Saşii din mânecă

Festivalul medieval de la Sighişoara era cândva un bâlci puturos şi infect de hipioţi. Se consuma marihuană ilegală, se punea cortu’ pe domeniu public. Se asculta genul ăla de folc care-a dus la extincţia dinozaurilor. Tinereţe, coaie creţe.

Dânsul nu mai există în forma în care-l cunoşteam în adolescenţă (am înţeles că ar fi devenit un festival medieval), prin urmare a vizita Sighişoara în extrasezon e cea mai înţeleaptă chestie pe care o poţi face. Pe scurt –

De cum urci spre vechiul burg
ţi se-arată mândru, dornic
ca un falus în amurg
turnul vechi şi cu ceasornic.

În biserici (poze niet –
căutaţi şi voi pe net)
lasă gândul său tot omu’,
chiar şi ăla cu sindromu’.

Şade paşa-n cur să-njure
că departe încă-i fortul:
ne surendărim, ghiaure,
că nu merită efortul.

Intri mai apoi şi laşi
evul nostru jos, în sat
căci într-un castel cu saşi
timpul pare retardat.

Nu ştiu voi, da’ eu frăţică
când scăriţe urc (sau scări)
mă gândesc la scăricică
cu fasole şi jumări.

Oblojesc a foamei rană
consumând cu mult nesaţ
o cinstită macaroană
cu, precum ziceam, cârnaţ.

Strigătorul din cetate
alias twitter medieval
zice că RT please frate,
căzu @Vodă #depecal.

Iar în locul cu verdeaţa
care nu se pune-n oală
zic, tare frumoasă-i viaţa
azi, cu ştiinţa medicală.

(Aici odihnesc primarul şi nevastă-sa şi cei şapte copii decedaţi la vârste fragede).

V-aş fi scris trei rânduri şi cu cetatea Rupea da’ o închiseseră bulangiii
fin’că aparent îi fac
coperişuri din Bramac ®.