VasileCând profeţeam eu acum un an şi un pic că păgubosul trend cu tentă fascistă “estem anti-manele căci estem culţi şi români verzi!” e pe ducă (mă rog, e mult spus “profeţeam”, că era deja pe ducă), multă lume mi-a dat în cap.
Joi seara, cu ocazia lansării raportului FreeEx, templul hipsteresc Kulturhaus a răsunat de trilurile zdupnicilor de la Shamanelism iar în mulţimea (iniţial reticentă, of cors) s-au găsit destui amatori să deie din cur în manieră nomadă, dovadă că ziariştii-s oameni descuiaţi.
Fix cum am zis io cândva, odată cu redescoperirea proto-manelelor din repertoriile Azur, Generic et co. de către artişti precum Maria Răducanu sau Sanda Weigl (originalu’ aici), …
…păşim încet dar sigur spre şlefuitul manelei contemporane spre a mulţumi şi pe cei cărora nu le place diamantu’ cu ţărână pe el.
Cum se întâmplă uneori în cultură, tonul se dă la Paris (originalul aici).
Nevăr forghet!
“Good music is caused by and fosters high emotions. It is hard to have high thoughts on jazz […] Jazz is not music at all. It’s merely an irritation of the nerves of hearing, a sensual teasing of the strings of physical passion […] invented by demons for the torture of imbeciles.” (H. van Dyke de la Princeton, New York Times, 1921)
“Manelele de azi aparţin subculturii, (in)culturii triviale, de mahala, de golănie, de derbedeism siroposo-lubric. Ele coboară nepermis de jos ideea de “muzică” şi alterează profund gustul tinerelor generaţii. Cei care le prizează cu “plăcere”, cu “vibraţie”, cu “voluptate” […] nu pot fi, în fondul lor, decît nişte subdezvoltaţi spiritual, orice ar mima la suprafaţă.” (G. Pruteanu, Curentul, 2008)