa oprim radio-ul? Sunt foarte obosit si ma cam deranjeaza”. Daca esti civilizat, se conformeaza.

    2. Cand te intorci acasa dupa revelion, boss…. stabileste-ti ora la care pleci, si comanda din timp un BlackCab (“din timp”, adica, o zi inainte). Nu doar ca mergi ca un boss de boss, dar nici macar nu e chiar asa de prohibitiv de scump… crede-ma ca-ti permiti, si s-ar putea chiar sa fie mai ieftin decat “surge price”-ul de la Uber.

  2. Ciprian

    De ce sa-i cer eu sa nu fumeze si sa lase radioul moale? Asta fac implicit cei de la uber ca altfel nu mai colaboreaza cu ei. Si de ce sa urmaresc un ghid de comportament cu meltenii, nu toti dar majoritatea… ?! Nu-i mai simplu sa iau un uber care la ora asta e si mai civilizat si mai ieftin?

    • Parno Dula

      > si mai civilizat si mai ieftin?

      Pick one.

      In rest… in general nu fumeaza/ nu dau radioul tare/ nu pun manele. De cand cu legea anti-fumat, chiar n-am vazut niciunul care sa fumeze in taxi.

      Ala era doar un sfat pentru cazul nefericit in care dai de unul mai “deosebit”.

  3. Ciprian

    Surge price… tocmai am comandat (ora 3) si a venit la pretul standard de 1.30 ;)

  4. Complet si total de acord cu articolul si pe aceeasi pozitie fata de Uber-ul mentionat :) (si circul de vreo 11 ani cu taxiul prin Buc).

  5. ady

    plus folosirea unor formule de grădiniță: ”bună dimineața/ziua/seara, vă rog, mulțumesc, o zi/seară bună”, adresarea la persoana a doua plural și apelativul ”domnule” (eventual doamnă, dar extrem de rar), in loc de boss, șefu’, nene fac minuni.

  6. Emil

    In primul rand, bun articol. Dar bun rau de tot. La punctul 7 iti scot eu o statistica dintr-o nisa conexa. In Romania, 7 din 10 clienti (ca sa fiu mai exact 74%) care lovesc o masina de inchiriat, sar tot ei la bataie sau injura ori ameninta angajatii companiei, cand evident nu primesc garantia de dauna lasata in avans, (de regula 100-150 de euro adica fransiza de la CASCO) inapoi. In unele cazuri inclusiv la daune de 5-6-7 mii de euro. Ah si sa nu uit, 100% din masinile de inchiriat furate (cel putin la noi) sunt furate de clienti.

  7. acadea

    sindromu stockholm , anyone ?

Ecouri pe interneţ

  1. mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 51)

Dă-ţi cu părerea

ecouri